NOSTALGIE Fãrã zgomotosul bâlci, rãsãrit peste noapte în locul oborului din marginea târgului, cu masinãriile lui colorate, cu tot, „Ziua Crucii” ar fi mai putin agitatã, mai putin veselã si poate mai putin costisitoare ca în fiecare an. Husenii stiu cã la bâlci e praf si zãpusealã, înghesuialã multã si lume fel de fel, ba si hotii de buzunare sunt, punctuali, la locul de muncã…. Mai stiu cã mâncãrurile fierbinti si ademenitoare sunt riscante, iar pretul unui zbor cu „farfuriile” a ajuns sã facã aproape cât 10 pâini, însã chiar si asa, putini sunt cei care lasã sã treacã Ziua Crucii, fãrã o incursiune în lumea pestritã a iarmarocului!
DEMULT… Unii cred cã tot mai frumos era bâlciul, pe timpul tiribombelor, al alvitei cu miez de nucã si vanilie, al muzicii cântate domol, la gramofoane ori al biletelor de papagal, care întotdeauna ziceau de bine! Mai erau si negustorii de butoaie din stejar, abia fãcute, ori vânzãtorii de must si cojocarii, breaslã vestitã pentru bunditele cu canafuri… În pragul toamnei, acestia veneau cu nãdejde la bâlciul de la Husi. Stiau cã-si vor vinde marfa ca pâinea caldã, deoarece, în marginea orasului se adunau puzderie de musterii, de pe toatã valea Prutului. Si nu venea nimeni cu buzunarele goale, cãci, atât de asteptat era bâlciul, încât banii erau strânsi din timpul verii… Ici, acolo mai zãreai câte un sãtean cu ie din bãtrâni, iar în mijlocul bâlciului era, întotdeauna, circul! Aici gãseai fata cu douã capete, omul care mãnâncã foc si tot soiul de comedianti, care mai de care mai hazlii si mai ciudati.
Oricât de putini ar fi banii sau oricât de urât bâlciul, el trebuie vãzut de toatã lumea!
ÎN OGLINDÃ… Acum e altfel! Agitatie multã, praf cât încape, masinute de tot felul si mãrfuri, cât vezi cu ochii… Parasutele nu zboarã niciuna fãrã 10 lei, masinutele cu fisã functioneazã tot pe suma asta, iar, între douã trageri, poti mânca ce poftesti: hamsii prãjiti, dacã faci fatã mirosului greoi, cârnati pe grãtar sau mici asezonati cu mustar si douã rânduri de praf. Peste tot, tone de ambalaje aruncate la intamplare. Atmosfera e totusi veselã si lumea vine puhoi… Oameni sãraci, oameni bogati, iar acesta e un semn cã oricât de putini ar fi banii sau oricât de urât bâlciul, el trebuie vãzut de toatã lumea! Rãrãcit prin multime, un papagal cu biletele sale încearca din rãsputeri sã atragã clientii.. „N-am vândut decât vreo 10 bilete toatã ziua”, se plânge vânzãtorul, care îsi strigã degeaba ultimii clienti, pentru cã muzica de la masinãriile zburãtoare sunã atât de tare, încã oamenii se înteleg mai mult prin semne. Încep super-ofertele: haine de blanã la pret de 250 de lei, orice model, un „mãnunchi” de sosete la 5 lei si pantaloni scurti, tot cam asa… Farfurii la pret negociabil. Nu se înghesuie nimeni la cumpãrat: obiectele sunt atât de prãfuite, încã musteriilor nu le mai dã ghes curiozitatea. Rãmâne însã plimbarea în sine prin bâlci, asa, în ciuda colbului ridicat pânã sus.. Si nãdejdea cã poti revedea, din întâmplare, pe cineva cunoscut. Înapoi acasã nu pleacã nimeni fãrã mãcar un suvenir. De bani se plânge toatã lumea: petrecãretii spun cã au cheltuit tot si cã e prea scump, iar comerciantii, cã vânzarea a fost proastã, desi au buzunarele doldora de bancnote. Si, uite asa, s-a încheiat ziua bâlciului. Nu-i nimic, la anul vine altul! Si, conform traditiei, meritã vãzut!
