spot_img
spot_img
8.1 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Topul celor mai bune zece licee din județul Vaslui

- Advertisement -
REZULTATE… Liceul “Mihail Kogălniceanu” Vaslui se menține pe locul I în topul celor mai bune licee din județ, are cea mai mare rată de promovare, dar și cel mai mare număr de note de 10.

IERARHIE… Vremea Nouă vă prezintă astăzi topul liceelor vasluiene în funcție de rata de promovarea de la BAC. Precizăm, însă, și numărul de note de 10 obținut de fiecare unitate de învățământ, precum și cea mai mare medie înregistrată în cadrul acesteia. Astfel, deși anul acesta nu are nicio medie de 10, Liceul “Mihail Kogălniceanu” (LMK) Vaslui reușește să se claseze pe primul loc, la o mică diferență de Liceul “Emil Racoviță” Vaslui (LER). LMK are, totodată, și cele mai multe note de 10 – 51. “Sunt bune rezultatele, avem un procent bun de promovare (99,43) și un număr mare de medii între 9 și 9,99 (n.r. 85 note). Situația s-a schimbat puțin după contestații, dar mă așteptam la acest lucru pentru că eu cunosc clasele de elevi și știam că merită note puțin mai mari”, a declarat directorul Liceului “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, prof. Cătălin Ignat. La “Racoviță” s-au obținut 47 de note de 10, însă niciuna la Informatică. Este un lucru surprinzător pentru că liceul este cunoscut pentru rezultatele deosebite la olimpiada acestei discipline. Locurile III și IV au fost ocupate de colegiile naționale din Bârlad, respectiv Huși, seminariștii s-au clasat la mijlocul clasamentului, iar economiștii din Vaslui și învățătoarele/educatoarele din Bârlad, pe locurile VI, respectiv VII. Ultimele locuri au fost ocupate de două licee de la țară: Liceul din Puiești (66,67%) și Liceul “Ștefan cel Mare” Codăești (63,33%). Acestea au o promovabilitate mai mare decât liceele din oraș, precum Liceul cu Program Sportiv (54,24%), Liceul “Ion Mincu” (48,15%) și Liceul “Ștefan Procopiu” Vaslui (46,30%). În ediția următoare vom prezenta clasamentul celor mai slabe licee din județul Vaslui.

Liceul “Mihail Kogălniceanu” se menține pe primul loc. Are un singur candidat picat la examen, iar acesta este de la specializarea Matematică-Informatică. Trebuie precizat că aceasta este singura promoție din ultimii ani cu două clase de Matematică-Informatică (n.r. – în rest, a avut doar o clasă), un experiment eșuat, dacă ne uităm la rezultate, pentru că la această specializare s-au înregistrat și cele mai slabe medii, nu doar cele mai bune. O singură clasă de Matematică-Informatică i-ar fi adus, cel mai probabil, promovabilitatea absolută. Chiar dacă nu a avut o rată de promovare de 100%, ci de 99,43%, Liceul “Mihail Kogălniceanu” ocupă locul I în județ. Unitatea de învățământ are și cel mai mare număr de note de 10 – 51, cele mai multe la Istorie – 19 și Matematică – 15 (11 la Matematică-Informatică și patru la Științe ale naturii); cinci note de 10 la Chimie, una la Fizică și câte patru la Anatomie, Informatică și Logică, argumentare și comunicare. 85 de candidați de aici au obținut medii între 9 și 9,99 la BAC.

Liceul “Racoviță”, multe note de 10 la profilul uman

De câțiva ani buni, Liceul Teoretic “Emil Racoviță” suflă în ceafă Liceului “Mihail Kogălniceanu” (LMK), iar rezultatele de la BAC arată din plin acest lucru. Liceul “Emil Racoviță” (LER) are o promovabilitate de 99,02% pentru toate promoțiile și 99,51% pentru promoția curentă. Cu alte cuvinte, candidații din celelalte promoții au tras în jos rata de promovare a liceului. Aici au fost înregistrate 47 de note de 10, iar aproape jumătate dintre acestea au fost la Istorie – 22 note de 10. Multe note de 10 s-au obținut și la Logică, argumentare și comunicare – 14. Surprinzător, liceul nu a obținut nicio notă de 10 la Informatică, deși este cunoscut pentru rezultatele deosebite la olimpiada acestei discipline. Spre exemplu, anul acesta, de la LER au participat patru elevi de clasa a XII-a la Olimpiada de Informatică, iar unul dintre ei a obținut medalie de argint. Niciunul, însă, nu a luat 10 la a treia probă de la BAC. Foarte important de precizat este că Liceul “Emil Racoviță” are un număr mai mare de medii peste 9 față LMK – 89 medii.

Colegiul “Cuza Vodă” Huși – pe locul IV, deși are singura medie de 10 din județ

Colegiul Național “Gh. R. Codreanu” Bârlad se află pe locul III în ceea ce privește promovabilitatea, cu o rată de 97,44%. Din 195 de candidați înscriși, cinci au picat examenul; patru dintre ei sunt de la specializarea Matematică – Informatică, iar unul de la Șiințe Sociale. Cea mai mare medie înregistrată aici este 9,9. Candidații acestei unități de învățământ au reușit să obțină 45 de note de 10 la BAC, dintre care 14 la Istorie și 12 la Matematică – 5 la Matematică Informatică și 7 la Științe ale Naturii. Pe locul IV în topul celor mai bune licee se află Colegiul Național “Cuza Vodă” Huși, cu o rată de promovare de 95,48%. Aici, însă, s-a înregistrat singura medie de 10 din județ. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, 161 de candidați din 199 înscriși au reușit să obțină medii între 7 și 9,99. Aici s-au înregistrat 27 note de 10, cele mai multe la Chimie – 6.

Seminariștii de la Huși, la mijlocul clasamentului

Seminarul Teologic Ortodox “Sf. Ioan Gură de Aur” Huși are o rată de promovare apropiată de cea de anul trecut – 82,98% (n.r – 82,6% în 2022). Toți cei 47 de candidați au fost prezenți la BAC, iar dintre aceștia opt au picat examenul: trei sunt de la profilul Filologie, iar cinci de la Teologie ortodoxă. Cea mai mare medie înregistrată aici este 9,15 și aparține unui candidat de la Filologie. S-au obținut doar trei note de 10, toate la Istorie. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, doar trei candidați au reușit să obțină medii peste 9; majoritatea (24 medii) fiind între 6 și 7,99, iar 12 între 8 și 8,99.

Economiștii și viitoarele învățătoare/educatore se mențin în top

A doua parte a topului este completat de Colegiul Economic “Anghel Rugină” (CAER) și Liceul Pedagogic “Ioan Popescu” Bârlad. La CAER, rata de promovare este 86,13 pentru promoția curentă și 80,95% pentru toate promoțiile. Au fost înscriși 191 candidați, doi au lipsit, iar 36 au fost declarați respinși. 16 dintre ei au note de trecere, însă nu au obținut media minimă 6. Cea mai mare înregistrată este 9,86. Candidații de aici au luat nouă note de 10, cele mai multe la Istorie – cinci. La Liceul Pedagogic rata de promovare este puțin mai mică – 80% pentru promoția curentă și 77,78% pentru toate promoțiile. Au fost 141 elevi înscriși, șase absenți și 30 respinși, majoritatea la specializările Arte plastice și decorative și Instructor activități extrașcolare. Cea mai mare medie înregistrată este 9,46, iar singura notă de 10 a fost obținută la Psihologie.

Liceele de la Puiești și Codăești, mai bune decât liceele tehnologice de la oraș

În top 10 cele mai bune licee din județ au intrat și două unități de învățământ din mediul rural. Este vorba despre Liceul din Puiești, acolo unde 66,67% dintre candidați au promovat BAC-ul, și despre Liceul „Ștefan cel Mare” Codăești – 63,33% rată de promovare. Din 18 candidați prezenți, 10 au obținut medii între 6 și 1,99, iar doi candidați, între 8 și 8,99. La Liceul din Codăești, au fost prezenți 30 de candidați, iar 18 dintre ei au obținut medii între 6 și 8,99, iar unul, puțin peste 9.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

  1. practic sunt 2 licee foarte bune LKM SI LER conform statisticii… e cam aiurea sa spui ca lmk ul e mai bun sau invers la diferenta de cateva custimi ca nu suntem totusi la formula 1!
    felicitari si celor din Barlad si HUSI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.