spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Troita pãrintelui Mina Dobzeu, sfintitã la Grozesti!

- Advertisement -

VIS ÎMPLINIT S-a împlinit marea dorintã a pãrintelui Mina Dobzeu! În urmã cu douã zile, troita si capela pe care cãlugãrul si-a dorit sã le înalte în satul sãu natal, Grozesti – Basarabia, au fost sfintite, în cadrul unei ceremonii religioase despre care, credinciosii care au fost acolo, spun cã a avut o frumusete cu totul specialã. Desi slãbit trupeste, de povara celor nouã decenii pe care le poartã pe umeri, pãrintele Mina nu doar cã a asistat la tot evenimentul, dar a si slujit, pomenind mortii cu prilejul Hramului satului natal, Grozesti.

ÎMPLINIRE Dupã ce a fost nevoie de „interventii” la autoritãtile de peste Prut, pentru ca acestei troite sã îi fie permis accesul pe teritoriul Basarabiei, iatã cã speranta pãrintelui Mina s-a împlinit! Pe un deal de lângã Grozesti, troita, împreunã cu o capelã micutã si frumoasã, tot din lemn fãcutã, au fost asezate cu evlavie la locul dorit si sfintite, asa cum traditia o cere. Pãrintele Mina, însotit de un grup de credinciosi din Iasi si Husi, a participat la slujba închinatã Hramului satului, dupã care, cu totii, inclusiv preotul paroh de la Grozesti, au mers pe dealul ales de pãrinte, pentru sfintirea mult asteptatã.

„Troita a ajuns acolo unde i-a fost menirea”

SENTIMENTE „A fost emotionant, pentru cã stiam cã aceastã troitã mult doritã de pãrintele Mina si sculptatã foarte frumos de un preot husean, pãrintele Bocãnescu, a ajuns exact acolo unde Duhovnicul nostru si-a dorit. El a avut sentimentul unei multumiri extraordinare, pentru cã a vãzut în împlinirea aceasta, împlinirea unei misiuni personale primite de la Cel de Sus. Pãrintele Mina a fost convins cã acolo a trãit aievea acea revelatie. Ne-a spus cã a vãzut o luminã mare, mare si apoi pe Mântuitor cu o coroanã de aur pe frunte. A simtit apoi nevoia sã aseze o troitã în acel loc binecuvântat. Cu sigurantã, între el si Divinitate existã o comunicare pe care noi, oamenii de rând, n-o putem întelege întotdeauna, dar putem mãcar admira curajul, credinta si puterea unui om ca el, de a cãuta ca în fiecare ceas al vietii sale – atât cât a mai rãmas pe pãmânt -, sã facã fapte de multumire cãtre Dumnezeu”, a spus unul dintre cei paisprezece fii duhovnicesti, care l-au însotit pe pãrintele Mina, la sfintirea troitei, în Republica Moldova. De reamintit cã aceastã troita, fãuritã la Husi, nu a fost usor de trecut Prutul. Pe 10 septembrie, la prima încercare, vamesii de la Leuseni, i-au întâmpinat pe cei care vroiau sã o ducã la Grozesti, cu un „Înapoi! Noi nu avem nevoie de asa lemne!”. A fost apoi nevoie de câteva interventii la oficialii Bisericii din Basarabia, pentru ca troita sã ajungã acolo unde îi era… menirea!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

29 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.