spot_img
spot_img
1 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Traian Băsescu ar putea fi suspendat astăzi. Cererea USL va fi votată în Parlament. Preşedintele participă la dezbatere

- Advertisement -

Curtea Constituţională se întruneşte în această dimineaţă pentru a se pronunţa asupra cererii USL de suspendare din funcţie a preşedintelui. Apoi, solicitarea va fi dezbătută în şedinţa comună a celor două camere ale Parlamentului, programată să înceapă la ora 17.00.

Suspendarea preşedintelui este mai uşoară având în vedere că deja a fost publicată în Monitorul oficial Legea referendumului. Documentul stabileşte că şeful statului poate fi demis cu voturile a jumătate plus unu a celor care se prezintă la urne.

Până la suspendarea preşedintelui, mai sunt câţiva paşi de trecut. Primul este avizul Curţii Constituţionale din această dimineaţă. Numai că acesta, deşi obligatoriu, are rol consultativ. Astfel că Parlamentul poate vota suspendarea, chiar şi în lipsa avizului.

Prevederile Constituţiei privind suspendarea preşedintelui:

Preşedintele ţării poate fi suspendat din funcţie dacă săvârşeşte fapte grave, prin care încalcă prevederile Constituţiei. Cererea de suspendare poate fi adoptată de Parlament cu votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor. Votul este secret, prin bile. Constituţia prevede că în cazul în care propunerea de suspendare din functie este aprobată, în cel mult 30 de zile trebuie organizat un referendum pentru demiterea preşedintelui.

Cetăţenii care participă la referendum au dreptul să se pronunţe prin „DA” sau „NU” la urmatoarea întrebare înscrisa pe buletinul de vot: „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”

Potrivit Constitutiei, pe perioada în care funcţia de preşedinte este vacantă, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor.

În acest caz, Crin Antonescu va asigura interimatul la conducerea ţării. Atribuţiile lui vor fi însă ceva mai reduse decât cele ale preşedintelui în exerciţiu. El nu poate adresa Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii şi nu poate dizolva Parlamentul. În rest, toate prerogativele vor fi în mâna preşedintelui interimar.

Acesta poate face numiri în funcţii publice sau poate acorda graţieri individuale. Tot preşedintele este cel care îi numeşte pe magistraţi şi prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă. În plus, are atribuţii şi în domeniul politicii externe: încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului.

Constituţia mai prevede că în termen de trei luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou preşedinte.

www.antena3.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.