spot_img
spot_img
1.4 C
Vaslui
26-nov.-2024
spot_img
spot_img

Tineri ridicaţi de mascaţi din Peco pentru trafic de droguri

- Advertisement -

„Desantul” poliţiştilor de la Crimă Organizată a vizat doi tineri suspectaţi că aduc la Focşani droguri din Spania
Doi tineri din Focşani au fost ridicaţi de procurorii de la Direcţia de Investigaţii a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi de poliţiştii de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate, miercuri după-amiază, dintr-o staţie PECO situată în bariera Mărăşeşti. Conform unor martori oculari, poliţiştii au filat zona respectivă încă de la primele ore ale dimineţii, iar în jurul orelor 14.oo au apărut şi suspecţii. Cei doi tineri, aflaţi într-un autoturism Audi A 6, cu numere de Spania, au tras în benzinărie pentru a alimenta. După ce au alimentat şi au urcat în maşină, au apărut şi poliţiştii care au coborît, le-au blocat autoturismul, i-au scos din maşină şi i-au imobilizat cu cătuşe după care i-au preluat pentru audieri. Tinerii, dar şi autoturismul Audi au fost percheziţionate de oamenii legii care căutau droguri. Conform angajaţilor aflaţi în serviciu la benzinărie, “desantul” lucrătorilor de la Crimă Organizată a durat mai puţin de cinci minute, în aşa fel încît martorii abia au realizat cele întîmplate. Cei doi au fost duşi la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru audieri. Aceştia sînt acuzaţi de trafic de droguri. Primele indicii arată că cei doi procurau drogurile din Spania şi le vindeau în Focşani. Aceştia sînt urmăriţi de poliţişti de mai multă vreme. Tinerii au fost ridicaţi de mascaţi, iar maşina a rămas indisponibilizată în staţia PECO. Şeful poliţiei vrîncene a confirmat acţiunea, dar a precizat că poliţia vrînceană nu a acordat decît sprijin în această acţiune. “Este acţiunea celor de la Crimă Organizată, noi nu am participat decît cu luptători de la Detaşamentul de Intervenţie Rapidă”, ne-a spus comisarul şef Ionel Popescu, şeful poliţiei vrîncene. La închiderea ediţiei, audierile învinuiţilor şi a martorilor nu erau finalizate, aşa că procurorii nu au făcut nici un fel de declaraţie legată de anchetă.

www.ziaruldevrancea.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.