DRAMĂ… Un copil de 13 ani din Mărășești, comuna Voinești, a murit într-un grav accident de circulație, produs în seara zilei de 20 iulie! Mama și copilul se aflau într-o căruță, iar minorul se pare că a sărit brusc din atelaj, fiind acroșat de un atoturism înmatriculat în județul Neamț. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje: o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) dar și o ambulanță cu medic, aparținând SAJ Vaslui-Substația Bârlad. Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate timp de 60 de minute de cadrele de pe ambulanță, copilul a fost declarat decedat! Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Mama băiatului a fost transportată la Spitalul din Bârlad, aceasta a intrat în șoc în momentul în care copilul a fost declarat decedat.
Din primele informații, în accident au fost implicate un autoturism și o căruță. În căruță erau două persoane (o femeie și un copil). Echipajele de intervenție au ajuns la fața locului. Copilul în vârstă de 13 ani se afla în stop cardio-respirator. “Până la sosirea echipajelor de intervenție, manevrele de resuscitare au fost efectuate de polițiștii care au ajuns primii la accident. După mai bine de o oră de aplicare a manevrelor de resuscitare de către paramedici și personalul ambulanței SAJ Vaslui, medicul de pe ambulanță a fost nevoit să declare decesul băiatului în vârstă de 13 ani. Conducătorul auto a fost evaluat medical, însă nu au fost probleme”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Medicul urgentist Dan Ungureanu a precizat că băiatul a fost găsit în stop cardio respirator. “Copilul de 13 ani a fost lovit de o mașină. A fost trimisă o ambulanță SAJ cu medic de la Bârlad și o ambulanță B2 de la ISU Vaslui. Victima a fost găsită în stop cardiorespirator cu traumatisme severe, cranian și toracic. S-au efectuat manevre de resuscitare cardiopulmonară timp de 60 de minute dar fără răspuns favorabil. A fost declarat decesul. Mama victimei a făcut un atac de panică și a fost transportată la Spitalul Bârlad”, a precizat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.
Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă
”Astăzi, 20 iulie a.c, ora 19.02, s-a făcut sesizare, prin 112, cu privire la un eveniment rutier produs pe drumul județean DJ 243, în proximitatea localității Mărășești, comuna Voinești, județul Vaslui. Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit că un minor de 13 ani ar fi fost acroșat de autoturism, ce se deplasa pe direcția Bacău spre Bârlad. Sunt efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier și dispunerea măsurilor legale”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Oare câți oameni mai trebuie sa moară la noi în țară până se va da o lege pentru a interzice căruțele pe drumurile publice, asa ceva în tarile civilizate și chiar vecine cu noi nu mai vezi, să nu uităm de accidentul recent de la Popeni, în care tot din cauza unei căruțe sa întâmplat tragedia. Treziți-vă guvernanți aveți tot felul de statistici, cu populismul ăsta găunos mor oameni nevinovați