spot_img
10.6 C
Vaslui
20-sept.-2024
spot_img

Traficanții de droguri trimiși după gratii mai au o speranță la Curtea de Apel Iași

- Advertisement -
DESCINDERI… În urmă cu câteva zile, procurorii DIICOT vasluieni au descins în 16 locații de pe raza județelor Vaslui și Iași, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat

ȘANSE… Arestați preventiv în urma unei acțiuni a procurorilor DIICOT, cei șapte tineri bănuiți de trafic de droguri în formă continuată și arestați preventiv mai au o șansă în fața judecătorilor Curții de Apel Iași. Și asta pentru că decizia de a-i aresta preventiv a Tribunalului Vaslui nu a fost una definitivă. În urmă cu câteva zile, procurorii DIICOT vasluieni au descins în 16 locații de pe raza județelor Vaslui și Iași, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat. În urma descinderilor au fost ridicate 2,4 kilograme de canabis și 1,4 kilograme de plante de canabis, plus 51.674 de lei și 17.740 de euro, bani proveniți din vânzarea drogurilor. De asemenea, 10 persoane au fost aduse la audieri. La finalul acestora, 3 persoane au fost puse sub control judiciar și alte 7 au ajuns în arest preventiv.

Pentru cei șapte traficanți arestați zilele trecute în urma deciziei Tribunalului Vaslui, mai există încă o șansă de libertate. Și asta pentru că decizia judecătorilor vasluieni nu a fost una definitivă, ci una care a putut fi contestată în termen, la Curtea de Apel Iași. Cu toate acestea, traficanții au șanse mici să scape de arest, cel puțin o perioadă de timp. Practica a demonstrat că, în cazul traficului de droguri de risc, cei prinși au petrecut o perioadă în spatele gratiilor, în arest preventiv, ca apoi să se bucure de libertatea oferită de arestul la domiciliu sau controlul judiciar. Acțiunea de destructurare a grupului infracțional organizat specializat în trafic de droguri de risc a început sâmbătă, cu punerea în aplicare a 16 mandate de percheziție domiciliară. Cei 10 membri ai grupării erau persoane din Iași și municipiul Huși. După ce au fost audiați de procurii DIICOT Vaslui, 3 dintre ei au fost puși sub control judiciar și ceilalți 7 au ajuns în fața unui magistrat de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă. Finalul ședinței de judecată a venit cu câte un mandat de arestare pentru fiecare. “Zilele trecute, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Vaslui împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui au pus în aplicare 16 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Iași și în municipiul Huși, județul Vaslui, în cadrul unui dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc. În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate de către organele de cercetare penală aproximativ 2,4 kilograme de canabis și 1,4 kilograme de plante de canabis, semințe de canabis, aproximativ 2 grame de cocaină, sumele de 51.674 de lei și 17.740 de euro, trei cântare, trei grindere, un aparat de vidat, 150 de articole pirotehnice și mai multe componente ale unei instalații pentru întreținerea de culturi indoor. În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna mai 2021, 10 inculpați au procurat, depozitat, preparat și vândut droguri de risc (canabis), consumatorilor din județele Iași și Vaslui. Totodată, doi dintre inculpați au înființat și întreținut culturi de canabis, indoor și outdoor, drogurile obținute fiind comercializate pe raza județelor menționate. La sediul Direcției Biroul Teritorial Vaslui au fost conduși, în vederea audierii, cei 10 inculpați, procurorii dispunând măsura reținerii față de 7 dintre aceștia și măsura controlului judiciar față de alți trei inculpați. În cursul zilei de 09.10.2022, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Vaslui cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv față de 7 inculpați. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de Biroul de Analiză a Informațiilor Vaslui. Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, inspectoratelor de poliție ale județelor Vaslui și Iași, Serviciilor Acțiuni Speciale Vaslui și Iași, al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și cadrelor Direcției Regionale Vamale Iași”, spun procurorii DIICOT.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.