Cele două aeronave militare care urmează să aducă răniţii români în ţară au plecat spre Muntenegru, la ora transmiterii acestei ştiri, de la Baza 90 Otopeni.
La bordul acestora se află 11 medici şi 11 asistenţi SMURD şi cinci angajaţi ai MApN. Aceştia sunt coordonaţi de Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti şi purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.
Luni seară, la Baza 90 din Otopeni, au fost prezentate presei, de către ministrul Mircea Duşă, cele două avioane militare – Hercule şi Spartan – cu care vor fi transportate persoanele rănite în accidentul de duminică din Muntenegru.
Spartan, o aeronavă mai mică, este dotată cu 12 tărgi şi aparatură pentru terapie intensivă, în timp ce în Hercule vor putea fi transportaţi 18 pacienţi.
Avioanele se vor întoarce la Baza 90, de unde răniţii vor fi preluaţi de echipaje SMURD şi transportaţi la spitale în Capitală.
Luni seară, Duşa a spus că aceasta este cea mai mare acţiune de acest fel pe care o organizează Ministerul Apărării Naţionale (MApN) şi a transmis condoleanţe famillilor victimelor din accidentul de la Muntenegru.
Un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie în Muntenegru, duminică după-amiază. Accidentul s-a produs la Grlo, pe o şosea dintr-o regiune montană la 30 de kilometri nord de Podgoriţa, capitala Muntenegrului.
mediafax.ro