Reprezentantul SUA, Steve Witkoff, s-a întâlnit vineri cu Vladimir Putin la Sankt Petersburg, în timp ce Donald Trump i-a cerut președintelui rus „să se miște” cu privire la încetarea focului în Ucraina, relatează BBC. Reprezentantul lui Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg, a negat că ar fi sugerat ideea că țara ar putea fi împărțită pe modelul Berlinului.
Kremlinul a spus că întâlnirea cu emisarul special pentru Orientul Mijlociu a durat mai bine de patru ore și s-a concentrat pe „aspecte ale unei înțelegeri privind Ucraina”. Discuțiile dintre Witkoff și Putin în acest an fost descrise de trimisul special Kirill Dmitriev drept „productive”.
Trump și-a exprimat frustrarea față de Putin din cauza stadiului discuțiilor. Vineri, el a scris pe rețelele de socializare: „Rusia trebuie să se miște. Prea mulți oameni MOR, mii pe săptămână, într-un război teribil și fără sens”.
Președintele american care a dat semne și anterior că își pierde răbdarea a vorbit despre posibilitatea impunerii de sancţiuni secundare ţărilor care cumpără petrol rusesc, dacă va considera că Moscova tergiversează în privinţa unui acord pentru Ucraina.
Oficialii ucraineni au trimis recent Washingtonului o listă cu ţinte despre care susţin că Rusia le-a lovit, încălcând astfel armistiţiul privind infrastructura energetică convenit luna trecută între cele două ţări, potrivit a două surse familiarizate cu situaţia…https://adevarul.ro/stiri-externe/rusia/trump-ii-cere-lui-putin-sa-se-miste-in-privinta-2435748.html