spot_img
spot_img
1.4 C
Vaslui
27-dec.-2024

Tradare, trãdare, dar… sã-l stim si noi!

- Advertisement -

SURPIZÃ Ieri, dupã o sedintã de CL, în care consilierii PSD s-au umplut de ridicol, atunci când unul dintre ei a trãdat, votând împotriva proiectului initiat în comun de social-democrati, Ciupilan a rãmas în functie, chiar si dupã a doua încercare a PSD-ului de a-l schimba. Interesant rãmâne însã modul în care a esuat si aceastã nouã încercare: desi au rãmas în sala de sedinte toti cei 10 pesedisti, iar votul lor ar fi fost suficient pentru schimbarea viceprimarului, socul a venit la numãrãtoarea voturilor. Un pesedist, profitând de secretul scrutinului, a bifat “împotrivã”, ducând astfel de râpã toatã strategia social-democratilor. Sã fi fost o gresealã? Sau o intrigã politicã bine gânditã? Ipoteze au fost nenumãrate, pesedistii sfârsind prin a se bãnui unii pe altii. Culmea este cã tocmai numele lui Aurel Cãciulã a fost cel mai vehiculat, pe lista… suspectilor!

Desi are majoritate proaspãt formatã, la Husi PSD-ul nu izbuteste sã se impunã, asa cum si-ar dori. Ieri s-a dovedit acest lucru, când social-democratii au mai încercat o datã sã “cucereascã” functia de viceprimar, schimbându-l (de data aceasta cu respectarea legii) pe Ioan Valeriu Ciupilan, însã esecul a fost lamentabil. Pesedistii nu doar cã nu s-au putut mobiliza sã adune 10 voturi de la cei 10 membri prezenti, dar au descoperit cã au unul printre ei care trãdeazã. Singurul care a votat “împotriva” schimbãrii viceprimarului reprezintã, fãrã îndoialã, veriga slabã, pe care, culmea, nici nu o pot afla, dat fiind votul secret! Anton Cezar, Victor Blanariu, Gheorghe Hoha, Georgeta Giosu, Andrei Pantelimon, Sergiu Boeru, Constantin Barsan, Liliana Catargiu, Aurel Cãciulã si Matei Ionel, desi au fost cu totii initiatorii proiectului, doar 9 s-au tinut de cuvânt. Rãmâne întrebarea: cine sã fie cel care a votat “împotrivã”?

Toatã lumea bãnuia pe toatã lumea!

Imediat dupã numãrarea voturilor, în salã s-a asternut o liniste ciudatã! “Ce înseamnã asta? Adicã, mâine, vine la serviciu pe postul de viceprimar?”, întreba, uimit, primarul Ioan Ciupilan, vizibil încurcat de rezultatul scrutinului. “Dacã am revocat hotãrârile anterioare prin care a fost ales domnul Cãciulã, viceprimar rãmâne Ioan Valeriu Ciupilan”, a clarificat secretara municipiul Husi, Monica Dumitrascu. SI iar s-a asternut liniste în salã. În timp ce primarul Ciupilan tot vorbea la telefon, fiind vãzut fãcându-si chiar si semnul crucii, pe holurile Primãriei, consilierii schimbau fete bãnuitoare. “Sã se ridice în picioare si sã aibã curajul sã spunã cel care a trãdat sau dacã a gresit, sã explice”, a spus profesoara Georgeta Giosu. “Nu cred cã a trãdat cineva. Cred cã vreun ametit nu a stiut sã voteze, nu a stiut sã punã stampila unde trebuie”, a replicat primarul. E important de spus cã membrii ACL, în frunte cu Liviu Iacob, pãrãsiserã sala încã de la începutul acestei sedinte, arãtându-se supãrati cã nu au fost lãsati sã se comenteze asupra motivelor de revocare a proiectelor anterioare de schimbare a viceprimarului, cãrora Prefectura nu le-a dat viza de legalitate. “Noi am plecat, pentru cã nu ni s-a prezentat motivele revocãrii. E normal sã discutãm, sã vedem ce am gresit”, a sustinut Liviu Iacob. În urma lor însã, dat fiind evenimentul votului trãdãtor, unii pesedistii s-au silit sã bãnuiascã: “probabil, membrii ACL au stiut ceva, poate ei au pus la cale, dacã au plecat asa, supãrati”. Bãnuielile nu s-au oprit aici, rând pe rând majoritatea social-democratilor fiind vizati de suspiciunea colegilor.

Ia trãdãtorul de unde nu-i!

Cel mai vehiculat nume a fost al lui Aurel Cãciulã. Gurilele rele spun cã Aurel Cãciulã si-ar fi putut schimba optica dupã un “troc” cu ACL-ul, acesta fiind vãzut cu o zi în urmã, în vizitã la senatorul Nelu Tãtaru. “Greu de crezut cã Aurel Cãciulã ar fi vota împotriva sa, dar, în politicã, nimic nu te mirã”, au comentat unii social-democrati. Fatã de cele întâmplate, care, dincolo de orice eventuale întelegeri politice, au demonstrat cã la Husi, pesedistii sunt în derutã, cu tot cu majoritatea recent obtinutã, Dumitru Buzatu, presedintele PSD Vaslui, a precizat, cu destul subînteles: “Am discutat despre cele întâmplate la Husi. Dacã nu s-a întrunit numãrul de voturi necesar, este o întâmplare mai mult sau mai putin voitã. Le-am spus cã trebuie sã îsi însuseascã votul, asta e, si sã colaboreze cu viceprimarul în continuare”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.