Apel pentru salvarea unei femei si a fetelor ei supuse violentei conjugale
SESIZARE În satul Drujesti, comuna Bãcani, judetul Vaslui exista un caz flagrant de abuz psihic exercitat asupra a trei fetite minore de cãtre tatãl lor, Mircea Buhus. Mama acestor copii se numeste Mioara Buhus, casatoritã de 14 ani cu el, trãieste un adevãrat cosmar împreunã cu ele, mai ales de când a introdus actiune de divort. Violenta domesticã face parte din categoria dramelor tãcute, a celor consumate între peretii casei, îndurate si nemãrturisite. Mioara Buhus a îndrãznit sã spunã politistilor din comunã prin ce trece, dar ajutorul acestora s-a rezumat la întocmirea unor dosare penale si …cam atât! Mai mult, Mircea Buhus a avut un comportament indecent în fata fetelor, a amenintat sexual pe cea mai mare, iar lucrul cel mai rãu a fost faptul cã îsi abuza sexual nevasta în fata celor trei fete minore. A dat foc casei, s-a spânzurat si a fost salvat de fata cea mare, are evacuare din casa sotiei sale din Drujesti si, desi stã la mama lui în comuna Perieni, omul vine constant acasã la Drujesti unde îsi amenintã cu moartea fosta sotie si pe cele trei fete, aflate acum într-un program de consiliere psihologicã.
Mioara Buhus si cele trei fete minore ale sale locuiesc în casa pãrintilor ei din satul Drujesti, comuna Bãcani, judetul Vaslui. Sotul ei, Mircea Buhus este foarte violent si o bate constant. Dovadã sunt capul spart, fracturi de mâini si de picioare. Sãtulã, femeia a depus plângere la politistul Postului de Politie din Bãcani, care l-a chemat pe Mircea Buhus si l-a informat de plângerea sotiei. Au urmat întocmirea a sapte dosare penale, iar sotul, de ciudã cã îl reclamã, a bãtut-o aproape în fiecare zi, iar în luna august i-a administrat o bãtaie care a adus-o în stare de lesin, fiind dusã la Spitalul de Urgentã « Elena Beldiman» din Bârlad cu ambulanta. Dupã bãtaie, sotul s-a dus la crâsmã si s-a îmbãtat. Crezând cã sotia sa a murit, a mers acasã si s-a spãnzurat. Din întâmplare, fiica lor cea mai mare, Iuliana, de 14 ani l-a gãsit la timp si l-a salvat, tãind funia. “Tata mã tot acuza cã sunt curvã si cã dacã nu mã saturã bãietii mã saturã el si tot fãcea gesturi obscene în fata mea. Mama s-a supãrat si s-a certat cu el, iar tata a bãtut-o pãnã la lesin si a fost dusã cu Salvarea la spital la Bârlad. Noi (eu si surorile mele mai mici de 12 si 8 ani) am plecat la o vecinã si un om care a venit la noi l-a vãzut pe tata spânzurat. Am sãrit cu cutitul si i-am tãiat funia, m-am speriat. Am sunat la 112 si am fãcut ce mi-au spus doctorii de pe salvare pânã au venit ei…. Oricum el ne terorizeazã mereu si face scandal mamei …” ne-a spus Iuliana, fata cea mare a lui Marcel Buhus.
«Divort ? Te omor si apoi mã omor si eu ! »
Mioara Buhus în urma acestei situatii deosebit de grave a introdus divort si a cerut sprijinul autoritãtilor. Mãsura luatã a fost sã-l interneze pe sot la Sectia de Psihiatrie din cadrul Spitalului de Urgentã « Elena Beldiman » din Bârlad. « La externare, când a aflat cã am intentat divort si cã am obtinut evacuarea lui din casa pãrintilor mei, a amenintat cã mã omoarã si apoi se omoarã si el. În septembrie a dat foc casei, casã care nu este numai a mea ci si a fratilor mei, unul fiind în Canada si celãlalt plecat în Anglia la muncã. Nu mai stiu ce sã fac, unde sã mã duc si cine poate sã ia mãsuri cu el. Nu mai stã la noi este acum la mama lui în Perieni, dar vine mereu, ultima oarã chiar sâmbãtã a fost si face scandal, ia din casã, etc. Fratele meu din Canada, Mache, a fãcut plângere la IPJ Vaslui pentru rezolvarea situatiei mele dar mai ales a celor trei copii ai nostri care trãiesc îngroziti în mijlocul acestor fapte», a spus Mioara Buhus. Mama si fetele trãiesc aproape baricadate în ceea ce a mai rãmas din casã, au înstrãinat pãsãrile si animalele ce le aveau în gospodãrie pentru cã tatãl ia tot ce-i picã în mânã, fiind reclamat si pentru furt între soti.
Politia nu are instrumente legale împotriva violentei conjugale ?
Comisarul sef Vasile Chelaru, comandantul Politiei Bârlad a precizat cã este la curent cu cazul Mioarei Buhus din satul Drujesti, comuna Bãcani si acesta nu este singular. «Este o realitate nefericitã. Politia nu poate legal sã evacueze o persoanã din locuinta sa decât dacã existã o hotãrâre judecãtoreascã pe care nu el o pune în aplicare, ci executorul judecãtoresc. Abia dacã s-a fãcut executarea si acesta mai vine în locuinta de unde a fost evacuat, putem vorbi de încãlcarea unei hotãrâri judecãtoresti. Politia poate doar sã ia mãsura internãrii persoanei cu comportament violent pentru tratament si pentru prevenirea actelor de violentã. La Postul de Politie Bãcani existã dosar penal întocmit de seful de post pentru Mircea Buhus de 32 de ani, în urma plângerii adresate de sotia acestuia. Dosarul are numãrul 3544/P/2010 si se fac cercetãri pentru infractiunea de amenintare si furt între soti. Mircea Buhus este cercetat si în alt dosar, 3238/P/2010 aflat în lucru la Politia Bãcani din luna septembrie. De altfel la postul de politie Bãcani sunt nu mai putin de sapte plângeri penale si tot atâtea dosare care vor fi conexate în dosarul 3238/P/2010 unde s-a început pe 13 octombrie urmãrirea penalã sub aspectul sãvârsirii infractiunilor de lovire, amenintare furt între soti, distrugere prin incendiere”, a precizat comisarul sef Vasile Chelaru. Ceea ce nu înteleg Mioara Buhus, fetele ei si fratele ei din Canada, este faptul cã Mircea Buhus umblã liber, amenintã cu moartea si nimeni nu ia mãsuri, desi chiar comisarul sef Vasile Chelaru a recunoscut “off the records” cã se asteaptã ca violenta lui Mircea Buhus sã se “exprime” chiar prin comiterea unei crime.
Fetele familiei în atentia DGASPC Vaslui
Cele trei fete minore cu vârste între 8 si 14 ani, au fost supuse unor violente verbale si psihice de nedescris. Tatã lor îsi agresa sexual sotia chiar de fatã uneori cu fetele, lucru recunoscut de Mioara Buhus. Sotul ei se pare cã, în urma consumului de alcool în exces, urmãrea canalele porno la televizor si nu numai cã voia sã-si supunã sotia la perversiuni sexuale, dar el a amenintat pe fata cea mare, de 14 ani, cã o va “satisface” el, dacã mai umblã cu bãieti, cum avea “impresia” si chiar îi arãta fetei cum o va “face”. DGASPC Vaslui a primit o sesizare în acest sens de la fratele femeii din Canada, iar cele trei fete au fost incluse într-un program de consiliere psihologicã, pe care îl vor urma la CPRU-CANE Bârlad, fiind chematã si mama lor la consiliere. DGASPC Vaslui va face o sesizare la IPJ Vaslui, referitor la faptele de agresiune psihicã si sexualã la care Mircea Buhus si-a supus cele trei fete minore, sub aspectul sãvârsirii infractiunii de rele tratamente aplicate minorului.