spot_img
spot_img
1.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Trei sferturi dintre gălăţenii care sună la 112 dau apeluri false

- Advertisement -

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a realizat şi pentru Galaţi o statistică a apelurilor reale şi a celor false. Chiar dacă Galaţiul nu e în topul judeţelor cu număr mare de apeluri false la 112, procentul pe care îl avem noi, de aproape 75% apeluri false, ridică semne de întrebare. Asta mai ales că situaţia se menţine aşa de ani buni. „Statistica pe trimestrul II din anul 2011 realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) pentru judeţul Galaţi arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate 116.142 apeluri. Dintre acestea, 24,69% au fost reale şi 75,31% false. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 52,42%, Poliţie – 40,75%, Pompieri – SMURD – 6,65% şi Jandarmerie – 0,18%”, se arată în comunicatul remis de purtătorul de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, col. Adrian Fulea. Cele mai multe apeluri false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele prepay.

În urma constatărilor făcute de către autorităţile statului, 11 cetăţeni din Galaţi au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Este vorba de persoane care sună fără a avea o urgenţă, adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. „Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale.

Autorităţile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgenţă 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi”, a mai precizat Adrian Fulea.

Pompierii gălăţeni, chemaţi la cratiţe uitate pe foc. Acestea sunt cele mai multe apeluri nereale primite la Galaţi. Altele se referă la adresa false sau incendii care de fapt nu au loc. „Pentru că suntem obligaţi de lege să verificăm toate situaţiile semnalate, de fiecare data echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pleacă spre adresa indicată cu câte 2 autospeciale cu apă şi spumă, o maşină de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o scară de intervenţii la înălţime. De multe ori însă echipajele de pompieri descoperă că incendiul puternic sesizat telefonic este de fapt focul de la un grătar, tomberon sau aburul de la o oală uitată pe foc.Apelăm la înţelegerea şi buna credinţă a gălăţenilor în apelarea la serviciile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, astfel alertarea doar în situaţii reale de pericol şi deplasarea echipajelor de intervenţie în timp real poate diminua numărul de victime şi distrugeri materiale. Reamintim faptul că alertarea falsă a forţelor specializate de intervenţie constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei”, a precizat cpt. Eugen Chiriţă, din cadrul ISU Galaţi.

www.monitoruldegalati.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.