Fiul primarului din Salcea este în centrul unui imens scandal după ce la Serviciul Teritorial Suceava al DNA a ajuns o sesizare prin care se reclama faptul că lucrarea la limba română a fost înlocuită, iar prin această manevră frauduloasă nota acordată de cei din comisia de evaluare a fost 10 curat. După câte se pare scrisul de pe lucrare nu-i aparţine elevului Ioan Ştefan Lungu, ci unei alte persoane, aspect care trebuie lămurit de anchetatori. Trebuie spus că testul de la evaluarea naţională a fost susţinut de fiul primarului Ilie Lungu la centrul din Salcea, alături de alţi 61 de elevi, iar comisia de examinare a fost din Botoşani.
Existenţa unei astfel de anchete a fost confirmată de oficiali din Ministerul Educaţiei, care au precizat că aceasta vizează mai multe nereguli care au avut loc la examenul de evaluare de la Școala Gimnazială Salcea, dar și pe profesorii din Botoșani care au făcut parte din comisia de examinare a lucrărilor. Ancheta a plecat după ce un profesor din comisia de supraveghere ar fi semnalat că fiul primarului din Salcea a luat o notă mult prea mare faţă de cunoştinţele pe care le-ar avea.
Reprezentanţii şcolii din Salcea spun că Ioan Ştefan Lungu nu a fost un elev care s-a remarcat prin rezultatele sale la învăţătură, ci mai curând unul de mijloc, ale cărui medii „nu au fost niciodată mari”.
Cât priveşte diferenţa mare dintre mediile adolescentului din timpul gimnaziului şi notele fabuloase de la evaluarea naţională, Inspectoratul Şcolar Suceava a direcţionat ancheta către Ministerul Educaţiei. Mai exact, fiul primarului din Salcea a primit 10 pentru lucrarea la Limba română de la evaluarea naţională, iar în cei patru ani de şcoală nu a depăşit limita mediilor 6-7.
- Advertisement -
- Advertisement -