Sase persoane au fost grav rănite într-un accident în care au fost implicate cinci masini • de vină au fost viteza, neatentia si… soarele • într-o masină erau mai multi tevari care mergeau la înmormîntarea unui fost coleg • cu alt autoturism, niste studenti pietreni mergeau la Iasi • traficul a fost dat peste cap, fiind oprite si autobuzele pline cu navetisti •
Cinci masini făcute „zob“, victime încarcerate strigînd disperate după ajutor, zeci de politisti, pompieri, paramedici sau ambulantieri si sute de oameni blocati multă vreme în trafic au constituit, ieri dimineată, 15 septembrie, tabloul dramatic al unuia dintre cele mai grave accidente rutiere petrecute anul acesta pe drumurile din judet, la iesirea din Roman, pe DN2-E85, către Iasi. Totul a avut loc pe fondul vitezei foarte mari cu care se circulă pe „europeană“, a unei clipe de neatentie si, foarte posibil, a soarelui care, la acea oră, bătea cu putere fix în ochii soferilor care circulau spre oras, venind dinspre Traian. Asa se face că, în timp ce masina Volkswagen Golf, înmatriculată NT 67 TEL, condusă de Constantin Ciumanghel, de 44 de ani, din Doljesti, cu care un grup de tevari mergeau la înmormîntarea unui fost coleg, la Tămăseni, era aproape oprită de axul drumului, pentru virajul la stînga, spre comună, a fost lovită din stînga spate de un sofer vitezoman, ce nu observase semnalizarea manevrei. A fost vorba despre Vasile R., în vîrstă de 44 de ani, din Suceava, la volanul Volkswagenului Golf Break, înmatriculat SV 07 TMX, acesta fiind proiectat pe contrasens, unde s-a izbit din plin de Fiatul Punto, înmatriculat NT 89 CLA, sofat de către Anca V., de 22 de ani, din Piatra Neamt, care circula regulamentar spre Traian. În acest din urmă autoturism se aflau cîtiva tineri din municipiul resedintă de judet, care mergeau la Iasi, pentru a-si rezolva probleme legate de continuarea studiilor universitare. Masinile au fost serios avariate, rotindu-se în loc si ajungînd din nou tamponate de către alti soferi ce „veneau tare“ spre Roman. A fost vorba despre Carmen Ungureanu, din Botosani, aceasta conducînd un Volkswagen Golf Break, înmatriculat BT 04 UFE, ce a izbit în portiera soferului Golfului suceveanului si un Daewoo Matiz, înmatriculat NT 08 BRT, sofat de Gabriel Cretu, din Gherăesti, care a ajuns „bot în bot“ cu masina tevarului. Au urmat clipe de groază.
Cosmarul
Sase persoane, printre care soferii Golfului din Suceava si ai Fiatului din Neamt, plus ocupantii acestor masini, au fost rănite grav. Zona accidentului arăta ca după război, în timp ce paramedicii si ambulantierii îngrijeau victimele socate si pline de sînge si le transportau, pe rînd, la spital. Politistii au oprit circulatia în zonă, inclusiv pentru autobuzele care duceau navetistii din Tămăseni spre oras, zeci de persoane trebuind să-si continue drumul pe jos sau să astepte să se termine cercetările. Socul si groaza se citeau pe chipurile celor implicati. „S-a întîmplat totul foarte repede. Eu veneam pe banda din dreapta, era un Golf în fată, o altă masină a încercat să se strecoare pe lîngă axul drumului si, la un moment dat, toti pierdusem controlul. Au fost mai multe victime însă eu, din fericire, am scăpat teafăr si cu pagube materiale destul de mici. Nu pot să spun exact cine a fost de vină, pentru că n-am avut timp să îmi dau seama“, a declarat Gabriel Cretu, de 23 de ani, din Gherăesti, soferul autoturismului Daewoo Matiz. La fel de repede s-a derulat nenorocirea si pentru soferita din Botosani. „Am frînat cît am putut, însă nu am mai putut evita impactul cu Golful de culoare gri, care era deja de-a latul drumului. L-am mai lovit si eu, o dată, din lateral. A fost o nenorocire, cred că, dacă la momentul în care s-a produs accidentul eram cu doi metri mai în fată, acum eram la spital. Nici nu m-am putut uita la răniti, multumesc lui Dumnezeu că sînt vie!“, a povestit, socată, Carmen Ungureanu. Apropiatii tevarilor implicati în accidentul produs la un kilometru de fabrică au sosit, de asemenea, la fata locului. „Cîtiva colegi ai nostri mergeau la înmormîntarea unui fost angajat al uzinei. Masina lor era condusă de către Constantin Ciumanghel. Stiu că au fost loviti din spate, s-au răsucit iar apoi s-au tamponat si de un Matiz. Această intersectie, la fel ca si cea care duce spre fabrica de tevi, s-a dovedit foarte periculoasă în ultimii ani“, a spus Gheorghe Ciobanu, liderul Sindicatului Liber Petrotub, aflat la locul accidentului. Martorii erau îngroziti de scenele care li s-au derulat prin fata ochilor, mai ales că unele dintre victime au rămas încarcerate si strigau disperate după ajutor.
Pentru victime, dosar penal
După ce pompierii, paramedicii si ambulantierii s-au retras, criminalistii si cadrele de la Biroul Rutier au demarat cercetarea la fata locului, răstimp în care circulatia a fost deviată partial pe drumurile agricole ce învecinează europeana. „Acest accident a avut loc la ora 8, fiind implicate cinci autoturisme. În urma impacturilor între acestea, a rezultat rănirea a sase persoane, care au fost transportate la Spitalul Roman pentru îngrijiri medicale. Trei dintre soferii implicati au fost supusi probei cu aparatul etilotester, stabilindu-se că nu au consumat alcool. Efectuăm în continuare cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest accident. În cauză a fost întocmit un dosar penal“, a declarat inspectorul principal Iulian Closcă, din cadrul Compartimentului drumuri nationale – europene al Biroului Rutier Roman. Între timp, la spital, medicii si cadrele sanitare îi îngrijeau pe cei sase răniti. Vasile R. a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut, traumatism toracic, iar fiul acestuia, Bogdan, de 23 de ani, cu traumatism toracic, traumatism de femur stîng si de gleznă stîngă si traumatism de pumn si mînă dreaptă. Andrei R., de 21 de ani, din Suceava, a fost diagnosticat cu traumatism de claviculă si traumatism toracic. Anca Ionela V., de 22 de ani, soferita din Piatra Neamt, a suferit un traumatism cranio-cerebral, traumatisme la nivelul toracelui, bazinului, gleznei stîngi si traumatisme la ambele antebrate. Mihaela P., de 23 de ani, din aceeasi localitate, s-a ales cu traumatism toracic, tramatism cranio-cerebral acut si traumatism de coapsă dreaptă, iar Claudiu V. cu traumatism cranio-cerebral si traumatism toracic.
www.monitorulneamt.ro