PLEDOARIE PENTRU TEATRU …La Teatrul V.I.Popa din Bârlad, stagiunea 2023-2024 se deschide pe 7 octombrie, de la ora 18.30, cu piesa „Tot ce se dã” de Ioan Peter. Veti avea ocazia sã vedeti o piesã de teatru controversatã, unde avem patru personaje: trei aventurieri români anonimi (Unul, Altul, Celãlalt) alcãtuiesc un grup „migrator”. Cei patru actori – Bogdan Manolache, Alexandru Maxim, Vlad Goranda si Lucian Arhire – intrã în încurcãturi (fãrã sã vrea) si ies (luptându-se din rãsputeri) din cele mai neasteptate întâmplãri (de viatã si de moarte!). Regia apartine inegalabilului Cristian Gheorghe, iar scenografia lui Sandu Maftei.
Ecourile premierei acestei piese (24 iunie a.c.) au ajuns la multi dintre bârlãdeni, prin urmare sunt toate motivele sã vinã mai multi sã urmãreascã traseul a trei tineri români prin Europa. Pe scurt, în piesã sunt patru personaje: trei aventurieri români anonimi (Unul, Altul, Celãlalt) care alcãtuiesc un grup „migrator”, iar Sebastian e numele unui permanent opozant (vames, controlor de bilete, camionagiu, pilot de avion, marinar…). De fapt, Sebastian este „un zid”, „o barierã”, de care cei trei se vor ciocni, pe care o vor sãri, pe care o vor ocoli, la care vor reveni… Cum? Înfrânti, învingãtori, înfrânti, învingãtori… asa, ca-n viatã… La cei trei nu te poti gândi separat, ci ca la un întreg (ghinionist, stupid si nefericit), un fel de „alcãtuire” cu trei capete care se contrazic sau cad de acord. Cei patru actori – Bogdan Manolache, Alexandru Maxim, Vlad Goranda si Lucian Arhire – intrã în încurcãturi (fãrã sã vrea) si ies (luptându-se din rãsputeri) din cele mai neasteptate întâmplãri (de viatã si de moarte!).
<<Vã asteptãm la o satirã a ceva tipic românesc: afarã-i mai bine! Doar cã „afarã” e plin de români, mare atentie! Spectacolul este în regia lui Cristian Gheorghe si scenografia de Sandu Maftei”, a precizat Teodora Spînu, de la Teatrul „V.I.Popa” Bârlad.
Despre piesa „Tot ce se dã”…
„Tot ce se dã” este titlul unei comedii cu mult umor (negru), în care sunt surprinse peripetiile unui grup de români prin Europa. E o cãlãtorie absurdã, al cãrei motor este visul unei îmbogãtiri rapide. Replicile de început amintesc, mai mult sau mai putin vag, dar cu intentie clarã, de „Asteptându-l pe Godot” (Beckett). Tot ce se dã? Adicã ce? Bunuri? Destin? Sau, poate, ambele? În orice caz, între aceste douã „coordonate” gliseazã textul lui Ioan Peter, iar spatiul dintre acestea este „umplut” cu umor, dar si cu profunzimi ce te îndeamnã sã reflectezi. Interesant este cã nu te poti gândi la cei trei separat, ci ca la un întreg (ghinionist, stupid si nefericit), un fel de „alcãtuire” cu trei capete care se contrazic sau cad de acord. Putem afirma cã textul este o (auto)satirã a ceva tipic românesc: afarã-i mai bine! (Doar cã „afarã” e plin de români!)
