spot_img
spot_img
-0.7 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

TÎRGU, MOSIA LUI ARNĂUTU?

- Advertisement -

• viceprimarul Iftime Petrariu a sustinut un discurs politic, în sedinta CL, lansînd acuze la adresa primarului Decebal Arnăutu • „Îi solicit primarului să nu se mai amestece în competentele pe care le am, să nu mai ia oameni, utilaje si masini de la primărie în interes personal. Dacă se mai întîmplă asa ceva, voi cere prefectului suspendarea primarului“, a spus Iftime Petrariu • „Întîi trebuie să mă documentez, să văd despre ce este vorba si după aceea voi da o declaratie“, a spus primarul •

Cutremur la vîrful Primăriei Tîrgu Neamt. Într-o declaratie publică pe care a numit-o discurs politic, viceprimarul Iftime Petrariu a criticat diverse aspecte din cadrul administratiei locale si a lansat o serie de acuze la adresa lui Decebal Arnăutu, în cadrul sedintei Consiliului Local de joi, 27 octombrie. Primarul nu era de fată, fiind plecat la Bucuresti, de unde s-a întors ieri.

„Sînt alături de presedintele Gheorghe Stefan“

Că între cei doi oficiali tîrgnemteni nu e tocmai o relatie de strînsă prietenie, se stie. Dar, ambii sînt înregimentati în acelasi partid, iar Arnăutu se pregăteste să candideze pentru un nou mandat de primar, tot sub sigla PDL, astfel că putini s-ar fi asteptat la ceea ce avea să urmeze. „Fac precizarea că ce vorbesc acum este discurs politic. Vă spun si de ce fac această precizare: pentru a nu mi se interpreta în alt mod si să fiu dat în judecată pentru calomnie. Sînt membru PDL, sustin demersurile partidului si sînt alături de presedintele Gheorghe Stefan, dar au intervenit niste lucruri în activitatea mea de viceprimar si sînt obligat de respectul pe care vi-l port, să vi le aduc la cunostintă“, a început viceprimarul. S-a oprit mai întîi asupra zvonurilor privind incompatibilitatea în care s-ar afla, ocupînd o functie publică si fiind vizat de un dosar penal. „Începînd de luni (24 octombrie – n.r.), de la sedinta de partid de la noi, au început niste discutii, într-un cadru dezorganizat, precum că eu nu mai sînt compatibil cu functia de viceprimar. Si vă spun despre ce este vorba. În vara anului trecut, pe 21 iulie, am fost lovit de niste huligani, iar în urma agresiunii două luni de zile am fost scos pe tusă. Procesul este împărtit în două: este trimis în judecată într-un dosar, Cojocariu si ceilalti, pentru lovire, cauză aflată pe rolul Judecătoriei Tîrgu Neamt. În celălat dosar eu am fost dat în judecată pentru calomnie de către Stoica (consilier judetean – n.r.), dosar care s-a întors de la Judecătorie, în urma unei hotărîri judecătoresti, înapoi la Parchet, pentru continuarea cercetărilor. Nu sînt condamnat, sînt cercetat. Asa e justitia din România, victima ajunge inculpat. Deci sînt compatibil cu functia de viceprimar, pînă în momentul în care apare o hotărîre judecătorească definitivă si irevocabilă, moment în care, dacă eu nu-mi prezint demisia, mă demite prefectul. În momentul în care vă vorbesc sînt compatibil, desi am calitatea de invinuit într-un dosar de la Parchetul Tîrgu Neamt“, a sustinut viceprimarul.

Rîpanu, dublu director, fiul primarului, porumb, stîni, zăr, Lică…

A venit si cu exemple despre persoane care, în opinia sa, s-ar afla în situatii de incompatibiliate. „Incompatibil este Ionut Rîpanu, de la Prim Locato, pentru că este si director la o firmă a feciorului primarului. Incompatibil este Dănut Arnăutu, director la Clubul Sportiv Scolar, fiindcă tatăl este primar. Are dublă incompatibilitate: este si consilier judetean si ordonator de credite. Este în regulă?“, a întrebat, retoric, viceprimarul. În discursul său a lansat si o serie de acuze la adresa primarului, spunînd că acesta intervine în competentele date viceprimarului si, în plus, foloseste oamenii, masinile si utilajele primăriei în interes personal. „Am plecat întîi de la o definitie. Ce este primăria si consiliul local? Sînt două institutii publice conduse de către mai multi oameni, conform Legii 215/2001 si a altor acte normative care completează această lege. Nu este SRL, nu este o afacere de familie. De ce trebuie lămurită treaba asta? Pentru că raporturile dintre mine si primar s-au schimbat foarte mult în ultimul timp. Primarul nu-si mai respectă cuvîntul, nu se comportă civilizat si nu respectă normele după care se reglementează o administratie locală. Avînd în vedere organigrama pe care am votat-o noi aici, vreau să vă spun că este pe hîrtie. În realitate, lucrurile stau altfel. În administratia publică si Primăria Tîrgu Neamt este un haos, o brambureală totală. Sînt oameni care nu au venit cu lunile la serviciu în primărie, cu anii“, a arătat vicele, completînd: „Gînditi-vă la mine, cînd vin dimineata la serviciu si întreb: Unde-i ăsta? La porumb. Unde-i ăla? La stînă. Ce face Lică? Cară zer la porci“.

Risipa banului public

Iftime Petrariu a analizat si activitatea unor firme si servicii ale consiliului, opinînd că există o risipă a banului public, care se face si cu concursul consilierilor, fiindcă acestia votează prea usor unele proiecte. Si le-a recomandat să pretindă din start să vadă caietele de licitatie. Despre firma Consprim a spus că ar trebui desfiintată deoarece „este o societate fantomă, nu are venituri, nu are obiectul muncii“, si a întrebat, retoric: „de ce am aprobat eu si voi un miliard de lei vechi majorare de capital?“. A catalogat desfiintarea Serviciului Public Consprim ca fiind o greseală: „Vine iarna, nu avem utilaje, nu avem oameni, nu avem motorină, ne-am organizat prost. Nu am fost consultat în executiv în legătură cu desfiintarea Consprim. S-a introdus în consiliu local, care nu a gîndit cu creierul, a gîndit cu inima. Avem obligatii de partid si votăm ca niste prosti. Nu trebuia desfiintat Consprimul, v-o spun sus si tare. Trebuiau dati afară cei care nu fac nimic si lăsată echipa să functioneze“. A dezaprobat si initiativa de înfiintare sub tutela administratiei locale a unei societăti agricole si a unui depozit de constructii: „Bugetul anului următor va fi cu cel putin 20% mai mic decît anul acesta. Au apărut niste cheltuieli enorme în plus: spitalul si ratele la dobînzi. Nu este cazul să mai intrăm în discutii despre investitii din astea fanteziste, fără acoperire, cînd nu ai oameni, terenuri, nu ai masini“.

„Nu intentionez să părăsesc Partidul Democrat Liberal“

Si a continuat în aceeasi notă, anuntînd că ar putea cere suspendarea din functie a primarului, dacă lucrurile nu revin la normal în cadrul administratiei tîrgnemtene: „Luni intru în concediu două săptămîni, să-mi văd de sănătate. Cînd mă întorc am să-i cer primarului să-si revizuiască atitudinea si să respecte delegarea competentelor. Vă informez că în toate cele zece competente care au fost, conform legii, date spre viceprimar, se amestecă si nu mă lasă să-mi fac treaba. Îi solicit primarului public, în această sedintă, să nu se mai amestece, deocamdată, în competentele pe care le am, să nu mai ia oameni, utilaje si masini de la primărie în interes personal. Dacă se mai întîmplă asa ceva, la a doua sedintă vă informez că voi cere prefectului suspendarea primarului pentru încălcarea legilor privind administratia publică locală. Fac precizarea că este un discurs politic. Nu intentionez să părăsesc Partidul Democrat Liberal. Nu sînt incompatibil. Vreau să fac treabă, dar să fiu respectat eu si functia pe care o îndeplinesc“, a încheiat viceprimarul, atentionîndu-si colegii de partid că uneori proiectele se votează prea usor, ajungîndu-se la risipirea banului public. „Noi suntem în slujba oamenilor, din bani publici trăim. Deci să nu schimbăm ideea, că de acum trebuie să votăm împotriva primarului. Să gîndim cu creierul, nu cu inima, să fim sinceri, să spunem că asta e bine, asta nu e bine“, a conchis viceprimarul. Decebal Arnăutu era, ieri, în drum spre Tîrgu Neamt si a declarat că va da o declaratie de presă după ce va asculta înregistrarea sedintei în care si-a sustinut discursul viceprimarul: „Întîi trebuie să mă documentez, să văd despre ce este vorba, să ascult înregistrarea si după aceea voi da o declaratie. Nu pot să vorbesc despre ceva ce am auzit doar la telefon, de la altii. Corect este să mă documentez întîi, apoi voi da detalii“, a spus primarul tîrgnemtean.

www.monitorulneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.