Colegiul National “Gheorghe Rosca Codreanu” Bârlad, pe primul loc
REZULTATE Promovabilitate la bacalaureat: 43,27%, cu circa 17% mai micã ca anul trecut. Se pare cã mãsurile drastice luate de ministerul învãtãmântului si-au fãcut efectul, fiind doar 17 eliminati din peste 3600 de candidati. Oricum, judetul Vaslui se pare cã este undeva la mijlocul clasamentului national. Cele mai bune licee din judet sunt, în ordine, Colegiul National “Gheorghe Rosca Codreanu” Bârlad, Seminarul Teologic Husi si Liceul “Mihail Kogãlniceanu”, din Vaslui, singurele care au o promovabilitate de peste 90%. La polul opus, cele mai slabe, poate si datoritã complexitãtii probelor, prea grele, în opinia directorilor acestor institutii, pentru niste licee agricole sau scoli de arte si meserii, sunt Grupul Scolar Agricol Zorleni si Grupul Scolar “Petru Rares“ din Bârlad, ultimul cu doar 2 reusiti din 37 de candidati.
Au fost afisate rezultatele examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie 2011. În acest an, nu a fost nici o medie de zece, în schimb, la polul opus, 194 de absolventi ai liceului nu s-au prezentat la examen, iar 17 elevi au fost eliminati din examen. Procentajul candidatilor declarati admisi a fost de 43,27%, doar 1562 de elevi au fost declarati “reusit”, în timp ce 2031 au fost respinsi, neobtinând notã de trecere. Statistic, judetul Vaslui se aflã undeva la mijlocul clasamentului, media nationalã fiind undeva la 50%. Sub media judetului Vaslui s-au situat Giurgiu, cu doar 20%, Dolj, 39.74%, sau Arges, 35%. În ceea ce priveste liceele vasluiene ai cãror elevi au înregistrat rezultate bune si foarte bune la examenul de bacalaureat, lista este deschisã de Colegiul National “Gheorghe Rosca Codreanu” Bârlad, cu o promovabilitate de 97,59, Seminarul Teologic Husi, 94,12, si, reconfirmându-si faima de altã datã, liceul “Mihail Kogãlniceanu”, din Vaslui, cu 92,57% reusiti. Un alt liceu din Husi, “Cuza Vodã” este pe locul patru, cu 89,52%, urmat, la mare distantã, de Colegiul “Anghel Ruginã” Vaslui (68,47%) si liceul “Mihai Eminescu” Bârlad (66,67%). Topul 10 al celor mai bune institutii liceale din judet este completat de Liceul cu Program Sportiv Vaslui (pe locul 7, cu 62,96% reusiti), Liceul Pedagocic Bârlad (60,71%), liceul “Emil Racovitã” Vaslui (58,11%) si, poate surprinzãtor, Grupul Scolar Codãesti, cu 57,14 procent de reusite. Pe penultimul loc în acest clasament se aflã Grupul Scolar Agricol Zorleni, cu 11,54% promovabilitate, iar cea mai jenantã pozitie, ultima, este ocupatã de Grupul Scolar “Petru Rares“ din Bârlad, unde, din 37 de elevi de clasa a XIII-a care au sustinut bacalaureatul doar 2 au obtinut medie de trecere, deci un procent de doar 5,41%.
În ceea ce priveste liceele industriale, promovabilitatea examenului de bacalaureat a fost destul de redusã, astfel în acest top, pe primul loc se aflã absolventii Grupului Scolar Industrial „Stefan Procopiu” Vaslui, cu 33,54% promovabilitate la bac, apoi Grupul Scolar „Nicolae Iorga” Negresti, cu 33,54%, urmat de Grupul Scolar „Ion Mincu” Vaslui, cu 22,07.
Mihaela Cososchi: „Aceastã sesiune de bacalaureat a fost o reusitã!”
„La nivelul judetului Vaslui, procentul de promovabilitate, de 43,27%, ne situeazã pe o pozitie onorabilã, undeva la jumãtatea clasamentului national, chiar dacã rezulatele au fost ceva mai slabe ca anul trecut. Rezultatele au fost totusi destul de bune, datoritã scoaterii în afara anului scolar, dupã închiderea acestuia, a probelor de competentã. În ceea ce priveste organizarea, a fost o sesiune fãrã probleme deosebite. Colegii profesori ne-au ajutat, participând în comisiile de examinare sau corectare fãrã a fi grevati de alte sarcini. Pot spune cu satisfactie, acum la încheierea acestui important examen, cã, la nivelul judetului Vaslui, nu a fost absolut nici o problemã de organizare si desfãsurare. Urmeazã acum perioada de depunere si rezolvare a contestatiilor, dar pot spune de pe acum cã aceastã sesiune de bacalaureat a fost o reusitã din punct de vedere organizatoric, si chiar al rezultatelor obtinute, comparativ cu alte judete”, a declarat Mihaela Cososchi, inspectorul sef al ISJ Vaslui. Astãzi, luni 4 iulie, între orele 8 si 12, vor putea fi depuse contestatiile, solutionarea acestora se va realiza în perioada 5 – 7 iulie, iar afisarea rezultatelor finale are ca termen limitã data de 8 iulie.
LOCUL I
„Rezultate pe mãsura exigentei acestui colegiu”
„Eu consider cã rezultatele la Bacalaureatul 2011, prima sesiune este un rezultat care aratã cã exigenta impusã, a fãcut ca notele obtinute de elevi sã fie mai mici decât anii anteriori. Din 166 de elevi ai nostri la Bac, doar patru nu au promovat. Vis-a-vis de notele obtinute, am vãzut un 10 la limba românã , singurul 10 de altfel, care a fost luat de o elevã de a noastra. Colegiul Codreanu a arãtat si în acest an o bunã pregãtire a elevilor. S-au obtinut rezultate mai slabe la clasele de realã, în spetã la matematicã, considerând cã subiectele au fost un pic mai dificile. Dar per ansamblu, faptul cã suntem pe primul loc pe judet ca promovabilitate, poate chiar si printre primele din tarã, se datoreazã în egalã mãsurã colectivului didactic de la liceul nostru, interesului pãrintilor pentru pregãtirea copiilor plus calitãtii elevilor nostri”, a precizat Augustin Tomescu, directorul Colegiului National „Gheorghe Rosca Codreanu” din Bârlad.
LOCUL II
„În liceele cotate ca fiind reprezentative pentru judet, se lucreazã la parametri optimi”
„Eu zic cã locul doi pe judet este un loc onorabil si sunt bucuros cã am obtinut acest rezultat, de 89% promovabilitate. Severitatea examenului a fost mare si eu mã asteptam ca rezultatul sã fie chiar mai mic, însã, mã bucur pentru reusitele elevilor nostri si pentru profesorii care i-au pregãtit ca sã le obtinã. Rezultatul liceului nostru la acest examen de Bacalaureat dã un semnal cã, în liceele cotate ca fiind reprezentative pentru judet, se lucreazã la parametri optimi”, a spus profesorul Gheorghe Cârjã, directorul Liceului „Mihail Kogãlniceanu” Vaslui
LOCUL III
„Am fost putin trasi în jos de cei de la „seral”“
Husenii de la „Cuza Vodã” au demonstrat încã odatã, cu prilejul Bacalaureatului 2011, cã institutia lor este una în care învãtãmântul de calitate se reflectã în rezultate. „Dupã modul în care am calculat eu, avem promovabilitate 92,57%. Am fost putin trasi în jos de cei de la „seral”, care au promovat doar 14 din 21 de persoane. Dar, dacã este vorba doar despre copiii nostri de la „zi”, atunci discutãm despre numai doi elevi picati la bac, din 200 de candidati. Este un rezultat onorabil, însã, personal, as avea unele nemultumiri legate de note, care, cel putin la unii copii, mi s-au pãrut cam mici. Am, de exemplu, o olimpicã la Românã, care a luat la aceastã disciplinã, la bac, doar 9,20 sau 9, 30. Si e putin pentru un copil cu pregãtirea si talentul ei. Cu toate acesta, per total, suntem multumiti si ne vom strãdui ca la anul sã fim si mai buni”, s spus profesoara Manuela Iacob, directorul Colegiului National „Cuza Vodã”. Onorabil s-au prezentat si seminaristii de la Seminarul „Sf. Ioan Gurã de Aur” Husi. Din 17 candidati, numai unul a avut nesansa sã pice bac-ul.
Cei mai buni liceeni
Sase din cei zece candidati care au obtinut cele mai bune note la Bacalaureat sunt de la licee din municipiul Vaslui. Surprizele, plãcute dealtfel, vin de la douã grupuri scolare care nu sunt în ierarhia celor mai bune 10 licee din judet în ceea ce priveste promovabilitatea, dar ai cãror elevi au ocupat cele mai bune pozitii în clasament. Cu toate cã doar 1562 de absolventi au trecut cu brio acest examen, rezultatele obtinute de elevii vasluieni se încadreazã în media pe tarã la Bacalaureat.
La Bacalaureat, vasluienii au luat “caimacul”, sase din primii zece clasati din judet, la acest examen, fiind din municipiul – resedintã.
Odatã cu afisarea rezultatelor la sesiunea iunie 2011 a examenului de Bacalaureat, au apãrut si primele surprize. Nu atât în ierarhia liceelor, sau în faptul cã promovabilitatea acestui important examen, pe ansamblu, la nivel de judet, a scãzut cu aproape 17% fatã de anul trecut, poate si datoritã mãsurilor drastice antifraudare impuse de minister, cât la nivelul absolventilor cu cele mai mari note obtinute. Astfel, cu toate cã Grupul Scolar “Stefan Procopiu” a avut reusiti doar o treime din candidati, are doi absolventi în primii trei din judet. Isabela Niticã a fost chiar prima pe judet, cu o medie de 9,93, obtinând nota 10 la Matematicã si Informaticã, si 9,80 la Limba românã, iar colega sa de liceu, Manuela Burghelea, a fost a treia, cu 9,90, având aceeasi notã la Matematicã , mai mare la Limba românã, 9,90, si 9,80 la Geografie. Un alt liceu, tot din Vaslui, care este clasat, în acest an, doar pe locul nouã în ce priveste promovabilitatea examenului de Bacalaureat, are doi elevi cu aceeasi medie generalã, 9,87 pe locurile 4 si 5, în fata colegilor de la unitãti mai “titrate”. Astfel, Ghirvan Ancuta Nicoleta a obtinut note de 9,7 la Limba românã, 10 la Matematicã si 9,90 la Geografie, colega sa, Elena Mihai având doi de zece, la Limba românã si Economie, si cu 9,60 la Matematicã. În fine, liceul “Mihail Kogãlniceanu”, al treilea în ierarhia mentionatã anterior, are doi reprezentanti în primii zece la Bacalaureat, chiar pe ultimele pozitii, Cristiana Bianca Bârzu (9,5 Limba românã, 9,9 Matematicã si 10 Geografie), având media generalã 9,80, foarte putin peste colegul sãu, Bogdan Cazacu – care a obtinut note de 9,80 la Românã si Matematicã si “doar” 9,7 la Informaticã T2. Un alt rezultat care meritã mentionat este al unei eleve de la Grupul Scolar “N. Iorga” din Negresti, Artene Livia Cristina, clasatã pe locul 8, cu media generalã de 9.80, cu un 10 luat la Sociologie, în ciuda faptului cã procentul de promovabilitate a bac-ului obtinut de colegii sãi este de doar 33,55%. Colegiul National “Gh. Rosca Codrreanu” din Bârlad, cu toate cã este primul pe judet ca promovabilitate, cu un procent aproape perfect, de 97,59%, are un singur reprezentant în primii zece absolventi reusiti la bac, Andreea Mãdãlina Bãdãrãum clasatã a doua în aceastã ierarhie, cu o medie de 9,90 (10 Matematicã, 9,8 Românã, 9,9 Geografie). În top 10 apar si douã eleve a liceului “Cuza Vodã” Husi, Andreea Roxana Obreja si Octavia Cristina Iacob, merituoasele ocupante ale locurilor 6 si 7, prima cu media 9,85 (având note de 9,9 – Românã, 9,95 – Matematicã si 9,7 la Fizicã), iar cealaltã cu media generalã la examenul de Bacalaureat cu putin mai micã, de 9,83 (9,7 – Românã, 9,8 la Matematicã si 10 la Fizicã!). Ca o curiozitate, în acest an, se pare cã, la vârful ierarhiei, fetele “fac legea”, obtinând note mai mari decât bãietii, nouã din primele zece pozitii fiind apanajul sexului frumos.
Vezi rezultatele examenului de bacalaureat din judetul Vaslui