MANDAT EUROPEAN… O femeie de 36 de ani, cu dublă cetățenie, română și moldovenească, a fost prinsă și escortată de polițiștii vasluieni la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași. Femeia, care figura ca fiind urmărită internațional, în baza unui mandat european de arestare, a fost depistată la intrarea în România de către polițiștii de frontieră de la Albița. Aliona Breahnă, din Republica Moldova, a fost condamnată în lipsă de către autoritățile din Italia, în 2012, pentru trafic de droguri, iar din 2017 a fost dată în urmărire internațională.
În cursul zilei 2 iunie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au depistat o femeie, în vârstă de 36 de ani, cu dublă cetățenie româno-moldovenească, domiciliată în Republica Moldova, pe numele căreia autoritățile judiciare italiene au emis un mandat european de arestare. „Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au preluat femeia și au prezentat-o Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pentru dispunerea măsurilor legale. În cursul zilei de ieri, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentată Curții de Apel Iași cu propunere de arestare provizorie, pentru 15 zile.”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Tânăra a comis fapta în Italia, în anul 2006. „Femeia se numește Aliona Breahnă și a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoare de 2 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, infracțiune săvârșită pe teritoriul statului italian. Fapta a fost făcută în 2006, iar condamnarea a fost dată în anul 2012. Ordinul de urmărire internațională a fost dat în 2017.”, a precizat procurorul Iulian Ispir, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Judecătorii Curții de Apel Iași au admis propunerea făcută de Parchetul CA Iași și astfel, femeia a ajuns acum în arestul IPJ Vaslui unde va sta până va fi predată autorităților italiene.
„Admite propunerea de arestare provizorie în vederea predării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și, în consecință: dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate Breahnă (anterior Doagă) Aliona, aflată în stare de reținere în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Vaslui, în vederea predării, în baza semnalării Schengen – Biroul SIRENE Național din Italia din 17.02.2017, emisă în baza mandatului european de arestare din data de 14.02.2017, ce se fundamentează pe Ordinul de încarcerare nr. 240/2012 emis de Procurorul general la data de 09.04.2013 în vederea executării pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri, pe o durată de 15 zile, cu începere de la data de 03.06.2021 până la data de 17.06.2021, inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare pe numele persoanei solicitate Breahnă (anterior Doagă) Aliona. Persoana arestată Breahnă (anterior Doagă) Aliona va fi depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Vaslui.”, au decis judecătorii Curții de Apel Iași. Sentința nu este definitivă, ea putând fi contestată în timp de 24 de ore de la pronunțate.