DECIZIE… Procurorii au finalizat un alt dosar de corupție și au trimis rechizitoriul pe masa judecătorilor Tribunalului Vaslui. După Dumitru Buzatu, Daniel Buzamăt este celălalt șpăgar al județului care va răspunde pentru luare de mită. După ce contestațiile acestuia depuse la Curtea de Apel Iași au fost respinse, Buzamăt așteaptă acum și data la care va lua loc în boxa acuzaților.
Procurorii anticorupție au finalizat cercetarea penală împotriva lui Buzamăt, directorul de la Reiser Bârlad care-și ascundea șpaga-n frigider, și au trimis pe masa judecătorilor rechizitoriul întocmit împotriva sa și a afaceristului gălățean Călin Gică. După respingerea contestațiilor în faza de măsuri și excepții de către Curtea de Apel Iași, instanța de la Vaslui are de stabilit și primul termen de judecată. Cei doi au fost acuzați de dare și luare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: “în perioada 01.03.2022 – 20.05.2022, inculpatul Buzamăt Daniel, în calitatea menționată mai sus, în mod indirect cât și direct, ar fi pretins și primit, printr-un intermediar (martor în cauză), de la omul de afaceri cercetat în prezenta cauză, suma totală de 100.000 lei (două tranșe a câte 50.000 lei), în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. De precizat este faptul că cele două sume de bani (a câte 50.000 lei fiecare), la sugestia inculpatului Buzamăt Daniel, ar fi fost depuse una într-un frigider aflat din biroul său, iar cealaltă, în autoturismul personal. Concret, inculpatul ar fi primit suma de 100.000 lei, în contextul încheierii între S.L.D.P. Reiser SA Bârlad și SC Gipetrovas Best Holding SRL, administrată de către celălalt inculpat, a două contracte de prestări servicii, ce vizau asfaltarea unei suprafețe de 1.600 mp de teren, ce aparținea acestuia din urmă. În realitate, cu “permisiunea” inculpatului Buzamăt Daniel, ar fi fost asfaltată o suprafață de teren de 4.725 mp fiind folosită în plus o cantitate de 236 tone asfalt, față de cea menționată în documentele contabile ale celor două societăți. Ca urmare a acestor demersuri, S.L.D.P. Reiser SA Bârlad ar fi fost prejudiciată cu suma de 280.794 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în legătură cu cele 236 tone asfalt, livrate în plus și neachitate”, se arată în comunicatul de presă emis de procurorii DNA – Serviciul teritorial Iași.
Borfasule, dă imediat înapoi banii pe care i-ai furat tu și cu Bolgar! Te credeai mare patron, dar te-ai purtat ca un țărănoi de cea mai joasă speță. Să te ferești de săracul ajuns sus și de prostul făcut șef – exact ca tine! Ai fost atât de josnic încât ai furat și mâncarea câinilor, nenorocitule!
Buzamat, cu acordul Consiliului de Administrație, a furat fără jenă, iar la conducerea întregii afaceri se afla Radu Ticu, un președinte care, în loc să apere interesele instituției, a protejat hoțiile propriilor prieteni. Radu Ticu, prietenul lui Buzamat, nu doar că a închis ochii, dar a fost complice activ la toate aceste ilegalități. Acesta nu este un simplu abuz de putere, ci o adevărată mafie la vârf, în care cei care ar fi trebuit să fie un exemplu de corectitudine au ales să acopere furturile și să sprijine un neica nimeni ca Buzamat să își facă de cap, fără nicio consecință.
Esti total dezinformata „Dumitra! Ponea a fost hartuita in permanenta, de cand s a instalat acest director pe plantatia Reiser iar la scurt timp, ea si a dat demisia. Nu vorbi daca nu stii adevarul si faci doar rautati pentru ca nu ti place tie de cineva sau pentru ca ti permiti
Bolgar , Ponea , Angheluta , Medelaeanu nu au ajutat la delapidare ? Singur nu avea cum sa faca asta si nu numai asta .
Turnătorii lui sunt în libertate, acord de vinovăție, cum e tot Vasile Chelaru, arestat pentru favorizarea infractorilor, Dinarca știe de ce.
Chekaru Vasile arestatul, vei fi luat și tu și curva ta , Geanina Lăcrămioara, hotilor