– taxa de parcare prin SMS nu este valabilă pentru parcările cu regim rapid din Piața Centrală și Piața Sud
Începând cu 1 august 2013, în cele 18 parcări cu plată din municipiul Bacău va fi implementată plata taxei de parcare prin SMS, la numărul 7420, valabil în rețelele Orange, Vodafone și Cosmote. “Această modalitate de plată – declară Florin Podoleanu, purtător de cuvânt la Poliția Locală Bacău – presupune trimiterea de către șoferul care dorește să achite taxa de parcare a unui sms, care să conțină numărul de înmatriculare al mașinii, către un număr scurt special. Acest sistem de plată va fi introdus în paralel cu aparatele de taxat, tocmai pentru a oferi cetățenilor posibilitatea de a alege modalitatea de plată și nu va fi valabil în parcările cu regim rapid, din Piața Sud și Piața Centrală”. Verificarea în teren a plăților efectuate va fi făcută de agenții locali, care au posibilitatea interogării bazei de date pentru verificarea în aproximativ 5 – 30 secunde a plății, valabilității acesteia și a expirării timpului de parcare pentru respectivul număr de înmatriculare.
Pentru informații suplimentare cu privire la acest sistem, șoferii pot suna la numărul de urgență 0234.986 – Poliția Locală Bacău.
Ramona IONESCU
http://www.ziaruldebacau.ro/2013/07/31/taxa-de-parcare-prin-sms-intra-in-vigoare-la-1-august.html