Preşedintele Traian Băsescu a vorbit, în această dimineaţă, la Palatul Cotroceni, cu şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, despre posibilitatea extinderii acordului cu FMI luna viitoare, când reprezentanţii Fondului se întorc în ţara noastră.
„De această dată vă aflaţi în România doar pentru a celebra aniversarea Băncii Naţionale a României. Mă bucur să vă văd din nou. Mă uit spre vizita din octombrie, când nu va fi o sărbătoare, ci o evaluare a dificultăţilor pe care le întâmpinăm. Propunerea mea către dumneavoastră este ca, cu ocazia vizitei din octombrie, să ne uităm la viitorul acord între România şi FMI, să vedem dacă soluţia corectă este extinderea actualului acord sau de a avea un acord de tip precautionary, acesta este mesajul meu căre dumneavoastră şi, în acelaşi timp, căutăm să continuăm împreună reformele structurale şi absorbţia fondurilor europene. Este necesară crearea spaţiului fiscal necesar pentru absorbţia fondurilor”, a spus Traian Băsescu la începutul întrevederii cu Jeffrey Franks.
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, şi-a exprimat acordul cu şeful statului român.
„Sunt de acord cu dumneavoastră domnule preşedinte. Aşa cum vă amintiţi, la ultima noastră vizită, am subliniat faptul că există nevoie disperată de mulţi bani europeni pentru infrastructura de aici şi cheia este eliminarea barierelor din sectorul public care îngrunează absorbţia fondurilor bugetare”, a spus Franks.
Preşedintele Băsescu a susţinut că în România există „bariere birocratice”.
„Trebuie de asemenea să ne uităm la costurile sociale, avem un deficit de 3,6 miliarde de euro, ceea ce este dramatic”, a mai spus Traian Băsescu.
România a încheiat acorduri de finanţare cu FMI, UE şi Banca Mondiala în valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro.
Prima întâlnire cu noul ministru de finanţe
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, s-a întâlnit, aseară, la sediul Ministerului Finanţelor Publice, cu noul ministru de resort, Gheorghe Ialomiţianu, şi a declarat după această discuţie că principalele taxe din România ar trebui menţinute anul viitor la valorile actuale.
Ialomiţianu a preluat vineri conducerea Ministerului Finanţelor, de la Sebastian Vlădescu, unul dintre cei şase miniştri remaniaţi.
Franks a avut un weekend plin la Bucureşti. A discutat vineri cu premierul Emil Boc, a participat sâmbătă la o conferinţă pe teme economice, iar ieri a fost prezent la un concert al Filarmonicii „George Enescu”, eveniment prilejuit de marcarea a 130 de ani de la înfiinţarea BNR.