spot_img
spot_img
1.8 C
Vaslui
26-dec.-2024

Traseismul schimbã viceprimarul

- Advertisement -

S-A ÎNTORS ROATA “Liberalizarea” traseismului politic schimbã administratia comunei Muntenii de Sus, însã cu efecte adverse fatã de intentiile initiatorilor ordonantei care permite trecerea de la un partid la altul. Aici, ieri, Consiliul Local (CL) Muntenii de Sus s-a întrunit în sedintã având un singur punct pe ordinea de zi, si anume schimbarea din functie a viceprimarului PSD. Asta dupã ce, în doar câteva zile, componenta CL s-a modificat radical. Numãrul consilierilor PDL, partidul primarului Vasile Anton, a “sãltat” de la 5 la 7. Asa cã pretendentul la titlul de viceprimar, Manole Nechita, s-a putut exprima foarte clar ieri în fata colegilor: “PDL are 7 consilieri în mod oficial. Nu stiu unde în lume o majoritate de consilieri si-ar permite sã tinã un viceprimar de la alt partid”.

Povestea luptelor politice din Muntenii de Sus este lungã însã plecând chiar de la alegerile locale, moment de la care “oamenii politici” ai comunei nu mai au liniste. Luptele “titanice” pentru puterea absolutã, intentie de care este acuzat primarul, au fost punctate de acuzatii de abuz, de nepotism, furt din banii publici. Pe lângã toate acestea, desi ieri cãuta sã facã imagine de neutru, primarul este acuzat cã este sforarul principal al acestor schimbãri care i-au permis ieri sã-si împlineascã un vis: schimbarea viceprimarului pesedist cu un apropiat din propriul partid, Manole Nechita. Cu un CL destul de pestrit (5 consilieri PDL, 3 – PSD, 2 – PRM, 1 – PP-DD, 1 – PC, 1 – PE), dupã alegeri primarul nu a reusit sã facã majoritate decât cu ajutorul PSD, pe restul consilierilor reusind sã-i “dedulceascã” cu ceva responsabilitãti precum presedinti ai diverselor comisii.

Tactica primarului s-a schimbat recent, când si-a dat seama cã nu mai are nevoie de PSD, mai ales cã, asa cum spun consilierii PSD în frunte cu fostul viceprimar, s-a ajuns la niste discutii neplãcute despre finantele si afacerile din comunã si cum ar trebui acestea sã “curgã”. Prima mãsurã a primarului a fost îndepãrtarea unor consilieri din functiile de presedinti de comisii ai CL, prima pe listã fiind Rodica Afrãsinei, cea care conducea “strategica” Comisiei Buget – Finante. Cosiliera Partidului Ecologist a acuzat însã Primãria de abuz si a mers în instantã pentru a-si recâstiga pozitia. Apoi, primarul a trecut direct la atac, prin intermediul consilierilor propriului partid. Cei cinci consilieri ai PDL cãrora li s-au alãturat alti 3 au initiat un “proiect de hotãrâre privind schimbarea din functie a viceprimarului”.

Ca la tarã…

Lucrurile tind sã fie si mai complicate în telenovela politicã de la Muntenii de Sus, încurcãturile tinându-se lant. Cu un proiect de hotãrâre scris de mânã în fatã, presedintele de sedintã a refuzat sã-i dea citire “pentru cã e scris de unu’ cu patru clase”. Nu s-a stabilit câte clase avea cel care a redactat proiectul si nici de ce trebuie demis viceprimarul, proiectului de hotãrâre nelipsindu-i o expunere de motive, dar expunerii de motive lipsindu-i orice motiv. Aceasta era completatã doar cu parafrafele de lege care permit CL sã schimbe viceprimarul. Dar consilierii PDL au transat degrabã problema prin vocea viitorului viceprimarului agitator sef Manole Nechita: “Nu trebuie un motiv, trebuie un vot!” De altfel, acesta a fost cel mai activ în sedinta de ieri, cerând de la bun început îndepãrtarea din sala de sedintã a reprezentantilor Prefecturii, seful Cancelariei Prefecturii, Eduard Popica, si consilierul Alexandru Barbu. Asta pe motiv cã “este o problemã strictã a CL în care nu au ce cãuta alte persoane”. Tot în debutul sedintei consilierii care nu au votat ordinea de zi au fost atentionati de cãtre secratarul comunei cã nu vor primi indemnizatia. Cei patru care s-au abtinut si unul care a votat “contra” s-au sacrificat însã, si si-au mentinut optiunea, desi s-au arãtat constienti cã tocmai pierduserã 80 de lei. La vot, viceprimarul PSD Petrut Târnoveanu a pierdut cu 8 voturi pentru schimbare si unul împotrivã tinând un discurs în care le-a multumit tuturor pentru colaborare “mai putin unuia”, care, de altfel, i-a si întors spatele în acest timp. “Pentru mine acesta este egal cu zero”, a spus fostul vice despre Manole Nechita.

“Plec cu fruntea sus”, a spus sententios fostul viceprimar care a anuntat cã nu renuntã la luptã, contestând hotãrârea adoptatã în contencios administrativ, dar si cã… pleacã în concediu de pe functia de viceprimar… din care tocmai fusese dat afarã.

Si complicatiile vietii politice din Muntenii de Sus nu se opresc aici necesitând probabil cel putin o duzinã de analisti politici ca sã încerce sã le dezlege. Desi proiectul de hotãrâre devenit hotãrâre se “intitula” “schimbarea viceprimarului”, aceasta practic nu s-a produs, consilierii votând de fapt doar demiterea acestuia, postul rãmânând vacant.

“Asta este politica. Unii pleacã, altii vin”, a fost concluzia primarului Vasile Anton. (Andrei POPESCU)

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.