spot_img
spot_img
0.7 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

UPDATE: Bătăușii de la Albești au fost ridicați de Poliție și duși la audieri

- Advertisement -
NOROC… Una dintre victimele scandalagiilor din Albești a scăpat cu viață pentru că s-a apărat de cuțit cu mâna. Polițiștii încă fac cercetări, chiar dacă identitatea scandalagiilor este cunoscută!

UPDATE: Cei cinci indivizi din ALbesti, care au terorizat întreg satul Rosiesti a doua zi de Paște au fost identificați și ridicați de Poliție în cursul acestei dimineți. Aceștia au fost duși la sediul Poliției din Bârlad, unde urmează să fie audiați. Pentru toate agresiunile comise, pentru că au pătruns în locuințe unor familii din sat, cei patru frați și unchiul lor riscă să ajungă în arest preventiv.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Teroare la Roșiești: măcelul a fost transmis live pe Facebook, două victime sunt la spital, iar agresorii în libertate! (FOTO, VIDEO)

“SIGURANȚĂ ȘI ÎNCREDERE!”… Caz incredibil în localitatea Idrici, comuna Roșiești, acolo unde un grup de patru frați, împreună cu unchiul lor, au semănat teroarea printre localnici. Scenele petrecute în a doua zi de Paște, în Idrici par desprinse dintr-un film. Cei cinci au venit cu două mașini din Albești, comună alăturată și au pornit un scandal monstru, în sat ! Mai mult, până la apariția primelor informații în presă, scandalagiii se lăudau cu isprăvile lor pe rețelele de socializare și postau «live». După primele informații apărute, au dispărut înregistrările de pe paginile lor de socializare. De reținut este și faptul că, în urma scandalului, două persoane, un bărbat de 26 de ani și altul de 35 de ani, au ajuns la spital. Veniți de la Albești cu chef de scandal, cei cinci au încercat să intre peste un bărbat în casă, dar nu au reușit. Țipetele soției acestuia au scos la porți vecinii, așa că gașca de bătăuși au plecat la un magazin din sat. Acolo au întâlnit un alt bărbat de 35 de ani. Și-au adus aminte că, în urmă cu ceva timp, au existat niște discuții între familia lor și cea a bărbatului astfel că l-au luat la bătaie și i-au spart, în cap, mai multe sticle goale. Nu s-au mulțumit cu atât, așa că au mers peste o altă familie pe care o terorizau de mai multă vreme. Pentru a scăpa de furia lor, unul dintre bărbații familiei s-a ascuns sub pat. În schimb, fratele acestuia a căzut victimă și a fost tăiat cu cuțitul în zona feței. Mai mult, cel care a scăpat de furia bătăușilor spune că el și familia lui este terorizată de acești indivizi de mai bine patru ani și că au fost bătuți în repetate rânduri. Scandalagii le-au luat vaca din curte. Au existat și sesizări la polițiștii din Roșiești și au primit asigurări că vor fi deschise dosare penale numai că, până acum, acest lucru nu s-a întâmplat. Scandalagiii nu sunt la prima abatere de acest gen și oamenii din Idrici povestesc cum, de-a lungul anilor, au amenințat și bătut mai multe familii. Una dintre victime a ajuns în stare gravă la spital și medicii au fost nevoiți să-i scoată splina. Operau în același mod, întrând peste victime în casă și lovindu-i pe toți cei găsiți în imobil. Au fost dați pe mâna poliției de mai multe ori dar, până acum, nu au fost luate niciun fel de măsuri împotriva lor. De aceea, oamenii din Idrici se întreabă cine îi apără de răspunderea penală de săvârșesc asemenea, fapte. În cazul de față, a fost deschis un dosar penal de care se ocupă polițiștii Secției Rurale Banca, dar nici unul dintre scandalagii nu a fost audiat. Polițiștii nu par a fi dornici de a rezolva cazul și nici de a-i pedepsi pe făptași. Se știe doar că, în cauză, se fac cercetări și cam atât.

Ies la iveală detalii terifiante legate de bătăile și scandalurile provocate de cinci indivizi, patru frați și unchiul lor, toți din comuna Albești, veniți în localitatea Idrici pentru a se răfui cu oricine le ieșea în cale. Așa au ajuns la spital doi bărbați, unul de 26 de ani și celălalt de 35 de ani, victime ale scandalagiilor. Situația este una cu mult mai gravă cu cât polițiștii aveau mai multe sesizări, făcute de-a lungul timpului, împotriva celor cinci, dar niciodată nimeni nu a luat măsuri. Din păcate, și de data aceasta măsurile întârzie să apară chiar dacă una din victime a ajuns la spital cu brațul și obrazul tăiat de cuțit și cei cinci au comis mai multe fapte penale îndreptate împotriva a mai multor persoane. «În cauză, polițiștii Secției 7 Rurale Banca efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au produs faptele sesizate, identificarea persoanelor implicate și dispunerea măsurilor legale», au transmis reprezentanții IPJ Vaslui. Ceea ce au omis, în schimb, să spună este faptul că identitatea atacatorilor este cunoscută sau ar putea să fie cunoscută după câteva cuvinte schimbate cu victimele.

Vigilența vecinilor a salvat o femeie și pe cei doi copii ai săi de la bătaie

SPERIATĂ… Oamenii din Idrici povestesc că cei cinci bătăuși din Albești au venit la ei în localitate cu două mașini. Prima oprire au făcut-o în fața porții unui bărbat care împrumutase 1.500 de lei de la unul dintre frați. Cei doi s-au înțeles ca duminică (1 mai – n.r.) să fie înapoiată datoria, numai că frații lui nu au mai așteptat și au început scandalul. Bărbatul povestește că nu era acasă în momentul în care gașca de bătăuși au venit să-l caute. Au găsit poarta încuiată și au încercat să o sară și să intre în imobil. Soția acestuia i-a observat și a început să țipe. Alarmați, vecinii au ieșit pe la porți, așa că scandalagiii s-au văzut nevoiți să plece. Speriată, femeia a sunat la 112 să ceară ajutor, dar acesta nu a mai venit nici a doua zi. «Au fost și la mine acasă, dar nu m-au găsit. Era doar soția. Au încercat să intre în curte, dar nu au reușit că era poarta încuiată. Au încercat să forțeze intrarea, dar a început soția să țipe și au ieșit oamenii la porți. S-au speriat, așa că s-au urcat în mașini și au plecat. Soția mea a sunat apoi la 112 să ceară ajutor, dar nu s-a mai întâmplat nimic. Nici a doua zi nu ne-a căutat nimeni de la Poliție să întrebe s-a întâmplat, măcar. Scandalul între mine și ei a pornit de la bani. Am împrumutat de la unul dintre ei 1.500 de lei și trebuia să-i înapoiez duminică. Frații celui de la care am împrumutat eu banii nu au mai așteptat, așa cum era înțelegerea și mă căutau pe mine. Sunt scandalagii și nimeni nu le face nimic. Au fost sesizări la Poliție, prin 112, dar nu s-a întâmplat nimic. Nici acum și nici altădată. În urmă cu ceva timp au intrat în casă peste unul Leon. L-au bătut de a trebuit să i se scoată splina, dar degeaba. Și aici e problema! Undeva au o portiță deschisă de nu li se întâmplă nimic. Au lovit cu cuțitul și asta ar cam fi tentativă de omor, mai ales că, de data aceasta, au lovit în zona gâtului. Noroc că cel atacat a pus mâna și a ricoșat cuțitul în obraz. Din câte știu eu, la astfel de cazuri nu mai merge împăcarea. N-ați cârlanul și cașul și gata! Nu se mai întâmplă nimic. După ce au plecat de la mine, au intrat peste familia asta în casă, dar nu e prima dată. Au mai fost peste ei și le-au luat și vaca din ogradă. Plus că i-au mai bătut de mai multe ori, dar degeaba sesizezi, aici la noi, Poliția. De data aceasta au venit la Idrici și mă căutau pe mine, dar eu nu eram acasă. Așa că, după ce s-au speriat de oamenii ieșiți la porți, au plecat la un magazin aici, în sat și l-au găsit pe altul. Și-au adus aminte că, în urmă cu mai mulți ani, ar fi avut loc niște discuții legate de oi sau pământ. Nu mai știu exact care a fost atunci motivul discuțiilor dintre ei! L-au lovit cu sticla în cap de mai multe ori. A fost solicitată Poliția și ambulanța”, povestește unul dintre cei vizați de gașca de bătăuși.

A scăpat de furia atacatorilor pentru că s-a ascuns sub pat, de frică

VICTIMĂ… Scandalul a continuat la Idrici cu cei cinci protagoniști. Astfel, unul dintre cei vizați, fratele victimei care a ajuns la spital, tăiat pe față și la o mână, povestește că s-a ascuns sub pat, în casă, de frica lor și de aceea s-au răzbunat pe fratele lui. Numai că, înainte de ajunge la casa acestuia, bătăușii au trecut pe la un magazin din localitate. Acolo au întâlnit un alt bărbat, de 35 de ani. Și-au amintit că, în urmă cu ceva vreme, între familia acestuia și familia lor a fost o discuție ceva mai aprinsă în urma vânzării unor oi. Au tăbărât pe el, spun martorii, și l-au lovit cu sticlele în cap până l-au lăsat inconștient, apoi au plecat mai departe. Și această victimă a avut nevoie de îngrijiri medicale și a ajuns la spital. Periplul lor s-a încheiat în curtea celui care avea să ajungă pe mâna medicilor, tăiat de cuțit. În timp ce acesta se reface acum, la spital, fratele lui și ceilalți membri ai familiei, rămași acasă, povestesc scene greu de închipuit. Scăpat de furia bătăușilor, bărbatul povestește că sunt ani de când trăiește într-o adevărată teroare provocată de aceștia și întreaga familie este șantajată pentru bani. Au fost bătuți, pe rând, atât el cât și fratele lui și nu numai o dată. A povestit că a fost fugărit cu mașina și a scăpat după ce s-a ascuns într-o baltă, cu apa până aproape de gât. «Cu mine au o problemă mai veche, chiar dacă nu le-am făcut nimic. Am cumpărat un cal de la ei și le-am dat banii pe care i-au cerut. Ne-am înțeles la 1.500 de lei și atâția bani le-am dat. De atunci tot mai cer bani, în continuare. Le-am spus că nu am de unde să le dau, că suntem necăjiți și muncim să ne putem duce traiul, dar nu a contat. Acum trei ani l-au mai bătut pe fratele meu cu pumnii în cap. Acum ceva timp i-au luat vaca tatei, tot camătă, forțat pentru că așa au vrut ei și noi trebuie să le știm de frică. De patru ani se țin de capul nostru să le dăm bani, dar noi nu avem de unde. Suntem vai de capul nostru! Acum au venit iar peste noi, dar eu m-am ascuns, sub pat, de frică. Cinci erau și au intrat peste fratele meu și i-au dat cu cuțitul. A pus mâna să nu-i taie gâtul. L-au tăiat la mână și pe față. Când l-au luat cei de la ambulanță era aproape în comă. Nu mai putea să vorbească. Au intrat peste noi în curte și au întrebat de mine. Femeia mea le-a spus că nu sunt acasă, dar nu au crezut-o. Nu au ținut cont că este cu un copil mic, de 10 luni, în brațe și au izbit-o de pământ. Și nu este prima dată când suntem bătuți de frații aceștia, dar, de fiecare dată, nu s-a întâmplat nimic. De patru ani de zile ne-am săturat. De câte ori ne prinde, de atâtea ori ne bate. Pe mine m-au bătut de nu știu câte ori. Fratele meu este bătut a treia oară de ei. Am spus polițiștilor de la comună și au spus că le vor face dosar penal dar, până acum, nu s-a întâmplat nimic», povestește fratele celui care a ajuns la spital cu mâna și obrazul tăiat de cuțit. Altfel spus, cazul este unul cu atât mai revoltător cu cât scandalul din a doua zi de Paște ar fi putut fi evitat dacă polițiștii și-ar fi făcut treaba la timp și nu ar fi tolerat haiduciile celor cinci indivizi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

8 COMENTARII

  1. Polițiștii din comunele vasluiene sint printre cei mai corupți din țară, am trăit asta pe pielea mea. Ei trebuie băgați la pirnaie, cu procurorii care iau doar șpagă, că să nu rezolve nimic!

  2. Astia daca a trecut de ora 16.00 nu se duc la evenimentele sesizate prin 112 insa cand trebuie sa iasa la pensie racnesc din toti rarunchii ca ei au fost in serviciu 24h din 24. Niste neica nimeni ajunsi sa imbrace uniforma care, alta data, dadea prestanta celui care o purta si insufla siguranta comunitatii au ajuns sa imparta dreptatea!

  3. În primul rând dosar penal ar trebui deschis împotriva statului /poliției care nu a făcut nimic deși au fost sesizați în nenumărate rânduri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.