Percheziţii de amploare în bazinul legumicol Matca, din judeţul Galaţi, în cazul unui dosar pentru trafic de produse sau substanţe toxice. Au fost vizate sediile a două societăţi comerciale şi domiciliile a trei bărbaţi.
Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au pus joi, 23 iunie, în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări „pentru trafic de produse sau substanţe toxice, utilizarea oricăror produse de protecţia plantelor neautorizate pentru culturi destinate comercializării şi neluarea măsurilor de eliminare a substanţelor periculoase care au devenit deşeuri”.
Potrivit anchetatorilor, percheziţiile au avut loc pe raza comunei Matca, judeţul Galaţi, la sediile a două societăţi comerciale şi domiciliile a trei bărbaţi, de 34, 36 şi 63 de ani, bănuiţi de comiterea acestor infracţiuni.
Cu ocazia perchezitiilor, a fost găsită cantitatea de 350 de litri de produse pentru protecţia plantelor, cu termenul de valabilitate expirat, pentru care persoanele în cauză nu au luat măsura neutralizării.
Citeste mai mult: adev.ro/rdy1ff