spot_img
spot_img
8.1 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Tunelurile dezinfectante ar putea avea efecte nedorite asupra sănătății, iar eficiența împotriva COVID-19 este discutabilă. Ce spun managerii spitalelor din Bacău

- Advertisement -

Așa cum relatează G4media, care a contactat firmele Dypety din Moinești și Ever Energy din Onești și a stat mai apoi de vorbă cu specialiști din domeniu, expunerea la biocidul din dezinfectanți și la razele UV-C ar putea afecta pielea și ochii. Unul dintre articolele integrale poate fi citit aici – G4media.

Am contactat conducerea spitalelor din Bacău unde au fost instalate primele tuneluri.

Primul spital care a primit o astfel de donație a fost cel din Onești, devenit între timp spital suport Covid 19. „Noi am primit 3 astfel de tuneluri și altele 3 de mai mici dimensiuni ne vor veni pentru a le pune pe secții. Ne sunt utile mai ales pentru personalul medical care stă echipat în combinezoane. În plus, o dată la o perioadă acea lampă se dezinfectează, avem și acel preș permanent cu soluție. Produsele folosite sunt pe lista de biocide aprobate”, a explicat managerul Spitalului Onești, Gelu Nicolcea.

Și la Buhuși s-au achiziționat două tuneluri, din donații, și sunt considerate, din nou, foarte utile. „Firma de la care am achiziționat ne-a făcut instructajul. Vaporii care se dispersează sunt foarte mici și se folosesc biocide, din acelea care sunt pentru personal și pentru suprafețe. Eu cred că se scutește astfel o etapă de dezinfectare și am evitat să facem vreo improvizație. Cred că se distrug virușii, nu știu în ce măsură, dar decât deloc, e totuși ceva”, consideră managerul Spitalului Buhuși, Constantin Poiană.

Totuși, și cu achiziția acestor tuneluri, „cel mai important este ca tot personalul să respecte circuitele și instructajul cu privire la dezinfectare, ca să diminuăm la maximum riscul de contaminare”, a mai spus managerul de la Onești, Gelu Nicolcea….https://zdbc.ro/tunelurile-dezinfectante-ar-putea-avea-efecte-nedorite/

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.