Premierul Florin Cîţu a declarat că Guvernul, prin măsurile planificate pentru aprobarea bugetului de stat, nu vizează o creştere a taxelor, explicând că reforma companiilor de stat cu pierderi nu va implica acest lucru.
Taxele nu vor creşte în 2021. Premierul Florin Cîţu a răspuns astfel, după ce a fost întrebat cum se va asigura guvernul că restructurarea la unele companii de stat nu se va face pe spezele cetăţenilor, în sensul garanţiilor oferite că „nu vor fi companii sau instituţii care vor da afară oamenii competenţi şi vor păstra pilele” sau că „nu vor exista măriri de tarife pentru ca unele companii să îşi asigure necesarul financiar”.
„Reforma companiilor de stat, acum vom vedea, nu poţi să te asiguri cine va pleca şi cine nu va pleca, dar aici fiecare plan de restructurare va fi aprobat, vom vedea când va fi prezentat. Sunt companii cu pierderi de ani de zile şi este momentul să luăm o decizie. Nu putem să creştem în fiecare an subvenţiile şi vă dau exemple. Subvenţiile astăzi sunt aproape de patru ori mai mari sau duble faţă de cât erau în 2017. Şi dacă ne uităm de ce au crescut aceste subvenţii, au crescut doar pentru că au crescut salariile. Şi eu vă întreb pe dumneavoastră şi îi întreb pe toţi românii. Cheltuielile cu salariile s-au dublat în patru ani de zile. Aţi simţit că performanţa funcţionarilor publici s-a dublat? Dacă este da, atunci mergem mai departe, dacă nu, trebuie să luăm măsuri”, a afirmat Cîţu….https://www.romaniatv.net/taxele-nu-vor-creste-in-2021-este-o-linie-rosie-pe-care-nu-o-vom-trece_5266613.html