spot_img
19.5 C
Vaslui
11-oct.-2024
spot_img

Tot mai mulți elevi vasluieni se „îmbolnăvesc” de chiul! În cazul unora, boala recidivează! (FOTO)

- Advertisement -

RAZIE… Poliţiştii și jandarmii vasluieni au desfășurat joi, mai multe activități în municipiul Vaslui pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi personalului didactic în incinta şi imediata apropiere a unităţilor de învăţământ, pentru prevenirea victimizării elevilor şi combaterea absenteismului şcolar. S-a acționat pentru verificarea respectării prevederilor legale de către societăţile comerciale şi persoanele fizice, situate în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar, referitoare la comercializarea de băuturi alcoolice și ţigări, identificarea elevilor care absentează de la orele de curs, a persoanelor care nu-şi justifică prezenţa în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ şi luarea măsurilor legale faţă de acestea, precum și verificarea modului de acces în unitățile şcolare. În urma controalelor efectuate, polițiștii au identificat 25 de elevi care absentau nemotivat de la orele de curs și au întocmit mai multe informări către unitățile de învățământ.

 În cadrul activităților desfășurate de către cei peste 45 de polițiști participanți s-a avut în vedere menținerea nivelului ridicat de acțiune în cadrul activitatilor de control sistematic și prezența activă, în mediile și locurile din apropierea unităților de învățământ preuniversitar, în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale și fenomenului de absenteism școlar. Totodată, s-a avut în vedere eficientizarea modului de acțiune în domeniul prevenirii infracțiunilor comise cu violență în proximitatea unităților de învățământ preuniversitar, precum și prevenirea, dar și combaterea traficului și consumului de droguri. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vaslui, în cadrul acestei  „razii”, nu mai puțin de 157 de elevi au fost atenționați cu privire la conduita în școală, dar și în societate. “Activitățile efectuate de către polițiști în zonele verificate au vizat depistarea și identificarea elevilor care absentează de la cursuri, identificarea unităților de învățământ din care fac parte și transmiterea datelor obținute unităților de învățământ, pentru luarea de măsuri conform competențelor. Astfel, au fost identificați 25 de elevi care absentau de la cursuri, au fost instruite peste 220 de persoane, dintre care 157 elevi, aceștia fiind atenționați cu privire la conduita în școală, dar și în societate. Totodată, elevii depistați că absentează de la orele de curs (se aflau în afara unităților de învățământ) au fost îndrumați spre sălile de curs, urmând ca situația să fie adusă la cunoștință unităților de învățământ”.

Controale și la agenții economici

De asemenea, activitățile au vizat și verificarea a 55 de agenți economici, situați în vecinătatea unităților de invățământ. “Ca urmare a acțiunii organizate astăzi (n.r. joi) au fost constatate, și aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 34. 670 lei. Dintre acestea, 2 au fost aplicate conform prevederilor Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, 2 conform prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 13 conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 2 conform prevederilor O.U.G. nr. 99/2000 privind comercializarea poduselor și serviciilor de piață, 1 conform prevederilor H.G. 301/2012 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, iar alte trei sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor altor acte normative. De asemenea, s-a avut în vedere identificarea și efectuarea de activități informative, la localurile de alimentație publică de tip cafe-bar, săli de jocuri electronice (casino – slot machine), cu accent pe comercializarea de băuturi alcoolice sau produse de tutun, dar și de combaterea accesului elevilor minori la jocurile de noroc” a mai precizat reprezentantul IPJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.