Toți vasluienii știu de Podul Doamnei de la Roșiești, dar puțini cunosc istoria adevărată a acestui monument, dar mai ales a orășelului dispărut, Docolino (FOTO)

„Să trăiești cât Podul Doamnei” – Povestea Monumentului de pe șoseaua Crasna-Bârlad

ISTORIE NEȘTIUTĂ… Podul Doamnei, cunoscut și sub numele de Podul Docolinei, este un monument istoric impresionant situat lângă drumul care leagă Gara Roșiești de șoseaua Crasna-Bârlad pe care toți vasluienii l-au văzut, însă puțini știu istoria adevărată a acestui pod. Construit în timpul domniei lui Mihail Sturdza și inaugurat în 1841, podul a fost o parte esențială a infrastructurii Moldovei, facilitând comerțul și transportul printr-un important nod rutier al vremii. De-a lungul timpului, originea denumirii sale a fost subiect de dezbateri, fiind asociată atât cu Elena Cuza, cât și cu doamnele din familia boierească Costachi. Pe lângă importanța sa istorică, podul a fost martor al numeroaselor evenimente, inclusiv jafuri și conflicte armate, fiind avariat în Al Doilea Război Mondial. Construit din piatră masivă, cu cinci arcade impunătoare, podul a rezistat timpului, dar după abandonarea sa în 1981, degradarea a devenit inevitabilă. În prezent, Consiliul Județean Vaslui a inițiat un proiect de conservare și restaurare, în încercarea de a salva acest simbol arhitectural de la dispariție.

Lângă drumul care leagă satul Gara Roșiești de șoseaua Crasna-Bârlad, se află un vechi pod din piatră care zace în paragină: Podul Doamnei, cunoscut în istorie ca Podul Docolinei, nume provenit de la importantul târg ce s-a situat în apropierea acestuia. Construit de către domnul Mihail Sturdza și inaugurat la 8 noiembrie 1841, potrivit informațiilor care stau gravate pe balustradele dinspre carosabil, scrise în limba latină pe latura de sud și în limba română cu caractere chirilice, pe latura de nord: „Acest pod este construit din poronca Pre Înălțatului Domn Mihail Grigoriu Sturza. Domn al țerei Moldovei în al VIII-lea an al domniei sale și săvârșindu-se supt Ministeria Domnului logofăt Constantin Sturza și s-au deschis pentru călători în 8 Noiembrie 1841”.

Cum a dispărut târgul Docolina, o așezare importantă de pe cuprinsul comunei Albești

Docolina a fost un vechi târg de pe teritoriul comunei Albești, având două vetre, vatra veche a târgului și cea nouă. Docolina veche era situată la gura apei Idriciului, după cum apărea pe hărțile vechi. Prima localizare a fost cel mai probabil pe dealul Ciunta sau dealul Huiduman din zona Gării Roșiești, având în vedere că lunca Bârladului era inundabilă, astfel că satele erau așezate pe culmile dealurilor din imediata apropiere. În secolul al XIX-lea, la 1825, târgul a fost mutat spre Crasna, de către proprietarul de la acea vreme, Greceanu, localizat între Gura Albești și Crasna de astăzi (la Râpa Berbecului). Docolina era importantă prin poziționarea geografică, de la târg pornea un drum spre sud-est, în direcția Fălciului și făcea legătura cu Basarabia, alt drum mergea spre nord-est în direcția Hușului și făcea legătura cu valea Prutului. Drumul vechi mergea pe partea stângă a râului Bârlad și îl traversa o singură dată printr-un vechi vad în zona Docolinei, mai jos de Crasna, traseul urma un teren mai ridicat, ferit de inundații. Pe locul vechiului vad s-a construit podul Doamnei în timpul domniei lui Mihail Sturdza (1834-1849), care a dezvoltat foarte mult infrastructura Moldovei, prin construcția de drumuri și poduri, plan în care a intrat și podul Doamnei de la Chițcani, comuna Costești.

Controversele cu privire la proveniența numelui podului 

La nivel local, podul este cunoscut sub denumirea de Podul Doamnei, iar majoritatea cercetătorilor au ajuns la concluzia că acest nume provine de la doamna Elena Cuza, soția domnului Alexandru Ioan Cuza, care avea moșii la Bărboși. Alți cercetători aduc în discuție o altă teorie, iată ce spune Maria Popa: „În tradiția locală este cunoscut sub numele de Podul Doamnei și atribuit în mod greșit doamnei Elena Cuza, soția primului domn al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Perioada era prea scurtă pentru ca podul inaugurat la 8 noiembrie 1841 să fie reparat sau refăcut, fiind, așa cum arată și astăzi, o construcție destul de durabilă. Considerăm că podul a fost construit pe locul unuia mai vechi, de lemn, și că denumirea sa se leagă de numele doamnei Elena, soția lui Petru Rareș, care după moartea acestuia asigurase regența… Dacă luăm în considerare și legenda „Visul lui Petru Rareș“, vadul Docolinei îi era cunoscut acestuia încă înainte de a ajunge domn, prin activitatea sa comercială”. Considerăm însă că această teorie nu este fundamentată, documentele vechi ar fi atestat existența unui pod al Doamnei, sau în documentele de după 1841 ar fi apărut cu aceeași denumire și nu sub denumirea de Podul Docolinei. În articolele de ziar din anii 1970, am regăsit texte în care se dezbătea numele podului, erau aduse în discuție două nume: Podul Stânii sau Podul Doamnei. Cu siguranță, numele de Podul Stânii a apărut după război, când în zonă au fost amplasate mai multe stâne. În anul 1971 începe construcția restaurantului care este și astăzi funcțional.

Numele podului, legat de familia boierească Costachi 

O altă teorie aduce în discuție faptul că podul își trage numele de la Safta Bogdan, soția medelnicerului Constantin Costachi. Familia acesteia, inclusiv ea după moartea soțului, au deținut multe moșii în această zonă, inclusiv la Albești. Safta Bogdan a început construcția unei bisericii în satul Chițcani, moșie pe care o deținea, construcție care este finalizată de fiica acesteia, Casandra Negel. În memoria colectivă a oamenilor din satele vecine podului, s-a păstrat informația conform căreia podul a fost construit de familia Costăcheștilor. S-a păstrat inclusiv o legendă locală despre modul în care a apărut podul, Ioan Oprea povestește: „Boieroaica care avea moșii din Prut până în Siret și trecând vadul Bârladului să-și vadă moșiile, i-a intrat apa în trăsură și i s-au udat încălțările, astfel a dat poruncă să se construiască podul”. Este doar o legendă, dar poate fi plauzibil ca numele podului să provină de la doamnele Costăcheștilor. Alți bătrâni povestesc aceeași întâmplare, însă protagonista este doamna Sturdza, nevasta domnitorului Mihail Sturdza. Bătrânii din comuna Albești încă păstrează o urare de bine care se spune la zile de naștere „Să trăiești cât Podul Doamnei”, fiindcă se crede că podul este foarte vechi.

Iată cum a fost construit Podul Doamnei și cât a costat

Cercetătoarea Maria Popa a studiat istoria podului de la Chițcani, ocazie cu care a publicat un articol în revista Monumentul. La 9 martie 1841, Departamentul Trebilor Dinlăuntru al Principatului Moldovei (echivalentul Ministerului de Interne) a emis Hotărârea nr. 4687, prin care locuitorii ocolului Crasnei din ținutul Fălciului erau desemnați să contribuie la finalizarea podului început la Docolina. Construcția acestuia a început în anul 1839 și s-a încheiat în 1841. Proiectul podului a fost realizat de inginerul rus N. Singurov, iar execuția lucrărilor a fost încredințată unui pietrar din Roman, remunerat cu 150 de galbeni. Conform unei adeverințe semnate de medelnicerul Șerban Gându la 29 octombrie 1841, piatra necesară a fost adusă de pe moșia Pribești (astăzi parte a comunei Codăești, județul Vaslui), sub supravegherea lui Constantin Obreja. Marea parte din forța de muncă a fost asigurată de locuitorii satelor din ocolul Crasnei, printre care Oltenești, Târzii, Gura Pâhnii, Corni, Albești, Tâlhărești, Rediu, Roșiești, Poșta Docolinii și Gura Idriciului. Lucrările începeau anual pe 15 mai și se desfășurau timp de șase luni, menținând un flux constant de 90 de muncitori. Fiecare echipă includea cărăuși și doi pălmași pentru fiecare car. Pentru fiecare stânjen de drum construit se plăteau 5 lei, din care se reținea o sumă pentru pășunatul vitelor utilizate la transport. Cărăușii prestau muncă două zile pe săptămână, iar pălmașii patru zile. În 1844, pentru protejarea și întreținerea drumurilor din Moldova, au fost înființate cantoanele rutiere. La Podul Doamnei a funcționat un astfel de canton până în anii 1970. Specificațiile podului, după cum a remarcat Maria Popa, sunt următoarele: Podul este orientat în direcția E-V, având o lungime de 90,4 m. Carosabilul are o lățime de 9 m. Este construit din blocuri masive de piatră, legate cu mortar de var. Prezintă 5 bolți cu deschidere în arc în plin centru. Deschiderea arcului la naștere este de 14 m, cea de mijloc având înălțimea de 7 m, iar celelalte arcuri descresc ca dimensiuni spre taluz. Înălțimea timpanului de la arcul central este de 4 m. Picioarele podului, dintre arce, sunt consolidate la exterior de contraforți puternici, tot din piatră. Deasupra bolților, umplutura este din piatră spartă.

Hoții și tâlhării la Podul Doamnei

De-a lungul timpului, hoții preferau să își desfășoare activitatea în preajma podului care le oferea o ascunzătoare perfectă, iar traficul mare le oferea ocazii potrivite. Dintr-un articol de ziar din anul 1897 aflăm următoarele: Doi locuitori frați din comuna Bălăbănești, jud. Tutova, întorcându-se de la iarmarocul din Vaslui, de unde au cumpărat o pereche de boi, au fost omorîți de făcătorii de rele lângă Podul Doamnei. Unul dintre ei a fost încă în viață și a fost trimis la cura spitalului Bârlad și Elena Beldiman din orașul nostru, însă nu poate vorbi, fiind în agonie. 

Luptele de la podul Doamnei

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-au purtat lupte grele pe acest pod care asigura retragerea trupelor germane din zona Vutcani-Hoceni. În august 1944 a fost minat de către trupele sovietice, iar părți din parapet au fost distruse de exploziile bombelor. Reparațiile s-au făcut abia după 30 de ani de la sfârșitul războiului. Poetul din Gura Albești, Ion Iancu Lefter, scria în anii ’70 despre podul lângă care a copilărit: „Pe aici s-au petrecut toți oamenii de seamă ai Moldovei, pe aici a trecut alaiul celui dintâi domn al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, pe aici au zburat spre Plevna curcanii dorobanți, au trecut vijelioase trupele Diviziei Tudor Vladimirescu. Podul Doamnei a cunoscut istoria și a ajutat la făurirea ei”.

Monumentul, abandonat după construirea în 1981 a noului pod

DEGRADARE… După construcția unui nou drum Bârlad-Crasna și o altă variantă spre Gara Roșiești (DJ 244 A), vechiul pod este scos din circulație în anul 1981. În urma sistematizării râului Bârlad s-a construit un nou pod la 200 m spre nord, cursul apei fiind schimbat și trece la 50-60 m de pod. Monumentul a fost abandonat și se afla în administrarea Primăriei Comunei Costești. Din 2019, monumentul a fost transferat din domeniul public Consiliului Județean Vaslui, pentru reabilitare. Există un proiect adoptat pentru lucrări urgente de conservare a podului, iar pe termen lung se dorește restaurarea acestuia.

Consiliul Județean a intervenit pentru salvarea podului

REABILITARE… Consiliul Județean Vaslui a anunțat demararea proiectului „Intervenție de urgență la monumentul istoric Podul Doamnei, comuna Costești, județul Vaslui”. Contractul de finanțare a fost semnat cu Institutul Național al Patrimoniului (INP) încă din 26 februarie 2024. Această investiție face parte din Apelul de finanțare destinat protejării monumentelor istorice aflate în pericol și elaborării documentațiilor tehnico-economice necesare intervențiilor, în cadrul subprogramului „Intervenții de urgență (ante- și postdezastru). Proiectul are o valoare totală de 772.083 lei, din care 247.067 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată de INP, iar 525.016 lei constituie contribuția Județului Vaslui. Scopul principal este realizarea unor intervenții de urgență pentru menținerea stării de conservare a monumentului istoric, până la implementarea unor lucrări ample de restaurare și punere în valoare. Intervenția principală constă în construirea unor structuri de sprijin din lemn pentru susținerea arcelor și bolților podului. Cele mai grave degradări care necesită măsuri imediate au fost constatate la nivelul bolților și timpanelor din zidărie de piatră.

Descrierea monumentului istoric

Structura sa este formată din cinci arcade cu deschideri progresive, iar parapetele urcă ușor către zona centrală, unde sunt amplasate pietrele cu stemă și inscripțiile aniversare. Fundațiile podului sunt construite pe piloți de lemn, peste care au fost montate blocuri de piatră. Cele patru picioare sunt întărite de masive „sparge val” la nord și contraforți la sud, având forme asemănătoare, dar cu diferențe de volum. Arcele semicilindrice au fost construite din blocuri mari de piatră trapezoidale, iar bolțile sunt realizate din piatră cioplită, cu umplutură din piatră spartă. Materialele utilizate includ tipuri de piatră sedimentară, în principal calcare și gresii calcaroase. Mortarele folosite provin din diferite etape de construcție și reparație, inițial fiind pe bază de var și praf de cărămidă, iar ulterior var-nisip și, în intervențiile recente, ciment cu praf de piatră. Elementele de interes ale podului sunt cele două pietre cu stemă și inscripții inaugurale, amplasate în zona mediană și integrate armonios în designul parapetelor. Inițial, suprafața carosabilă era acoperită cu piatră spartă și balast, iar ulterior a fost adăugată o zidărie de piatră și un strat de beton asfaltic pentru a permite circulația automobilelor.