Tot mai multi vasluieni înregistreazã detectoare de metale la Politie. Ce sunt „detectoristii” si ce comori dezgroapã pasiunea lor (FOTO)

PE URMELE TRECUTULUI… Zeci de vasluieni pasionati de istorie si arheologie cautã comori îngropate si neatinse de sute si chiar mii de ani. Mergând pe urmele strãmosilor, cei mai multi sperã sã scoatã la ivealã vestigii si descoperiri importante. În judetul Vaslui, aceastã pasiune a luat amploare începând cu anul 2015, iar de atunci numãrul „detectoristilor” a crescut constant de la un an la altul. Potrivit lui Bogdan Gheorghitã, purtãtorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Vaslui, pânã în prezent s-au înregistrat 119 autorizatii pentru detectoare de metal pe persoanã fizicã, si 5 pe persoanã juridicã, si asta deoarece aceste cãutãri se pot face doar cu astfel de dispozitive, iar detinerea lor nu este chiar atât de simplã. Procedura se aseamãnã cu cea a obtinerii autorizatiei pentru armele neletale pentru autoapãrare ce necesitã autorizare. Achizitionarea unui astfel de detector de metale trebuie anuntatã la politie, la fel si înstrãinarea lui. Aceste autorizatii nu expirã niciodatã, radierea lor fãcându-se doar la cerere. Pentru a întelege mai bine acest fenomen care ia din ce în ce mai multã amploare în judetul nostru, redactorii ziarului Vremea Nouã au stat de vorbã cu doi „detectoristi” de metale, pasionati de istoria celui de-al Doilea Rãzboi Mondial. Desi nu au asa multã vechime în bransã, Andrei Anton si Alexandru Profiri se pot lãuda cu colectii impresionante de obiecte ce au apartinut soldatilor care au luptat pe front, unele dintre ele având o valoare incomensurabilã.

În primãvara anului 1944, Armata Sovieticã a declansat o ofensivã de proportii pe întreg frontul din regiunea Moldovei. Peste 1 milion de soldati si sute de tancuri si avioane au fortat pozitiile române. În bãtãlia care a urmat, rusii au pierdut peste 350 de tancuri, dar asta nu le-a oprit înaintarea. La sfârsitul lunii august 1944, trupele sovietice au ajuns si în sudul judetului Vaslui, iar în câteva zile au nimicit peste 3000 de soldati si ofiteri germani, capturând alti aproximativ 35.000 de prizonieri români si germani. Un martor care a supravietuit acelor atacuri a fost sublocotenentul Victor Dimitriu din Regimentul 7 artilerie. Acesta povesteste cã în acele zile, „proiectilele suierau necontenit, iar exploziile se însirau pe întregul câmp de luptã cu o densitate maximã. Zgomotul plecãrii loviturilor din gurile de foc si al spargerilor depãsea orice închipuire. Peste tot fum si praf gros, pãmânt si oameni aruncati în înaltul cerului. Conducerea trupelor a fost destul de repede dezorganizatã… În momentul trecerii la atac a infanteriei si tancurilor inamicului, focul artileriei al acestuia s-a mutat ca un tãvãlug pe noi aliniamente, în adâncimea dispozitivului nostru, lovind esaloanele doi, raioanele de dispunere a rezervelor si punctele de comandã, precum si aproape toate comunicatiile. În acelati timp, aviatia sovieticã a trecut la atacuri în grupuri mici, la intervale de timp scurte. Unele avioane aruncau de la micã înãltime cantitãti mari de grenade, care produceau derutã si victime”. Cele mai aprige lupte dintre armata sovieticã, pe deoparte, si soldatii germani si români, de cealaltã parte, s-au purtat pe linia Husi – Vutcani – Bârlad -Siret, zonã care a devenit un urias cimitir pentru mii de ostasi din ambele tabere.

„Comorile descoperite de noi sunt martorele tãcute ale unor evenimente tragice”

Pornind de la aceste adevãruri istorice, câtiva tineri din judetul Vaslui au dezvoltat un hobby special. Îsi spun „detectoristi” sau cãutãtorii de metale, provin din rândul iubitorilor de istorie, de drumetii, de conservare a patrimoniului national si se disociazã clar de „pirati”, adicã acele persoane care cautã obiecte de valoare îngropate, doar cu scopul de a le valorifica pe piata neagrã. În spatele descoperirilor stau zile întregi de cãutãri si ore de muncã asiduã, plus inteligentã si perseverentã. Si asta pentru cã înainte de a iesi pe teren, cei mai multi dintre cãutãtori se documenteazã. Citesc foarte multã istorie, încearcã sã afle povestile locurilor si asa îsi dau seama care sunt cele mai valoroase zone din împrejurimi. Ultima descoperire în judet a fost fãcutã în luna aprilie a acestui an, de cãtre Andrei Anton, unul dintre cei 119 „detectoristi” autorizati pe care judetul Vaslui îi are. Pe raza localitãtii Bãrbosi din comuna Hoceni, acesta a gãsit, cu detectorul de metale, trei bombe din Al Doilea Rãzboi Mondial. Andrei a anuntat imediat autoritãtile, iar pirotehnistii ISU Vaslui au mai gãsit si ei în zona respectivã peste 1000 de cartuse. „Pasiunea pentru istorie o am de mult, însã de detectie m-am apucat anul acesta, din luna ianuarie, când mi-am luat detector de metale si m-am autorizat. Stiam cã în zona Bãrbosi – Hoceni se pot gãsi obiecte din Al Doilea Rãzboi Mondial pentru cã înainte de a-mi cumpãra detectorul am mers prin acele localitãti si am vãzut cã sãtenii au cãsti, mãsti de gaz si alte obiecte din acea perioadã. Fiind pasionat de istorie, am cumpãrat acele obiecte, la un moment dat aveam portbagajul plin de cãsti ale soldatilor. Dupã ce mi-am cumpãrat detectorul, am mers sã prospectez zona respectivã. La început am gãsit doar gãuri, pentru cã fuseserã alti detectoristi înaintea mea, din Iasi, Brasov si alte judete ale tãrii. M-am dus într-o zonã rãmasã neexploatatã si asa am gãsit cele trei bombe. Dupã ce detectorul mi-a indicat prezenta metalului, am început sã sap. Am dat prima datã de cutia de tablã si primul gând a fost cã am dat peste o canistrã. Când am scos cutia afarã, am vãzut munitia. Am sunat la ISU Vaslui, iar pirotehnistii au început sã scoatã din ce în ce mai multe cutii cu munitie. Sute de cartuse, încãrcãtoare, obuze. De departe, a fost cea mai mare descoperire fãcutã de mine, însã nu si cea mai importantã. Pentru mine, cea mai importantã descoperire rãmâne plãcuta unui soldat, pe nume Constantin Munteanu, din Regimentul 8 Rosiori, din judetul Botosani. Documentându-mã, am aflat cã eroul soldat Munteanu Constantin a participat în Campania din 1941-1944, din prima zi, atât în prima linie cât si în esalonul de rezervã, aprovizionare, refacere. În apelul nominal din iunie 1941, soldatul Munteanu Constantin se regãseste în Pluton 2 Pionieri. Dupã luptele din septembrie 1941, din zona Akimowka, este mutat ca ordonantã la familia colonel Bossie Haralambie, unul din comandantii Regimentului 8 Rosiori. În Jurnalele de operatii Regimentul 8 Rosiori, care se regãsesc la Arhivele Militare Pitesti, soldatii care au fost prinsi si apoi au fugit din prizonierat au scris urmãtoarele: << În dimineata zilei de 22.08, Escadronul ocupã o pozitie pe Dealul Pietrãriei. În seara zilei de 22.08, fiind înlocuit de o Companie Germanã, se pune în mars spre Poieni. Ajuns în Poieni, stationeazã într-o pãdure la 3 km S de aceastã localitate, pânã spre orele 2 noaptea, când primeste din nou ordin pentru a se pune în mars. Dupã un mars fortat în ziua de 23.08 si noaptea de 23/24.08, reuseste sã ajungã în dimineata zilei de 24.08 în Husi. Aici nu a ajuns, din cauza marsului care a fost destul de greu si a lipsei de hranã, decât numai o micã parte din Escadron, restul rãmânând de unitate. Marsul s-a executat cu întreg Regimentul pânã la Husi. Din cauzã cã inamicul ne urmãrea destul de repede cu care de luptã si infanterie transportatã, a fost imposibil ca în dimineata zilei sã se mai poatã aduna unitatea, deoarece cei care rãmãseserã în urmã au fost luati prizonieri, iar restul a trebuit sã continue marsul mai departe, pentru a putea scãpa sã nu cadã prizonieri. În adevãr, imediat dupã ajungere în Husi, au apãrut la liziera acestui oras, pe directia de retragere si din spate, care de luptã inamice si infanterie transportatã, care împreunã cu partizani au început sã deschidã foc în unitãtile române si germane care se retrãgeau spre Husi>>. Prezenta Regimentului 8 Rosiori în zona Husi a fost confirmatã nu doar de aceste rapoarte, ci si de plãcuta acelui soldat, care, pentru mine, este cea mai importantã descoperire pentru cã aceste comori sunt martorele unor evenimente tragice pe care nu se poate pune pret”, ne-a declarat Andrei Anton. Pe lângã obuzele si cartusele folosite în rãzboi, tânãrul „detectorist” a scos din zonele prospectate zeci de monezi, catarame, brichete, dar si alte obiecte de-ale soldatilor, mult mai personale, cum ar fi creme de fatã, pastã de dinti sau unguente necesare pentru tratarea rãnilor, majoritatea ambalajelor fiind scrise în limba germanã.

„Îmbinãm cercetarea din teren cu informatiile pe care le avem din arhive, cãrti, articole si povesti auzite de la sãteni”

Alexandru Profiri este un alt tânãr din judetul Vaslui pasionat de istorie si cãutãtor de metale din Al Doilea Rãzboi Mondial. Pentru el, cea mai bunã zi a fost atunci când a descoperit patru tuburi de proiectil de la un tun anti-car rusesc, câteva medalii de vitejie germane si sapte proiectile, care ulterior au fost ridicate de ISU Vaslui. În prezent, acesta lucreazã la un articol care va fi publicat într-o revistã de istorie militarã, articol ce este axat pe bãtãlia de la Vutcani. Într-un interviu acordat ziarului Vremea Nouã, Alexandru spune cã pasionatii de arheologie militarã nu trebuie confundati cu cãutãtorii de comori.

Reporter: Alexandru, pentru început am sã te rog sã ne spui cu ce te ocupi si cum ai devenit detectorist?

Alexandru: Sunt student în anul II la Universitatea Bucuresti, iar domeniul meu de interes este mediul politic si istoria. Fiind pasionat, în special, de perioada celui de Al Doilea Rãzboi Mondial si de ceea ce s-a întâmplat în judetul Vaslui în august 1944, am ajuns sã descopãr cã existã un grup de istorici amatori care fac detectie de metale în zonele de rãzboi. Am urmãrit foarte mult timp aceste grupuri si descoperirile fãcute de diferiti colegi si am ajuns sã mã gândesc serios sã-mi achizitionez unul, dar eram nehotãrât, aparatele fiind destul de scumpe. Însã, am ajuns sã descopãr din întâmplare un cartus gol, folosit de germani în ’44, moment care a pornit toatã aceastã plãcere de a cãuta urmele istoriei. În februarie 2022 am devenit detectorist autorizat.

Reporter: Este detectia de obiecte din al Doilea Rãzboi Mondial un hobby scump? 

Alexandru: Acest hobby necesitã anumite cheltuieli, care nu sunt foarte mici. Spre exemplu, costul achizitionãrii detectorului si a accesoriilor necesare a ajuns la câteva de mii lei, însã colegii care detin aparate de ultimã generatie au plãtit peste 10.000 de lei. Dupã care intervin costurile deplasãrii pânã la diferite pãduri de interes, existã colegi din tarã care vin de la Brasov, Bucuresti si acestia plãtesc cazare, transport, masã etc.

Reporter: Lumea nu face distinctie între activitatea desfãsuratã de voi si cea a cãutãtorilor de comori. Care sunt diferentele?

Alexandru: Noi nu ne considerãm cãutãtori de comori, nu acesta este scopul activitãtii noastre, chiar dacã majoritatea persoanelor ne considerã ca fiind asa. Pasiunea pentru istorie, povestile auzite în copilãrie despre atrocitãtile rãzboiului si a miilor de soldati ce au luptat pe aceste dealuri si prin pãduri au dezvoltat pentru noi o adevãratã pasiune pentru acele evenimente, o pasiune de a vedea cu ochii nostri modul în care s-au desfãsurat luptele, experienta de a descoperi obiecte personale, munitie, elemente pirotehnice, medalii, cãsti militare, baionete, plãcute de identificare. Toate acestea adunate oferã o experientã vie cu privire la evenimente ce au avut loc acum aproape 80 de ani, avem ocazia sã descoperim noi însine frânturi din acele lupte, sã descoperim obiecte ale soldatilor morti si dispãruti, putem privi la obiectele gãsite si sã ne imaginãm cum au ajuns sã fie pierdute sau lãsate în urmã. Astfel, momentele acestea sunt pretioase pentru cei care suntem pasionati de istoria rãzboiului, iar dacã am fi desfãsurat acest hobby cu ideea de a ne îmbogãti, am fi renuntat acum mult timp la el, fiindcã mai mult cheltuiesti decât sã cîstigi. Desigur, existã si persoane care cred cã se pot îmbogãti gãsind o comoarã, un vas cu monede vechi, însã sansa este extrem de micã, iar acesti indivizi aduc de multe ori rusine si batjocorã pentru comunitate. Noi, cei din Vaslui, îmbinãm cercetarea din teren cu informatiile pe care le avem din arhive, cãrti, articole si povesti auzite de la sãteni. Astfel, ne ocupãm si cu promovarea istoriei prin scrierea de articole si ne gândim serios sã scriem si o carte în care sã prezentãm evenimentele din timpul rãzboiului din judetul Vaslui. La fel se întâmplã si cu comunitatea din Iasi, Bacãu, Ploiesti si în majoritatea judetelor. Existã un proiect demarat de colegii din Bacãu în care se construieste o bazã de date cu toti mortii români din Primul Rãzboi Mondial, o bazã de date pe care statul român nu a reusit sã o realizeze si o fac colegii nostri.

Reporter: Pe ce zonã activezi și care sunt cele mai importante descoperiri ale tale, cele mai prețioase obiecte?

Alexandru: Eu activez pe zona judetului Vaslui si uneori în Iasi, unde ne interesãm din timp de localizarea siturilor arheologice, pe care le evitãm cu strictete, acest lucru fiind regula noastrã de bazã. Descoperirile importante se fac destul de rar, în functie de documentatia pe care o faci în prealabil acasã. Însã, ajungem sã descoperim obiecte de o valoare istoricã importantã: medalii ale soldatilor, plãcutele acestora de identificare (sunt importante fiindcã atestã moartea sau disparitia respectivului), depozite de munitie, cãsti, baionete, bucãti de arme, pãrti din vehicule militare, tuburi de proiectile de tun, catarame, paftale, o gamã foarte mare de obiecte. Probabil cea mai bunã zi a fost atunci când am descoperit 4 tuburi de proiectil de la un tun anti-car rusesc, câteva medalii de vitejie germane si 7 proiectile ridicate de ISU, toate în aceeasi zi. Cunosc colegi care au descoperit tezaure si diferite comori, dar acestia sunt probabil sub 1% dintre noi, astfel de descoperiri se fac extrem de rar.

Reporter: Cum ai descrie comunitatea de detectoristi din judetul Vaslui?

Alexandru: Foarte multi dintre noi nu au timpul necesar de a face iesiri regulate, iar unii ajung sã practice hobby-ul de câteva ori pe an. Comunitatea este foarte diferitã, pe de-o parte suntem cei care mergem doar în zonele de rãzboi si restul care preferã sã stea cât mai departe de pericolul obuzelor si al elementelor pirotehnice periculoase. Am mai colaborat cu diferiti colegi din tarã, însã dorim sã ne construim noi o comunitate localã si sã colaborãm în viitor si cu colegi din alte judete în actiuni de curãtare a zonelor cunoscute ca fiind pline de obiecte pirotehnice: proiectile active, grenade, cartuse etc.