spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Test nuclear reevaluat: Arma testată de Coreea de Nord a fost de 16 ori mai puternică decât bomba de la Hiroshima

- Advertisement -

Testul nuclear nord-coreean de la 3 septembrie a degajat o putere de 250 kilotone, altfel spus dispozitivul testat a fost de peste 16 ori mai puternic decât bomba atomică folosită la Hiroshima, au afirmat miercuri experți, revizuind în creștere evaluările anterioare, relatează France Presse.

Phenianul susține că dispozitivul testat acum zece zile a fost o bombă H, suficient de mică pentru a putea fi montată pe o rachetă. Acest al șaselea test nuclear a condus la votarea în Consiliul de Securitate a celei de-a opta rezoluții cu sancțiuni împotriva Coreei de Nord.

Institutul geologic american USGS a înregistrat în timpul acestui test o mișcare telurică având magnitudinea de 6,3 grade. Organizația Tratatului privind Interzicerea Totala a Testelor Nucleare (CTBTO) și agenția norvegiană Norsar au reevaluat magnitudinea anterioară la 6,1 grade.

În consecință, site-ul specializat 38 North de pe lângă Universitatea Johns Hopkins din Washington a anunțat că revizuiește estimarea anterioară a puterii exploziei, avansând cifra de aproximativ 250 de kilotone.

Dispozitivul este posibil să fi fost de 16 ori mai puternic decât bomba americană de 15 kilotone care a fost folosită de americani la Hiroshima în 1945.

„Această putere explozivă ridicată este, de asemenea, aproape de ceea ce 38 North a stabilit anterior ca fiind capacitatea maximă a centrului de testare Punggye-ri”, precizează site-ul.

Estimările oficiale ale puterii bombei testate la 3 septembrie au variat foarte mult, de la 50 de kilotone, conform Seulului, la 160, potrivit Japoniei. Site-ul 38 North avansase anterior cifra de peste 100 de kilotone.

Responsabili americani au indicat că încearcă să verifice dacă a fost o bombă H, precizând că în acest stadiu „afirmația nord-coreeană potrivit căreia a fost o bombă cu hidrogen nu este lipsită de logică”.

Potrivit site-ului 38 North, imaginile din satelit realizate vineri, la cinci zile după test, arată noi activități la intrările în alte tuneluri de la centrul de teste Punggye-ri. Aparent este vorba de camioane parcate, cărucioare și alte echipamente.

„Lucrările la acest centru s-ar putea concentra acum pe pregătirea respectivelor tuneluri pentru noi teste subterane”, explică site-ul.

sursa:https://www.agerpres.ro/externe/2017/09/13/test-nuclear-reevaluat-arma-testata-de-coreea-de-nord-a-fost-de-16-ori-mai-puternica-decat-bomba-de-la-hiroshima-08-09-04

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.