spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Trecem la ora de iarnă. Cum vor circula trenurile

- Advertisement -

Ora de iarnă. CFR Călători informează că, începând de duminică – 25 octombrie 2015, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei orientale (ora oficială de iarnă), astfel că ora 4:00 va deveni ora 3:00.

Trecerea la ora de iarnă nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia trenurilor urmând a se efectua conform orarelor prevăzute în mersul trenurilor.
Ora de iarnă. În noaptea de 24 / 25 octombrie, trenurile de călători vor pleca din gările în care se formează conform orei de vară, până la ora 4:00, care devine ora 3:00. Trenurile care au ora de plecare din gările în care se formează după ora 4:00, vor pleca la orele stabilite în mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de iarnă.

Ora de iarnă. Când se schimbă ora şi ce efect are asupra sănătăţii noastre

Ora de iarnă. Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4:00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din mersul trenurilor, conform noii ore. Trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație.

Ora de iarnă. Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora de iarnă se face în aceeaşi zi de duminică, 25 octombrie 2015, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina, trenurile vor circula după orarul din mersul de tren în vigoare, conform CFR Călători.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/trecem-la-ora-de-iarna-cum-vor-circula-trenurile_1815537.html#ixzz3pN587X9E
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.