DEBUT… S-a dat startul celei de-a patra ediții a turneului de minifotbal “Simon Cup” – Ferești, competiție la care participă, pe parcursul a trei zile, peste 350 de jucători. Ediția 2024 va fi structurată pe trei categorii de vârstă: Open, Juniori U17 și Old-Boys.
Competiția este organizată de omul de afaceri Mircea Simon, din Ferești, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Ferești. “Simon Cup” a debutat ieri cu meciurile de la categoria Under 17, la care participă 8 echipe: Phoenix Team, Ferești II, Tăcuta, Avântul Solești (Grupa A) și FC Star Vaslui Junior, Ferești, Miclești și Avântul Zăpodeni (Grupa B). Astăzi, de la ora 08:00, vor debuta și meciurile de la Open și Old-Boys. Jocurile se desfășoară pe terenul sintetic din centrul satului Ferești. La categoria Open s-au înscris 16 formații puternice din județele Vaslui, Iași, Brăila, Neamț și Bacău, iar la Old-Boys participă 12 echipe. Primele două ediții ale turneului Open au fost câștigate de Ivacec Vaslui, iar anul trecut s-au impus cei de la DC Comercial. Iată componența grupelor la categoria Open: Elita Ferești, Phoenix Team, Gufirosa Iași, Inter Sport (Gr. A); Ivacec Vaslui, Juventus Brăila, Juniors Ferești, Prietenii (B); DC Comercial, Old Boys Piatra-Neamț, Lucky Looser Iași, Red Star (C) și Inter Traian, Academia Mevu Bacău, Colosseum Iași, Olimpia Roșiești (D). Așa cum s-a întâmplat și la edițiile precedente, organizatorii vor oferi premii surpriză, extrem de consistente, echipelor câștigătoare, dar și echipament sportiv pentru toate formațiile participante.
Luptă tare și în turneul “veteranilor”
În ceea ce privește turneul Old-Boys, cele 12 echipe au fost împărțite în trei grupe: Juventus Brăila, Fratelli Bârlad, Victoria Vaslui, Miclești (Gr. A), Copanex Bacău, Ferești, SAJ Vaslui, Petrolul Moinești (B) și Real Vaslui, Real Bârlad, Red Star Vaslui, Sport Vaslui (C).
Acest turneu nu are nicio legătură cu minifotbalul. E futsal, fotbal pe teren redus, socca 4+1, țurca pe sintetic, orice… dar nu minifotbal!!!