spot_img
15 C
Vaslui
23-sept.-2024
spot_img

Tată violent, anchetat

- Advertisement -

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Roman, este anchetat de poliţişti fiind acuzat că şi-ar fi agresat fiica în vârstă de 8 ani.

Agresiunea s-ar fi produs pe fondul consumului de alcool, iar poliţiştii verifică şi dacă s-a comis şi o agresiune sexuală. Ca primă măsură, bărbatul s-a ales cu un ordin de protecţie provizoriu.

“La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 21.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului  Roman au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră a fost victima unei agresiuni.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Roman, ar fi exercitat acte de violență asupra fiicei sale, în vârstă de 8 ani.

În aceste condiții, existând o stare de temere și un risc asupra vieții și integrității victimei, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului.

În cadrul investigațiilor efectuate s-a conturat ipoteza conform căreia minora ar fi fost victima unei agresiuni sexuale.

Până în prezent, această ipoteză nu a fost confirmată, minora fiind supusă unui control medical de specialitate….https://monitorulneamt.ro/tata-violent-anchetat/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.