FLORII. Crestinii ortodocsi prãznuiesc, duminicã, FLORIILE, cea mai importantã sãrbãtoare care vesteste Pastele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim, unde a fost aclamat de locuitorii orasului si întâmpinat cu frunze de palmier, si fiind totodatã sãrbãtoarea celor care poartã nume de flori.
Floriile deschid sãptãmâna cea mai importantã pentru pregãtirile de Paste, asa-numita Sãptãmânã Mare, de dupã cele 40 de zile de post. De Florii se mãnâncã peste, fiind a doua dezlegare din postul Pastelui, dupã cea din ziua Bunei Vestiri. Duminica Floriilor este precedatã de Sâmbãta lui Lazãr. În aceastã zi, Iisus Hrisos îsi aratã din nou minunile, înviindu-l pe Lazãr, la patru zile de la moarte. Învierea lui Lazãr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. Dupã aceastã minune, multimile strânse la portile cetãtii l-au întâmpinat cu flori si l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.
Sâmbãta din ajunul Floriilor este cunoscutã si ca Mosii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate. Ortodocsii sãrbãtoresc ziua de Florii ca pe una de bucurie, dar cu întelegerea faptului cã zilele ce urmeazã, din Sãptãmâna Mare, sunt unele ale tristetii.
Intrarea lui Iisus în Ierusalim este relatatã de toti cei patru evanghelisti, Ioan, Luca Matei si Marcu. În Noul Testament se scrie cã apostolii au întins hainele lor pe un asin, iar pe ele s-a asezat Mântuitorul. Acest gest a fost interpretat ca fiind mãrturisirea faptului cã învãtãtura apostolilor va aduce la ascultare toate neamurile de pe pãmânt. Hainele Sfintilor Apostoli simbolizeazã, astfel, noua hainã pe care o îmbracã oamenii, haina Sfântului Botez.
Dupã modelul multimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitor cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxã a rânduit ca, dupã sãvârsirea Sfintei Liturghii, sã se sfinteascã ramurile de salcie aduse de credinciosi. Slujitorii Bisericii citesc rugãciuni de sfintire a salciei, tinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânãri aprinse, ca simbol al biruintei vietii asupra mortii, fiind cunoscut faptul cã salcia are o putere mare de regenerare.
Crestinii prãznuiesc Intrarea Mântuitorului participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfintitã icoanele, usile si ferestrele gospodãriilor lor si pãstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfintite se pãstreazã peste an, fiind folosite cu credintã la tãmãduirea diferitelor boli. Oamenii obisnuiesc si sã înfigã aceste ramuri în straturile proaspãt semãnate, sã le punã în hrana animalelor sau sã le aseze pe morminte. Ramurile verzi simbolizeazã castitatea, dar si renasterea vegetatiei, amintind totodatã de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în aceastã zi.În seara din ajunul Floriilor se organizeazã un pelerinaj sau o procesiune, care porneste de la o bisericã si se sfârseste la o alta, în amintirea iesirii oamenilor în întâmpinarea Domnului, pe drumul sãu spre Ierusalim. Pelerinajul are si rolul binecuvântãrii orasului. Duminica Floriilor este si prilej de a-i sãrbãtori pe cei care poartã nume de flori, cum ar fi Florin, Viorel, Viorica, Brândusa, Lãcrãmioara ori Margareta. În acest an, Floriile, ca si Pastele, sunt sãrbãtorite în aceeasi zi de ortodocsi si de catolici.
Obiceiuri si traditii de FLORII
De Florii, atentia comunitãtii traditionale era îndreptatã, pe lângã sãrbãtoarea religioasã, cãtre renasterea vegetatiei. De fapt, denumirea popularã a sãrbãtorii vine de la zeita romanã a florilor, Flora, peste care crestinii au suprapus sãrbãtoarea intrãrii Domnului în Ierusalim. Astfel, pe lângã sãrbãtoarea crestinã a intrãrii Mântuitorului în Ierusalim, au apãrut si nenumãrate obiceiuri si traditii, atât în mediul rural, cât si în cel urban, cele mai multe de sorginte pãgânã. De exemplu, de FLORII se obisnuieste sã se facã „de ursitã”, astfel cã fetele aflau, prin diverse procedee, dacã se vor cãsãtori sau nu în acel an. Tot de FLORII, mãrtisorul purtat pânã în aceastã zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un mãces, iar zestrea se scoate din casã, pentru aerisire. Înaintea sãrbãtorii, fetele nemãritate din Banat si Transilvania obisnuiesc sã punã o oglindã si o cãmasã curatã sub un pãr altoit. Dupã rãsãritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste si sãnãtate. De asemenea, la miezul noptii, se fierbe busuioc în apã, iar dimineata fetele se spalã pe cap cu aceastã fierturã, ca sã le creascã pãrul frumos si strãlucitor. Ce rãmâne se toarna la rãdãcina unui pãr, în speranta cã bãietii se vor uita dupã ele ca dupã un copac înflorit. În popor se mai spune cã cine îndrãzneste sã se spele pe cap în ziua de Florii fãrã apã descântatã si sfintitã riscã sã albeascã. La toate popoarele crestine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia. Aceste traditii nu au nimic în comun cu spiritul crestinesc al praznicului Intrãrii Mântuitorului în Ierusalim.
Arabii aprind candele, împodobite cu flori, pe care le pun printre frunze de palmier, iar grecii împletesc cruci din tulpini. La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiati sã îsi dãruiascã ramuri de salcie în aceastã zi.
În sâmbãta Floriilor, femeile din unele zone ale tãrii aduc ofrandã de pomenire a mortilor, împãrtind plãcinte de post.
În sâmbãta Floriilor se mai fãcea un ceremonial complex numit Lazãrita, dupã modelul colindelor, la care participau doar fetele. Una dintre fete, numitã „Lazãrita”, se îmbrãca în mireasã si colinda, împreunã cu celelalte, în fata ferestrelor caselor.
În trecut, ramura de salcie sfintitã era folositã si în scopuri terapeutice. Oamenii înghiteau mîtisori de pe ramura de salcie pentru a fi feriti de diferite boli, iar bãtrânele se încingeau cu salcia ca sã nu le mai doarã salele.
De asemenea, exista obiceiul ca pãrintii îi loveascã pe copii cu nuielusa de salcie când veneau de la bisericã, pentru a creste sãnãtosi si întelepti.
