SOLUTIE…O veste bunã a venit de la Tribunalul Vaslui pentru trei dintre opt politistii huseni judecati pentru fapte de coruptie. Instanta a decis sã renunte la orice mãsurã privativã de libertate si acestia sã fie judecati în stare de libertate. În schimb, Curtea de Apel a decis contrariul. A luat în considerare cererea formulatã de cãtre procurori si a anulat decizia Tribunalului. Astfel, cei trei politisti (Roman Florin, Hututui Dumitru si Kuniak Andrei – n.r.) vor fi nevoiti sã respecte, în continuare, restrictiile impuse de mãsura privativã de libertate. Politistii huseni, cei mai multi abia intrati în profesie, au ajuns în fata anchetatorilor dupã ce au fost acuzati de fapte inimaginabile pentru un om al legii: luare de mitã, abuz în serviciu si constituirea unui grup infractional organizat. Acestia opreau în trafic soferi pe ruta Husi-Albita si le cereau mitã dupã ce, cu ajutorul unor complici, îi obligau sã încalce prevederile legislatiei rutiere. Au fost demascati de un sofer nemultumit. Chemati la audieri, unii dintre ei au reusit sã usureze munca anchetatorilor dupã ce, la perchezitii, a fost descoperit un carnetel în care erau notate sumele primite drept mitã, data la care a fost primitã si numele celui care a oferit-o.
Una caldã si una rece pentru trei dintre politistii huseni acuzati de fapte de coruptie si rãmasi cu o mãsurã privativã de libertate. Dupã ce Tribunalul Vaslui a dispus revocarea acestei mãsuri luatã pe numele politistilor Roman Florin, Hututui Dumitru si Kuniak Andrei, procurorii au atacat decizia la Curtea de Apel Iasi. Aici, magistratii ieseni au dat dreptate procurorilor, astfel cã cei trei inculpati sunt acum nevoiti sã respecte interdictiile impuse de aceastã mãsurã încã 60 de zile. „Admite contestatia formulatã de Parchetul de pe lângã Tribunalul Vaslui împotriva încheierii de camerã de consiliu din data de 28.03.2025, pronuntatã de judecãtorul de camerã preliminarã din cadrul Tribunalului Vaslui, încheiere pe care o va desfiinta în parte, sub aspectul dispozitiilor privind revocarea mãsurii preventive a controlului judiciar fatã de inculpatii-intimati Roman Florin, Hututui Dumitru si Kuniak Andrei. Înlãturã din încheierea contestatã dispozitiile privind revocarea mãsurii preventive a controlului judiciar fatã de inculpati. Constatã temeinicia mãsurii controlului judiciar si mentine mãsura controlului judiciar fatã de inculpatii intimati Roman Florin, Hututui Dumitru si Kuniak Andrei, mãsura controlului judiciar urmând a fi verificatã periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data prezentei. Mentine celelalte dispozitii ale încheierii contestate care nu contravin prezentei încheieri”, se aratã în decizia Curtii de Apel Iasi.
Iatã acuzatiile aduse politistilor
În noiembrie anul trecut, toatã suflarea Husului afla cu stupoare de descinderile procurorilor DGA la sediul politiei orasului dintre vii. La acea datã, 8 politisti au fost ridicati si dusi la audieri, dar unul dintre ei a decis sã colaboreze cu anchetatorii astfel cã, în arest preventiv, au ajuns doar 7 subofiteri de politie, unii dintre ai abia angajati. Dupã o perioadã petrecutã în arest preventiv sau arest la domiciliu, magistratii i-au lãsat liberi pe patru dintre ei. În schimb au pãstrat mãsuri privative de libertate pentru trei dintre ei, considerati capii grupului infractional organizat. Politistii au dat deoparte menirea lor si au ales sã gãseascã în trafic soferi care sã le ofere mitã pentru a scãpa de amenzi. Grupul acesta se închegase bine, iar membrii sãi nici nu bãnuiau cã ar putea sã le dea cineva de urma actiunilor, de vreme ce ei credeau cã dacã vizau mai mult soferi strãini, acestia vor iesi din tarã, pãstrând secretul. Prinseserã atâta îndrãznealã, încât chiar si atunci când erau în timpul liber, îmbrãcau haina Politiei, luau autospecialele si ieseau la drumul mare, la „prãdat” soferii. Complicii cu masinile lor circulau ostentativ pe drumul dintre Husi si vama Albita, punând în mod provocator la încercare rãbdarea conducãtorilor auto, care, multi dintre ei au niste timp de respectat în activitatea lor. Cum încercau depãsirea vehiculelor puse drept capcanã în trafic, cum erau opriti, dar nu pentru a se aplica prevederile Codului Rutier, ci pentru a se începe negocierea apringã a mitei, fãcutã sub amenintarea permisului confiscat pe loc. Chiar dacã nu au recunoscut comiterea faptelor, munca anchetatorilor a fost usuratã dupã ce, la perchizitiile domiciliare, pe lângã sume de bani, fost descoperit si un carnetel în care erau notate, constiincios, mitele primite de la soferi, data la care acestea au fost primite si cine erau soferii darnici. De asemenea, în acelasi carnetel erau notati si soferii care nu plãteau întreaga sumã cerutã drept mitã si cât mai aveau de dat. Mai mult, într-unul din cazuri, politistii au asteptat ca victima sã meargã la bancomat pentru a scoate banii, pe motiv cã nu avea atâtia bani în portofel.
Recomandare pentru tinerii polițiști de la Huși. Cu noul împuternicit că adjunct ,, oi buzatule,,să aveți chiloți de tabla și grija mare la dorsal😋😋😋. Se știe că-i fundaș😁😁😁
Auzi ,,fapte inimaginabile pentru un om al legii,, 😁😁😁😁. Bai ziaristul lui peste nu ești plictisit să repeți de un an jumatate același gunoi. Faptele mustăciosului incompetent din fruntea IPJ Vaslui nu sunt inimaginabile???😂😂😂😂Folosirea mașini instituției pentru o naveta ilegală, plimbarea cu amantele cu aceiași mașină că de e și mare cocos fotomodelul de 1,50 metri periat și ridicat în slăvi de limbistii pe holurile IPJ . Inimaginabil nu e furtul din banii publici de același incompetent care în zile de sdsl mergi în unități subordonate sa instruiască sa se facă economie la apa de la bai uitând faptul că pentru plata sa și a găștii care îl însoțea statul plătește mai mult decât consumul propriu-zis. Cum sa facem mustăciosului – facem lista cu 5 care au nevoie la baie după care tragem apa?😭😭😭😭. Prietene că polițist nu ai fost niciodată ești penibil.Lupul moralist la gașca voastră se poate și nu sunt fapte penale la restul este inimaginabil. Acum citește și aduna gașca de slugi competente că și tine, nu uita de marele sindicalist omenit cu funcție de șef de rutiera pentru concluzii. Primii la pușcărie mustăciosule voi trebuie să mergeți împreună cu ciocoii politici care v-au pus șefi și voi ii slugariți. Sau în gândirea ta tragi concluzia că ești competent???😂😂😂😂😂😁😁😁😁
Colegule, il ataci pe dl. Pelin acum cand nu mai are ce oferi , dar de ce nu ai facut PANA ACUM CAND A OFERIT SDL URI, FUNCTII , alea alea… si a fost tare si Sindicatul Diamantul ? Voi mizeriile astea abia acum le vedeti , dar ce au facut alde Nacu, Nechita și alti retarzi pusi de ei nu ati vazut sau nu ati avut ochi că veaneau orele suplientare fara număr ca la lăutari, nu ? Peline, nu te vad bine , ai facut pact cu ” Satana”, te mananca analfabetii la micul dejun, vei vedea , comandante și nu esti nici f mare la stat !
Ești sigur că nu are ce oferi?? Oferă dragoste că piticania este foarte iubăreț și se crede mare crai. Nu crezi vezi noile dispoziții de împuternicire . Iubăreț cu fetele am văzut că se da, întrebarea este cu promovare dosniacului este tot pentru a face loc la feta ? Unde s- a ajuns in IPJ sa promovezi prin împuternicire persoane care ar trebui sa se afle în atenție în registrul agresorilor sexuali. Se promovează incompetenta și slugărnicia. Cu sindicatele fați o țosca asti negociază pe spatele fraierilor funcții și salarii de excelență.
Gaozari…. șpăgari. Springari….. șpăgari….. mirlani care spurca uniforma…. gaozarii
… jmenari….. mirlani ca ăștia…. fac România…. de tot risul….. …mirlani ci foamea în git. .. se dau la produs….. jeguri …..
Domnu ziarist, de ce faceți mișto de polițiști??
Păi ei sunt găinari?? Ce, ei au primit găini ca doctorul?? Ei au primit lovele!
Si ei profesează în continuare bănuiesc,nu? Noaptea mintii!
Chiar crezi asta nu? Ai votat CG?
Când te cheamă Gogu….ce pretenții sa ai? Tu ai votat-o pe ma-ta?