spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Transnistria rămâne fără locuitori

- Advertisement -

Din cei 920 de locuitori ai satelor Dubovo şi Goianul Nou, raionul Dubăsari, teritoriu controlat de regimul separatist de la Tiraspol, în prezent au rămas doar 520 de persoane.

Din anul 1990, populaţia acestor sate s-a redus în jumătate, afirmă conducerea administraţiei locale, transmite MOLDPRES cu referire la surse electronice.

Potrivit unui comunicat, mulţi săteni din Dubovo şi Goianul Nou au plecat peste hotare la muncă ori s-au stabilit acolo cu traiul. Rata mortalităţii pe teritoriul comunei Dubovo depăşeşte aproape de două ori rata natalităţii – în anul curent aici s-au născut trei copii, iar cinci persoane au murit. “Cu riscul de-a fi considerat un pesimist, dar se pare că cei care au plecat nu se vor mai întoarce niciodată la baştină. Cu atît mai mult nu vor reveni copiii lor, care au venit pe lume departe de casă. Nu au la ce veni. În sat nu sînt deloc oferte de muncă. Unii localnici arendează terenuri arabile, însă pînă la urmă nu se isprăvesc şi lasă afacerea”, se arată în comunicat.


Potrivit sursei, în ultimii zece ani, o parte din sat este fără apeduct centralizat, iar singura sondă arteziană nu este în stare să asigure populaţia cu apă. „În anul 2011, fostul şef al administraţiei raionale din Dubăsari a promis că această problemă va fi soluţionată totalmente pînă în anul 2015. Cît de reală este promisiunea este greu de presupus”, se mai menţionează în comunicat.

În anul 2000, comuna Dubovo a fost conectată la gazoduct. Timp de cîţiva ani, la conductă au fost branşate o pătrime din populaţie, şcoala şi punctul medical, după care toate lucrările au fost stopate pe neaşteptate. „Este de mirare că mass-media locală comunică despre gazificarea deplină a comunei. Cauza stopării lucrărilor este banală – pierderea proiectului. Am avut o sumedenie de greutăţi pînă am restabilit proiectul, deoarece în lipsa acestui document, costul conectării unei gospodării individuale la gazoduct era de peste 20 de mii de ruble rmn (circa 1,8 mii de dolari), dar doritori nu s-au găsit. În prezent, lucrările au fost reluate, iar tariful respectiv este 1,5 mii ruble rmn, numai că lumea a sărăcit cu totul. Iniţial, în listele pentru gazificare figurau 34 de gospodării, astăzi au rămas doar 15, dintre care numai patru au început să plătească”, descrie conducerea administraţiei comunei Dubovo, care conchide că „realitatea vorbeşte de la sine, iar lumea nu vede nici o perspectivă în multe sate din stînga Nistrului”.

Moldpres

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.