INTERVENȚIE… Pompierii militari din Bârlad au reușit în această după-amiază să salveze trei case care riscau să fie înghițite de flăcări, după ce, la o anexdă gospodărească a izbucnit un incendiu violent. Focul s-a extins rapid nu doar la casa din acea gospdoărie, dar și la alte două case din vecini. Doar intervenția rapidă a pompierilor a oprit vâlvătaia și au fost salvate cele trei case, în proporție de 95%. Dintr-un imobil au fost evacuate două persoane, una dintre ele fiind cu afecțiuni medicale, dar și speriată de incendiu. Cauza incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Pompierii bârlădeni au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD tip B2, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o anexă gospodărească din localitatea Simila, comuna Zorleni. „La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se extinsese la o altă anexă gospodărească, la bagdadia unei case, precum și mici porțiuni ale altor două imobile învecinate. Dintr-o locuință au fost evacuate două persoane cu vârste de 80, respectiv 50 de ani, una dintre acestea prezentând anumite dizabilități. Persoanele în cauză au fost evaluate, au primit prim ajutor calificat în ambulanța SMURD, însă au refuzat transportul la o unitate medicală. Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.
Casele au fost salvate, însă anexele gospodărești au fost mistuite de flăcări
Au ars două anexe gospodărești, circa zece metri pătrați bagdadie și aproximativ 20 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, trei ferestre și două uși, diverse piese de mobilier și obiecte de uz casnic. S-au degradat circa 20 de metri pătrați tencuială. Au fost salvate cele trei locuințe (în proporție de peste 95%). „Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric”, au transmis pompierii militari din cadrul ISU Vaslui.