spot_img
15.2 C
Vaslui
20-sept.-2024
spot_img

Traian Băsescu: În urma recalculării pensiilor, militarii de carieră vor avea creştere

- Advertisement -

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, la Palatul Cotroceni, că în urma recalculării pensiilor militare militarii de carieră vor avea creşteri iar cei care au ales să iasă mai devreme din viaţa militară vor avea „o uşoară scădere”.

„Se vor recalcula (pensiile – n.r.) şi militarii de carieră vor avea creştere de pensie iar cei care au plecat mai devreme au avut şi multe alte posibilităţi în viaţă, inclusiv să meargă la televizor. Şi dacă vor avea câte o uşoară scădere de pensie, asta-i viaţa! În democraţie, cel mai important este să iei o măsură în avantajul majorităţii. Iar în momentul de faţă, prin recalcularea pensiilor, majoritatea militarilor trecuţi în rezervă câştigă la pensie”, a susţinut şeful statului.
Potrivit acestuia, în cazul subofiţerilor se va produce creşterea de pensii cea mai „spectaculoasă”, lucru pe care preşedintele îl consideră a fi corect. „Nu am văzut niciun colonel plecat din armată cu primă de 30 de salarii sau 24 în vreun tab, cu bomba sub el, prin Irak sau Afganistan. Baza Armatei Române sunt subofiţerii. Armata Română trebuie să-şi preţuiască subofiţerii şi să-şi respecte ofiţerii de carieră care-şi duc cariera până la capăt. Această bătălie a acelui sindicat sau organizaţie a rezerviştilor timpuriu pensionaţi cu un miliard de lei a intoxicat, a dezinformat, a manipulat toţi pensionarii militari. De ce? Pentru că ei aveau interes să nu fie recalculate pensiile lor”, a afirmat Băsescu. El a spus că noua lege privind pensiile pune în valoare generalii şi ofiţerii superiori care au carieră completă în armată.
Preşedintele Băsescu a arătat că, în raport cu cele peste 29.100 de pensii recalculate, 20.740 de cadre militare au creştere de pensie, 8.421 au scădere, iar unui număr de 16 militari li se menţine valoarea pensiei. „Din rândul coloneilor, dintre care vreo doi lideri i-aţi văzut foarte agitaţi pe la televiziuni, cei care spun că sunt ofiţeri NATO, dar ei nu au văzut încă sediul NATO, 2.563 de colonei au creştere de pensie, 2.820 de colonei au scădere de pensie. În rândul locotenent-coloneilor, 2.980 au creştere de pensie, 2.377 au scădere de pensie. În rândul maiorilor, 2.592 au creştere de pensie, 2.217 au scădere de pensie, funcţie de vechimea în care au îndeplinit funcţia şi de alte criterii prevăzute de lege”, a mai spus preşedintele Băsescu.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.