spot_img
spot_img
-1.1 C
Vaslui
21-feb.-2025

Tot mai mulți români își caută un al doilea job. Cât câștigă și care sunt domeniile cele mai bine plătite

- Advertisement -

Tot mai mulți români își caută un al doilea job sperând că-și vor spori veniturile: numărul celor care sunt interesați de locuri de muncă part-time sau remote a crescut cu 20% față de anul trecut.

Din cele 1,6 milioane de aplicări înregistrate de la începutul anului și până acum, 232.000 au fost pentru joburile part time, în creștere cu 10% față de aceeași perioadă din 2024. Aproape o treime dintre acestea sunt aplicări pentru joburi remote, asta în condițiile în care, la nivel general, procentul aplicărilor pentru locurile de muncă remote nu este mai mare de 14%. „Numărul atât de mare de aplicări pentru part time-uri remote ne arată faptul că acești candidați caută, de fapt, un al doilea loc de muncă, pe care să îl poată face în paralel cu cel principal, care, în cele mai multe cazuri este full-time. Îi vedem, așadar, interesați nu de ideea de a munci mai puțin, ci, dimpotrivă, de a munci mai mult decât până acum”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs.

De altfel, numărul de salariați cu mai multe contracte individuale de muncă active la finalul anului trecut era de 667.159, dintre care 509.846 salariați au contracte active multiple la angajatori diferiți, după cum a informat Inspecția Muncii la solicitarea „Adevărul”…https://adevarul.ro/economie/tot-mai-multi-romani-isi-cauta-un-al-doilea-job-2423301.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.