spot_img
spot_img
0.7 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Topul admiterii la liceu 2011: de la medii de 10 la medii de 3.55

- Advertisement -

Cele 210 de locuri la Colegiul „Unirea” s-au epuizat ca „piinea calda”, clasindu-l din nou in topul preferintelor elevilor u cei patru elevi cu 10 „curat” au ales sa fie viitori uniristi, ultima medie de admitere fiind 9.16 u elevul codas de 3,55 a intrat la Colegiul Tehnic „V. D. Cotea” u anul acesta, liceele tehnologice au parte de o revenire in forta, gratie strategiei noilor specializari u pentru a doua repartizare din 22 iulie, 15 licee din judet mai au inca 151 de locuri libere u ziarul nostru va prezinta lista admiterii la liceu dar si topul liceelor in functie de media de intrare

Sa „prinzi” un loc la un liceu de top nu e un lucru usor. Goana dupa medii mari cu orice pret la gimnaziu a dus la presiuni resimtite de elevi si profesori pe durata a patru ani. Cu cit media este mai mare, cu atit absolventul are sanse mai mari de a accede la o scoala de marca. Totusi, anul acesta numarul de medii peste 9.50 a scazut fata de 2010, iar cel al mediilor sub 5 a crescut. Daca anul acesta avem 211 medii peste 9.50 si 110 sub 5, in 2010 aveam 244 de medii peste 9.50 si 47 de medii sub 5. Paradoxal, in unele cazuri, diferenta dintre media de la evaluarea nationala si media din gimnaziu a fost destul de mare, ajungind si pina la 3 puncte. Si aici nu mai vorbim numai despre cazurile tipice scolilor din mediul rural, ci si despre scolile de top din Focsani. Anul acesta au fost patru medii de 10, comparativ cu sapte anul trecut. La prima repartizare au fost plasati la licee 3.089 de elevi din cei 3.104 care au depus optiuni. 15 ramin nerepartizati intrucit au completat prea putine optiuni. Pentru anul scolar urmator au fost aprobate pentru clasa a IX-a 3.750 de locuri, dintre care 3.450 la zi si 300 la seral si cu frecventa redusa. 56 de absolventi de clasa a VIII-a au ales sa se mute din Vrancea, in licee vocationale sau colegiile nationale din tara. Majoritatea s-au mutat la Buzau, Galati si Bacau, dar si Bucuresti,Tulcea, Caras-Severin, Vaslui sau Brasov.

„Am bifat o singura optiune, si anume, Unirea”

Colegiul National „Unirea” Focsani se afla inca o data in topul preferintelor absolventilor de gimnaziu, „aspirind” si anul acesta elevii cu cele mai mari medii. Cei patru elevi vrinceni care au reusit sa obtina un 10 „curat” atit in cei patru ani de gimnaziu, cit si la evaluarea nationala au ales toti „Unirea”. Este vorba despre George-Alexandru Musat si Alexandru Placinta, absolventi ai Scolii „Stefan cel Mare” Focsani, Bogdan-Mihai Neagoe, absolvent al Scolii nr. 3 Focsani, si Claudia Elena Tataru, absolventa a Scolii „Duiliu Zamfirescu” Focsani. „Rezultatele mele au venit in urma muncii de opt ani de zile si pentru care le multumesc profesorilor mei. Am bifat o singura optiune, si anume, „Unirea”, la clasa de Stiinte ale naturii. Asta pentru ca de ani de zile imi doresc sa fac medicina, iar „Unirea” este un liceu foarte bun, cu rezultate foarte bune”, ne-a marturisit Bogdan-Mihai Neagoe, olimpic national la chimie. Cele 210 locuri de la cele patru specializari ale Colegiului „Unirea” s-au „consumat” ca „piinea calda”, ultima medie de admitere fiind 9.16, aferenta clasei de stiinte sociale. Cea mai cautata clasa anul acesta a fost cea de Stiinte ale naturii. Si Colegiul National „Al. I. Cuza” a fost foarte cautat de elevii buni, proaspat iesiti din scolile generale. Cele doua clase de matematica-informatica au fost cele mai cautate de elevii vrinceni. Cea mai mare medie cu care s-a intrat anul acesta la „Cuza” a fost 9.95 si cea mai mica a fost 8.82. Profilul real de la Liceul Teoretic „Emil Botta” Adjud a fost si el „vizat” de multi elevi cu medii mari. Eleva Sonia Florina Horchidan, absolventa a Scolii „Angela Gheorghiu” Adjud, a carei medie a fost de 9.95, a decis sa isi continue studiile tot in Adjud, la clasa de Mate-Info a Liceului Teoretic. Ultima medie cu care s-a intrat a fost 8.74. In topul celor mai „tintite” licee sint si Colegiul Economic „Mihail Kogalniceanu”, dar si Liceul Pedagogic „Spiru Haret” Focsani.

Strategia noilor specializari salveaza liceele tehnologice

Desi liceele tehnologice din judet ne-au „servit” anul acesta rezultate dezastruoase la examenul de Bacalaureat, din punctul de vedere al admiterii la liceu au avut parte de o revenire. Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” si Colegiul Tehnic „Gh. Bals„ Adjud au fost bifate de multi elevi pe lista de optiuni, toti cu medii peste 7.60. Asta in conditiile in care in anii trecuti s-au intrat cu medii dintre cele mai mici. La Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” spre exemplu, cea mai mare medie cu care s-a intrat a fost 9.53, iar cea mai mica, 8.18. Strategia noilor specializari puse la bataie de liceele tehnologice din judet se pare ca a avut priza la liceenii vrinceni. Clasa de mate-info de la „Edmond Nicolau”, iar specializarile Economic de la „Ion Mincu” si Gh Bals„ au fost printre cele mai cautate. Specializarea „Productie media” a colegiului adjudean, unica la nivel de judet, a fost si ea cautata de elevi, cea mai mare medie cu care s-a intrat fiind 8.51. Schimbari spectaculoase din punct de vedere al noilor specializari s-au petrecut si la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” Focsani, odata un liceu specializat pe industria textila. Cinci clase de Turism si alimentatie isi asteapta viitorii boboci, cu medii intre 8.53 si 5.24. „Unele licee si-au schimbat specializarile, pentru ca acestea nu erau suficient de atractive pentru elevi. Din punctul meu de vedere, piata muncii este cea care motiveaza elevul sa invete si asta s-a vazut in faptul ca foarte multi elevi s-au indreptate spre specializari care asigura cumva legatura cu piata muncii. Despre Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”, spre exemplu, se poate spune ca a renascut din propria-i cenusa, pentru ca a facut trecerea de la un liceu de confectii la unul cu clase de turism si alimentatie, iar profesorii s-au recalificat”, ne-a declarat inspectorul general adjunct Maria Lupu.

Ultima medie de intrare la liceu: 3.55

Absolventii claselor a VIII-a cu medii sub 5 si-au gasit si ei loc in liceele. Cele mai codase in topul mediilor de admitere au fost Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” Focsani, Grupul Scolar Marasesti, Grupul Scolar Agricol Odobesti si Grupul Scolar „Simion Mehedinti” Vidra. Dupa ce s-a situat pe primul loc in topul celor mai mici medii de la examenul de Bacalaureat, Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea” ocupa si primul loc al celor mai mici medii de admitere la liceu. Anul acesta, la clasa de Constructii, instalatii si lucrari publice cea mai mica medie a fost 3.55, inca existind noua locuri libere pentru cea de-a doua repartizare. Si la clasa de Protectia mediului de la Grupul Scolar Marasesti mai sint noua locuri libere, ultima media cu care s-a intrat fiind 3.74. Cele 210 de locuri la cele trei licee cu profil vocational au fost „epuizate” deja. Liceul cu Program Sportiv Focsani isi asteapta elevii la una din cele trei clase puse la dispozitie la centrele de excelenta de rugby, handbal sau judo, in timp ce Liceul de Arta „Gh. Tattarescu” Focsani isi asteapta micii „artisti” in clasele de Arhitectura, arte ambientale si design, Arte plastice decorative si Muzica. Cei interesati de o cariera in pedagogie si-au gasit deja locul in clasa de educator-invatator de la Liceul Pedagogic Spiru Haret”. Locurile de la invatamint special nu participa la repartizarea computerizata, repartizarea faindu-se in sedinta publica din 8 iulie la Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva „Elena Doamna”, unde au fost ocupate 24 de locuri, cu doua clase de Stiinte ale naturii si Industrie textila si pielarie. Cele 24 de locuri la CSEI Maicanesti au fost si ele ocupate, la specializarile Agricultura si Industrie textila si pielarie.

www.ziaruldevrancea.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.