UPDATE: În cazul de la Armășoaia, polițiștii au deschis două dosare penale, unul pentru „distrugere” și altul pentru „ucidere din culpă”
“La data de 22.02.2024, ora 01:57, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel S.N.U.A.U. 112, cu privire la producerea unui incendiu, într-o locuință din localitatea Armășoaia, comuna Pungești, județul Vaslui. Incendiul a fost lichidat de pompierii militari, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, nefiind înregistrate victime omenești. Ulterior, la ora 7.48, Postul de Poliție Pungești a fost sesizat, prin apel S.N.U.A.U 112, cu privire la faptul că, în apropierea locuinței, a fost găsit un bărbat, în vârstă de 53 de ani, proprietarul locuinței la care s-a produs incendiul, spânzurat de un pom. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei producerii decesului. În cauză, sunt efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au produs evenimentele sesizate și dispunerea măsurilor legale, fiind întocmite două dosare penale, unul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și cel de-al doilea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.
STIRE INITIALA: NEBUNIE… Un caz tragic s-a petrecut noaptea trecută, în comuna Pungești, satul Armășoaia! Un bărbat de 51 de ani, Radu Moraru, a fost găsit spânzurat, însă, se pare, înainte de a comite gestul extrem, omul și-a dat singur foc la casă. Apropiații spun că bărbatul se afla în proces de divorț cu soția, care se mutase deja din locuința comună. El ar fi amenințat-o pe femeie că dacă nu se va întoarce acasă, va da foc la tot și apoi se va spânzura. Astă-noapte și-a pus planul în aplicare. A dat foc, după care s-a ascuns prin tufișuri, ca să vadă ce se întâmplă, iar în timp ce pompierii luptau cu focul, s-a spânzurat într-un pom din curte.
Incendiul a fost sesizat în jurul orei 01:00, de vecinii care au văzut flăcările violente ce cuprinseseră imobilul. Aceștia le-au spus pompierilor că este posibil ca proprietarul casei să fie înăuntru, așa că acțiunea echipajului ISU a fost cu atât mai dramatică, cu cât se punea problema că un om se află în mijlocul focului și are nevoie de ajutor. Numai că, în momentul în care cei din jur tot încercau să îl sune, în mod ciudat, apelul era respins. Așa că, după ce s-a constatat că bărbatul nu este în casa făcută scrum, pompierii au început să îl caute prin curte. Nu l-au găsit inițial, însă mai târziu, după ce pompierii au plecat, cineva a observat într-un pom din curte, trupul neînsuflețit atârnat de copac. S-a sunat iar la 112, însă ambulanța SMURD a constatat că nu mai avea semne vitale, așa că a fost declarat decesul. Se pare că bărbatul a dat foc la casă, s-a ascuns prin tufișuri, ca să se asigure că vâlvătaia cuprinde toată agoniseala și pompierii care luptau cu focul nu vor putea salva imobilului, apoi s-a spânzura într-un pom dintr-o margine de curte.
Vecinii povestesc faptul că bărbatul era în proces de divorț cu soția. Ar fi amenințat-o pe femeie că, dacă nu se întoarce acasă, dă foc la tot, apoi își pune capăt zilelor
„Începând cu ora 02:00, pompierul militari din cadrul Detașamentului Vaslui și Punctului de Lucru Ivănești au intervenit cu trei autospeciale, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Armășoaia, comuna Pungești. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul întregii locuințe, existând pericolul de extindere la o anexă gospodărească și un adăpost pentru păsări. După aproximativ trei ore, incendiul a fost lichidat, locuința fiind distrusă în proporție de 80%. În interiorul locuinței nu au fost găsite persoane rănite ori intoxicate. Majoritatea bunurilor aflate în interior au ars ori au fost degradate. Pompierii militari au salvat anexa gospodărească și adăpostul pentru animale. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spațiu închis. La scurt timp după ce echipajele de intervenție au ajuns la bază, în dispeceratul comun 112 a fost înregistrat un apel telefonic prin care se anunța faptul că într-un copac din grădina aceleiași gospodării a fost găsit un bărbat spânzurat. La fața locului a intervenit o ambulanță SMURD, însă victima era decedată. Cercetările în acest caz sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.
mai bine o mierlea pe muiere si statea linistit la parnaie daca tot ….cum sa te sinucizi din cauza la o muiere, o crestez ca pe porc