spot_img
23.1 C
Vaslui
14-sept.-2024
spot_img

Trei consilieri locali acuză cea mai recentă afacere a Primăriei Vaslui

- Advertisement -

COSTISITOR… Așa cum cotidianul Vremea Nouă a anunțat încă de zilele trecute, Primăria Vaslui se pregătește să construiască 100 de apartamente pe fosta groapă de gunoi a orașului, în Zona Industrială. La început, când s-a votat primul studiu de fezabilitate și primii indicatori tehnico – economici, specialiștii din cadrul Primăriei Vaslui au stabilit că suma de 36 de milioane de lei ar fi suficientă pentru ridicarea blocurilor. S-a găsit și sursa de finanțare, în Planul Național de Redresare și Reziliență, astfel că nimic nu mai lipsea ca lucrările să demareze. Numai că în ședința de ieri, aceiași specialiști au venit cu o reactualizare a costurilor, propunând suma de 65 de milioane de lei pentru realizarea investiției. Diferența, de 29 de milioane de lei, urmează să fie asigurată din bugetul municipiului Vaslui. Așa cum era și firesc, câțiva consilieri au ridicat mai multe probleme la acest proiect de hotărâre, iar cel mai vehement a fost Dragoș Chirica, de la USR. Acesta le-a atras atenția colegilor lui, dar și aparatului de specialitate din cadrul primăriei că în ultimii ani, în țara noastră, costurile se “umflă” intenționat, pentru ca licitațiile să fie câștigate de firmele de casă ale unor partide, care oferă suma cea mai mică. Chirica le-a cerut celor din primărie să ia taurul de coarne și să nu mai permită accesul la licitații firmelor de construcții care au întârziat foarte mult lucrările și astfel au provocat costuri suplimentare autorității publice locale.

Discuțiile la acest puct de pe ordinea de zi au fost deschise de liberalul Mitică Jora, care, pe bună dreptate, a pus la îndoială profesionalismul cu care sunt gândite și implementate astfel de investiții în municipiul Vaslui. “Faptul că ne-am propus să construim 100 de unități locative pentru tinerii din oraș este un lucru deosebit, însă asta nu scuză faptul că iarăși cineva din primărie a tratat într-un mod impardonabil atât studiul de fezabilitate cât și accesarea de fonduri, ținând cont de faptul că vrem să ridicăm aceste locuințe într-o fostă groapă de gunoi, unde terenul nu este tocmai potrivit, sau este potrivit, dar doar cu o propunere tehnică mult mai costisitoare. Am acuzat în decursul timpului, și nu mă pot schimba, lipsa de viziune a celor din Primăria Vaslui, ba mai mult, de data aceasta acuz și minciuna pentru că am întrebat într-una din comisii când am constatat noi că avem probleme cu acest teren. Și mi s-a răspuns că în etapa proiectului tehnic. Minciuna constă în faptul că proiectantul știa foarte bine și studiul geo și ce dorim noi să construim, și ce materiale urmează să folosim, de aceea costurile au fost cât se poate de clare. Nu putem veni după un an să spunem că au crescut prețurile la materialele de construcții, cu forța de muncă, în condițiile în care noi am accesat fonduri și deja am stabilit că vom construi aceste 100 de unități locative cu 36 milioane lei. Venim acum cu un proiect tehnic care adaugă o sumă consistentă, de 29 de milioane de lei. Personal, eu cred că de la bun început se știa foarte bine calitatea terenului, astfel să fie căutate și alte soluții pentru cele 100 de unități locative. Avem suficient teren unde să construim pentru tineri cu costuri mult mai mici”, a tras atenția consilierul PNL.

Explicațiile “anemice” ale specialiștilor

Romio Costan, șeful Serviciului Investiții din cadrul Primărie Vaslui a încercat să ofere câteva explicații pentru această situație, fără a fi însă deloc convingător. “Referitor la creșterea de sumă și la terenul nu prea propice pentru a construi pot să vă spun că ăla este terenul, acolo a fost o groapă de gunoi, care trebuie îndepărtat pentru a se putea construi. Vorbim de aproximativ un hectar pe care se construiește efectiv. ANL construiește blocuri cu 1.100 euro/mp, CNI construiește cu 1.300 euro/mp. Noi, în sumele astea avem prevăzute tot ce înseamnă sistematizarea, alei, platforme, drumuri de acces. Toate acestea înseamnă doar 85 euro/mp. Noi construim blocurile cu 1.050 euro/mp, iar aleile și parcările cu doar 85 de euro/mp. Suma e mare, dar la fel este și suprafața pe care urmează să construim.”

“Cheltuielile vor crește și mai mult”

Consilierul USR, Dragoș Chirica, a fost mai vehement decât colegul său liberal, solicitând celor din Primăria Vaslui să interzică la licitații firmele de construcții care nu respectă termenii prevăzuți în contract. “La studiul SF pe care l-am aprobat anul trecut scria că terenul respectiv este format din umplutură. Această umplutură poate fi de două feluri: ori e pământ, ori e din materiale sparte de la altă lucrare și apoi tasate cu utilajele. În acel SF scria că acolo este umplutură de pământ de vreo 3 metri, care poate avea două soluții tehnice: se putea fora pentru a pune piloni în așa fel încât terenul să fie stabilizat și să permită construirea blocurilor, sau a doua soluție însemna să radem toată acea uplutură și să construim de la zero. Problema pe care noi o semnalăm azi, în ședința de Consiliu Local, este diferența mare de valoare dintre studiul de fezabilitate și proiectul tehnic. De ce nu s-a venit încă din etapa studiului de fezabilitate cu sumele propuse azi: 794 euro/mp ne oferă Uniunea Europeană, urmând ca noi să punem restul până la 1050 de euro/mp. Dacă știam asta de la bun început, n-ar mai fi apărut toate aceste discuții. Acum ar mai fi o variantă pe care eu sper că nu o vom întâlni la Primăria Vaslui, cea de a ridica acum devizul general la sume cât mai mari pentru a câștiga licitația o anumită firmă de casă, la o sumă destul de mică, așa cum s-a mai întâmplat la alte lucrări din județul Vaslui. Atunci înțeleg umflarea devizului în această etapă, a proiectului tehnic, pentru că se va câștiga cu prețul cel mai mic. Sper să nu se ajungă la această situație, la fel cum sper ca anumite firme de construcții care au lucrat prost în municipiul Vaslui să nu mai fie primite la viitoarele licitații. Sper să fie întocmită acea documentație din partea Primăriei Vaslui ca acele firme să nu mai poată participa la licitații, pentru că din cauza lor au fost înregistrate tot felul de întârzieri. Până una alta eu sunt ferm convins că în următorul mandat 2024-2028, devizul pe aceste cheltuieli neeligibile va fi modificat și vom mai băga și alți bani în acest obiectiv, așa cum am făcut și la noul bazar, la Copou și la alte investiții”, a declarat Dragoș Chirica. Discuțiile pe marginea acestui proiect au fost închise de consilierul Sorin Radu, care a ridicat problema oportunității acestei investiții, în condițiile în care la blocul ANL de pe strada Ceramicii, din 20 de unități locative puse la dispoziția vasluienilor, doar 13 au fost ocupate. Dacă vorbitorii anteriori s-au oprit la chestiuni de ordin tehnic și financiar, eu am să ridic o problemă de oportunitate. În cursul acestei ședințe mai avem un proiect privind atribuirea locuințelor de serviciu la blocul ANL de pe strada Ceramicii. Din 20 de unități locative, câte au fost construite acolo, noi urmează să atribuim doar 13, ceea ce înseamnă că nu există cerere. Noi vom construi 100 de apartamente la un cost de aproximativ 170.000 de euro pe unitate locativă, asta indiferent de suprafața ei. În condițiile în care noi nu avem cerere, care este oportunitatea unui astfel de proiect?”. La finalul dezbaterilor, proiectul a fost adoptat cu majoritate de voturi, doar 8 consilieri abținându-se de la vot.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Da de ce nu se construiesc lângă cel deja gata de pe strada Ceramicii, ca tot șesul e liber, deja utilitățile sunt aduse, nu ar fi mai ieftin?

    • Fix acolo vor să construiască. Dacă terenul a fost considerat ok de către ANL, nu știu de ce nu ar fi bun și pentru primărie, și de ce tot zic că e groapa de gunoi acolo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.