Preşedintele Curţii Constituţionale din Republica Moldova, Dumitru Pulbere, soţia sa Alexandra Pulbere, dar şi judecătorul Petru Răilean au fost implicaţi, ieri, într-un accident mortal, în afara localităţii Garoafa. Bilanţul accidentului este un mort şi şase răniţi, unii grav, alţii uşor. Printre răniţi se numără şi un copil de trei ani, care a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ din Focşani în comă. Imediat, el a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la un spital din Bucureşti. În tragedia de la Garoafa au fost implicaţi membrii a trei familii.
Potrivit poliţiştilor, în accident au fost implicate trei maşini, printre care şi cea în care se afla Preşedintele Curţii Constituţionale din Republica Moldova Dumitru Pulbere, respectiv un Opel Insignia. Din primele cercetări, a reieşit că vinovat de producerea tragediei se face şoferul unui alt autotu-rism Opel, care nu s-a asigurat când a pătruns pe drumul european de pe un drum late-ral. Mai exact, Ion Pieleneagră, din Bucureşti, a ieşit cu maşina de pe drumul care duce spre Ciuşlea, iar când a pătruns pe E 85 a declanşat tragedia. Opelul a lovit un VW Golf care mergea regulamentar spre Tişiţa, fiind condus de Constantin Daniel Ganu. În maşină se aflau cinci persoane, respectiv şofe-rul, tatăl său Ioan Ganu, mama Iolanda Ganu, Maria Mirabela Nedelcu şi fiul acesteia de trei ani, Sergiu N. Golful a fost proiectat într-un Opel Insignia, în care se afla Dumitru Pulbere, care se deplasa spre Bucureşti. În maşină cu acesta, se mai aflau soţia Alexandra Pulbere, judecătorul Petru Răilean, dar şi şoferul.
Oamenii legii au stabilit, din primele cercetări, că vinovat de producerea accidentului ar fi Ion Pieleneagră, care nu a păţit nimic, dar acesta neagă acuzaţiile. El a susţinut că a oprit regulamentar, şi deodată a fost izbit în plin. Omul mai susţine că a văzut cele două maşini, Golful şi Insignia, venind în viteză, apoi nu mai ştie ce s-a întâmplat.
Cel mai mult au avut de suferit pasagerii din Golf. Bărbatul care se afla în dreapta, respectiv Ioan Ganu, a murit pe loc. De asemenea, şoferul, care este fiul mortului, şi mama sa Iolanda Ganu au fost răniţi. Băieţelul de 3 ani, care se afla în aceeaşi maşină, a fost la rându-i rănit, el fiind preluat de un elicopter SMURD şi transportat la Bucureşti. Maria Mirabela Nedelcu, mama copilului, este în stare bună, deşi iniţial era în comă.
Poliţiştii şi medicii vrânceni ne-au spus că cele patru persoane care se aflau în Opelul Insignia nu au suferit răni grave. Dumitru Pulbere, Petru Răilean, dar şi şoferul au scăpat doar cu câteva escoriaţii. Soţia şefului Curţii Constituţionale din Republica Moldova, Alexandra Pulbere, a rămas internată în spital pentru investigaţii suplimentare, ea fiind suspectă de o fractură la gambă.
Pompierii de la descarcerare au intervenit şi ei
Mortul a rămas încarcerat între fiarele maşinii, care era răsturnată pe o parte. El a fost scos de pompierii de la descarcerare. În urma impactului acesta a rămas fără o mână. De asemenea, pompierii au intervenit şi pentru a o scoate pe una dintre femeile din Golf, dat fiind că exista riscul ca maşina să se prăbuşească peste ea. „La data de 22 mai, orele 11.40, P. Ion, de 63 ani, din munici-piul Bucureşti, în timp ce conducea autoturismul marca Opel Astra pe DJ 205 E, la pătrunderea pe DN 2 – E 85 nu a acordat prioritate de trecere autoturismului VW condus regulamentar pe direcţia Focşani-Adjud de G. Constantin-Daniel, de 33 ani, din comuna Valea Râmnicului, judeţul Buzău, intrând în co-liziune cu acesta. Ulterior, autoturismul marca VW a fost proiectat în autoturismul Opel Insignia, condus regulamentar pe direcţia Adjud-Focşani, de către B. Vasile, de 46 ani, din municipiul Bucureşti. În urma impactului, a rezultat decesul lui G. Ioan, de 56 ani, din comuna Valea Rîmnicului, judeţul Buzău, pasager dreapta faţă în auto VW, rănirea gravă a lui N. S. F., de 3 ani, din comuna Valea Rîmnicului, judeţul Buzău, pasager dreapta spate în auto VW şi P. A. de 55 ani, din Republica Moldova, pasager stânga spate în auto Opel Insignia, precum şi rănirea uşoară a lui N. Maria-Mirabela, de 31 ani, G. Iolanda, de 48 ani, G. Constantin-Daniel, toţi din comuna Valea Râmnicului, judeţul Buzău şi P. D., de 59 ani, cetăţean din Republica Moldova, pasager în auto Opel Insignia.
În urma testării alcooltest, a rezultat faptul că niciunul dintre conducătorii auto implicaţi în accident nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice“, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea.
Izbiţi de o maşină în timp ce stăteau pe bancă
Vineri, o femeie şi un bărbat din Dumbrăveni, care se odihneau pe o bancă, în faţa unei porţi, au fost accidentaţi de o maşină. Potrivit poliţiştilor, Ionel P., de 57 ani, din municipiul Rîmnicu Sărat, în timp ce conducea autoutilitara Dacia, pe fondul nea-tenţiei în conducere, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe trotuar şi i-a accidentat pe Marian T., de 37 ani, şi pe Ioana T., de 63 ani, din comuna Gugeşti, care se aflau pe o bancă. În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă a bărbatului şi rănirea uşoară a femeii. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Şofer băut
Tot vineri, la ora 20.30, poliţiştii Biroului Rutier Focşani au oprit în trafic un autoturism VW Polo condus de Claudiu C., de 44 ani, din localitate. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat 0,99 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice. În cauză a fost întocmit dosar penal de cercetare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de recoltare probe biologice şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
De asemenea, Lucian L., de 26 ani, din comuna Slobozia Bradului, a fost surprins conducând pe Bulevardul Bucureşti, din municipiul Focşani, un autoturism BMW, ocazie cu care a fost sancţionat contravenţional cu amendă, deoarece nu a avut asupra sa documentele autoturismului. Din verificările efectuate ulterior s-a stabilit faptul că autoturismul a fost radiat din circulaţie din Germania din data de 26.02.2008, motiv pentru care bărbatului i-a fost întocmit dosar penal. Cercetările sunt continuate de poliţişti cu suspectul în stare de libertate.
Băiatul primarului din Câmpuri a ajuns cu maşina în şanţ
Sfârşitul de săptămână nu a fost prea bun nici pentru băiatul primarului din Câmpuri. Fiul edilului a ajuns cu maşina în şanţ din cauza vitezei. Poliţiştii spun că incidentul s-a produs sâmbătă, pe raza localităţii Străoane. Conducătorul auto nu ar fi adaptat viteza într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a ajuns în şanţ. Fiul edilului nu a păţit nimic, spre deosebire de maşină, care a fost „şifonată“.
www.monitorulvn.ro