Transurb contestă executarea silită: „o măsură ilegală și profund abuzivă”, executorul judecătoresc pune la punct conducerea societății

PROBLEME… Conducerea Transurb contestă executarea silită, admisă de Judecătoria Vaslui în cazul a 41 de angajați, și sare la gâtul executorului judecătoresc. Aceasta a transmis, într-un punct de vedere acordat ziarului Vremea Nouă, că va depune plângere la Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești și că va solicita, totodată, „o verificare a unei eventuale activități procesual penale a executorului judecătoresc sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu”. „Măsura ilegală și profund abuzivă luată de executorul judecătoresc afectează buna desfășurare a activității societății, pentru că, prin indisponibilizarea posibilităților de plată a furnizorilor, societatea nu poate achita furnizorii, nu se poate aproviziona cu materiale”, au transmis directorul executiv Mariana Plăcintă și juristul societății, Liviu Matieș. Aceștia își motivează punctul de vedere pe Ordonanța de Guvern nr. 22/2002 care spune că, în cazul instituțiilor publice, procedura de punere în executare a sentințelor este reglementată distinct și derogatoriu de la procedura generală, prevăzută de Codul de Procedura Civilă. Executorul judecătoresc, în schimb, îi contrazice și spune că prevederile respective „vizează doar autoritățile și instituțiile publice, nu și societățile comerciale, fie ele și cu capital integral/majoritar de stat, cum este Transurb S. A.”. “Așa cum debitoarea, prin prepușii săi, își rezervă dreptul de a apela la toate entitățile care exercită control judecătoresc, profesional sau chiar penal, asupra executorului judecătoresc, dacă va fi cazul, nu vom pregeta nici noi să uzăm de dispozițiile din Codul Penal, care reglementează inducerea în eroare a organelor judiciare”, a transmis executorul judecătoresc care se ocupă de acest dosar. Conducerea Transurb îi acuză, de asemenea, și pe sindicaliști de “rea credință”, pentru că au apelat la un executor exact în ajunul sărbătorilor de Crăciun, pentru “a supune societatea unui stres financiar”. Nu spune, însă, nimic despre motivele pentru care consideră că hotărârile Judecătoriei Vaslui, referitoare la drepturile salariale pe care angajații trebuie să le primească, ar fi greșite. La baza acestora se află expertize financiare, efectuate de un contabil mandatat de instanță, însă, cu toate acestea, conducerea societății refuză să le accepte.

În punctul de vedere transmis de conducerea Transurb, juristul Liviu Matieș spune că a contestat deciziile Judecătoriei Vaslui, referitoare la drepturile salariale ale celor 41 angajați (în care se specifică „fără cale de atac”), și că urmează ca instanța de prim control judiciar – Curtea de Apel Iași să se pronunțe: „În cursul anului 2020, o parte dintre salariații S.C. TRANSURB S.A. Vaslui au formulat o acțiune de chemare în judecată împotriva societății, prin care au solicitat plata unor drepturi salariale constând în ore suplimentare efectuate în perioada 2017-2020, precum și plata unor sporuri pentru  muncă prestată în repaosul săptămânal, pentru aceeași perioadă. Tribunalul Vaslui, că instanța de fond, a admis în parte cererile formulate de salariați și, în luna octombrie 2021 au fost pronunțate sentințele care obligau societatea să achite acestor salariați sume constând în drepturi aferente orelor suplimentare efectuate în perioada 2017-2020, precum și drepturi constând în sporuri pentru muncă prestată în zile de repaus săptămânal și sărbători legale. Aceste sentințe au fost contestate la instanța de prim control judiciar – Curtea de Apel Iași, urmând că această instanța să se pronunțe definitiv asupra acestor pretenții, în perioada următoare”, se arată în punctul de vedere al societății.

Juristul societății spune că Transurb este o instituție publică și, potrivit legii, nu pot fi înființate popriri pe conturile acesteia

În argumentarea punctului de vedere, juristul societății se folosește de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii: „Este adevărat că sentințele pronunțate în prima instanță în materia litigiilor de muncă sunt executorii de drept, chiar dacă nu sunt definitive și irevocabile, dar, în ce privește instituțiile publice, procedura de punere în executare a acestor sentințe este reglementată distinct și derogatoriu de la procedura generală, prevăzută de Codul de Procedura Civilă. Astfel, prin Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, lege specială în materie, care se aplică cu prioritate, s-a stabilit o procedură specială, derogatorie de la prevederile dreptului comun în ceea ce privește executarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice. Potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația respectivă. Alin. (2) al aceluiași articol arată că aceste creanțe nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate instituțiile și autoritățile publice debitoare. De asemenea, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 500/2002), cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi specifice și în legile bugetare anuale, iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, nicio cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare. În cazul executării silite asupra bugetelor instituțiilor și autorităților publice, nu pot fi afectate sumele din conturile deschise la unitățile de trezorerie și societățile bancare, care au o afectațiune specială (cheltuieli de organizare și funcționare, inclusiv cele de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale pentru care au fost înființate), această interdicție fiind menită a proteja interesele terților străini de raportul juridic litigios. Așadar, existând o reglementare specială, derogatorie, prevederile art. 781 alin. (5) lit. c) din Codul de procedură civilă fost art. 452 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă de la 1865 nu sunt aplicabile în privința executărilor silite prin poprire îndreptate împotriva instituțiilor și autorităților publice, motiv pentru care nu pot fi înființate popriri asupra sumelor din conturile deschise la trezorerie și conturile colectoare alimentare carduri deschise la societăți bancare pentru plata drepturilor salariale ale personalului instituțiilor și autorităților publice și nici asupra sumelor din aceleași conturi destinate organizării și funcționării debitorilor, în scopul executării obligațiilor pecuniare stabilite în sarcina acestor instituții prin titluri executorii”, se arată în punctul de vedere al societății.

„Sindicaliștii au apelat la un executor, exact în ajunul sărbătorilor de Crăciun, din rea credință și pentru a supune societatea unui stres financiar”

În ultima parte a acestuia, conducerea societății face acuzații la adresa executorului judecătoresc care se ocupă de dosar, despre care spune că a acționat “sub iluzia unui consistent onorariu de executare”: “Deși executorul judecătoresc avea obligația să respingă solicitarea salariaților de executare silită, acesta a produs o somație de plată cu termen de 1 zi, procedând, înainte de împlinirea chiar a acestui termen de 1 (una) zi, la poprirea tuturor conturilor societății și a oricăror altor disponibilități (chirii, etc) punând în pericol desfășurarea activității societății. Evident, societatea a formulat o contestație la executare față de demersul procedural al executorului judecătoresc, contestație ce se află pe rolul Judecătoriei Vaslui. Salariații societății nu au formulat nicio cerere de plată a acestor drepturi către societate. Sindicatul reprezentat de d-l Ioniță Vasile Samir a adresat o cerere de plată, neavând nicio calitate în acest sens. Conform dispozițiilor legale, salariații ar fi trebuit să formuleze o cerere în baza sentinței și, în urma unor analize pe dispozițiile de buget aprobat, urmează o negociere individuală cu fiecare salariat în parte în vederea stabilirii unei modalități de plată a acestor drepturi, așa cum prevăd dispozițiile legale. Executarea silită vizează doar neexecutarea voluntară și se supune termenului de 6 luni prevăzut de dispozițiile art. 2 din Ordonanță 22/2002. Creditorul (salariatul) are deschisă calea executării silite, în cazul în care debitorul nu își execută de bunăvoie obligațiile, dar numai în condițiile prevăzute de legea 500/2002 și OG 22/2002”, explică juristul societății. Acuzațiile conducerii continuă și la adresa sindicaliștilor despre care spune că „au apelat la un executor, exact în ajunul sărbătorilor de Crăciun, din rea credință și pentru a supune societatea unui stres financiar, acționând cu bună știință împotriva interesului public și împotriva celorlalți angajați care nu sunt afiliați organizației sindicale”. De asemenea, conducerea anunță că îi va face plângere executorului judecătoresc la Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești: „Executorul avea obligația, potrivit dispozițiilor procedurale (art. 666 și urm. Din Codul de Procedura Civilă) să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile executării silite în modalitatea solicitată de creditori (salariați) ceea ce executorul nu a făcut ci, sub iluzia unui consistent onorariu de executare, a procedat la înființarea popririlor și golirea conturilor societății. Măsura ilegală și profund abuzivă luată de executorul judecătoresc afectează buna desfășurare a activității societății, pentru că, prin indisponibilizarea posibilităților de plată a furnizorilor, societatea nu poate achita furnizorii, nu se poate aproviziona cu materiale (piese de schimb, combustibil, etc) necesare bunei funcționari, în acord cu indicatorii de bună reputație pe care încercăm să-i promovăm. În funcție de soluția instanțelor de judecată, vom formula atât plângere la UNEJ (Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești,) dar vom solicita și o verificare a unei eventuale activități procesual penale a executorului judecătoresc sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu”, explică conducerea societății Transurb Vaslui.

Executorul judecătoresc răspunde acuzațiilor: “termenul din somație este unul legal, prevăzut de Codul de Procedură Civilă, nu dispus discreționar”

Pentru corecta informare a cititorilor Vremea Nouă, am solicitat și executorului judecătoresc un punct de vedere. Acesta a răspuns acuzațiilor și a explicat de ce Transurb nu intră în incidența prevederilor OG 22/2002: “Pe lângă verificarea făcută de executor, la momentul înregistrării cererii si deschiderii dosarului, înainte de demararea executarii silite, conform legii, toate cererile de executare si titlurile executorii au fost supuse controlului instanței de executare, care a încuviințat executarea silită, în toate cazurile în care s-au emis acte de executare, până acum, martor fiind, în acest sens, portalul Judecătoriei Vaslui, pe care aceste informații pot fi verificate public. Deci, dacă executorul a comis un abuz, așa cum susțin ei, înregistrând respectivele cereri, în loc să le respingă, atunci și instanța a “persistat” în același pretins abuz, încuviințîndu-le pentru executare. Legat de termenul din somație, acesta este unul legal, prevăzut de Codul de Procedură Civilă, nu dispus discreționar de către executor. Art 668 spune că “debitorul va fi somat să își îndeplinească obligația, de îndată sau în termenul acordat de lege, cu arătarea că, în caz contrar, se va proceda la continuarea executării silite”. Articolul 732. (1) spune că “dacă în termen de o zi de la comunicarea somației însoțite de încheierea de încuviințare a executării debitorul nu plătește suma datorată, executorul judecătoresc va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, în vederea valorificării lor, chiar dacă acestea sunt deținute de un terț”. Deci, în materie de urmărire silită mobiliară, termenul legal general este de o zi. Conform aceluiași Cod de Procedură Civilă, poprirea este o măsură care se (poate) dispune fără somație, existând doar obligația înștiințării debitorului, în acest sens: Art 783. – (1) Poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă în care se va preciza și titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 781 alin. (1), împreună cu încheierea de încuviințare a executării sau un certificat privind soluția pronunțată în dosar. Despre măsura luată va fi înștiințat și debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înființare a popririi, la care se vor atașa și copii certificate de pe încheierea de încuviințare a executării sau de pe certificatul privind soluția pronunțată în dosar, și titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate”.

“Practica judiciară înlătură de la aplicare dispozițiile derogatorii din OG 22/2002, pe motiv că acestea încalcă Convenția Europeană a Drepturilor Omului”

DOVEZI… Executorul judecătoresc îl contrazice pe juristul Liviu Matieș și spune că Transurb nu intră în incidența prevederilor OG 22/2002, pentru că “acestea vizează doar autoritățile și instituțiile publice, nu și societățile comerciale, fie ele și cu capital integral/majoritar de stat, așa cum este Transurb S. A., enumerarea beneficiarilor excepțiilor instituite prin respectivul text legal fiind una limitativă și de strictă interpretare, în opinia noastră. Mai mult decât atât, inclusiv la nivelul instanței de executare, în speță – Judecătoria Vaslui, există practică judiciară care înlătură de la aplicare dispozițiile derogatorii din OG 22/2002, pe motiv că acestea încalcă Convenția Europeană a Drepturilor Omului sub aspectul asigurării dreptului la un proces echitabil. Într-adevăr, pe dreptul comun, timp de trei luni de la data celei mai vechi popriri active, debitorul are voie sa dispună de banii din conturi pentru plata salariilor. Potrivit art. 781 alin (5) din Codul de Procedură Civilă, “nu sunt supuse executării silite prin poprire: a) sumele care sunt destinate unei afectațiuni speciale prevăzute de lege și asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziție; b) sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanțări primite de la instituții sau organizații naționale și internaționale pentru derularea unor programe ori proiecte; c) sumele aferente plății drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înființării popririi. Atunci când asupra aceluiași cont sunt înființate mai multe popriri, termenul de 3 luni în care se pot efectua plăți aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singură dată de la momentul înființării primei popriri”. Dar toate aceste derogări pot fi fructificate de drept, în raportul dintre debitor și terțul poprit, acesta din urmă putând excepta de la poprire sumele care îndeplinesc respectivele condiții și asupra cărora executorul nu are un control aprioric”, a explicat executorul judecătoresc care se ocupă de dosarul de executare silită a societății Transurb.

“Ne rezervăm dreptul de a uza de căile legale pentru repararea respectivelor eventuale prejudicii”

De asemenea, executorul a atras atenția conducerii Transurb să nu încerce să-și acopere vina, inducând în eroare opinia publică și organele judiciare: “Legat de insinuările de nerespectare a legii și acuzele mai mult sau mai puțin voalate de abuz, dincolo de caracterul lor profund subiectiv, firește că dreptul de petiționare și accesul liber la justiție sunt garantate de Constituție și legi, tuturor cetățenilor și persoanelor, inclusiv celui care se întâmplă să fie executor judecătoresc, în cauză, cu condiția ca acestea să fie exercitate cu bună-credință și nu în virtutea încercării de a acoperi propria culpă cauzarea prejudiciului produs prin faptul că, în loc ca să li se recunoască și achite creditorilor drepturile care li se cuvin, valorificarea acestora ajunge să împovăreze bugetul entității obligate cu penalități și cheltuieli de judecată, respectiv de executare. Astfel, așa cum debitoarea, prin prepușii săi, își rezervă dreptul de a apela la toate entitățile care exercită control judecătoresc, profesional sau chiar penal, asupra executorului judecătoresc, dacă va fi cazul, nu vom pregeta nici noi să uzăm de dispozițiile din Codul Penal, care reglementează inducerea în eroare a organelor judiciare. Potrivit art. 268. (1) “Sesizarea penală, făcută prin denunț sau plângere, cu privire la existența unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”. Iar dacă, prin ieșirile publice ale debitoarei, vom considera că ni se aduc prejudicii de imagine, atât nouă cât și prestigiului profesiei, la fel, ne rezervăm dreptul de a uza de căile legale pentru repararea respectivelor eventuale prejudicii”, a conchis executorul judecătoresc.