Greu cu limba românã!
CA LA TÂRG Poate una dintre cele mai grele sedinte publice de repartizare a posturilor vacante în învãtãmânt s-a desfãsurat ieri, joi, 25 august, când au fost împãrtite catedrele de limba si literatura românã si cele pentru limbi strãine. Si asta nu din cauza numãrului relativ mare de participanti, în majoritate covãrsitoare femei, ci pentru cã unele dintre viitoarele profesoare pur si simplu erau nehotãrâte. Si când la mijloc e vorba de posturi formate din mai multe bucãtele de catedre în localitãti apropiate, asta nemaivorbind de nevoia unora dintre candidate de a cere aceleasi lãmuriri de mai multe ori, atunci nu e de mirare cã lucrãrile sedintei au întârziat foarte mult. Sã mai punem la socotealã si faptul cã au fost si cazuri, putine, e drept, de profesoare care, dupã ce s-au validat pe un post, au revenit în sedintã voind, nici mai mult, nici mai putin, decât altã catedrã, pentru cã au auzit “cã nu e prea bine acolo”, “e greu de ajuns”, “e lumea rea în sat”, sau… “am auzit cã sunt posturi mai bune în alte pãrti”.
La repartizarea catedrelor de latinã nu au fost probleme, cei doar trei candidati care au obtinut peste media 5 la examenul de titularizare sau suplinire din acest an având si o ofertã foarte mare, dar si stiind exact ce posturi doresc. La limba si literatura românã, ca si în cazul limbilor strãine, posturi au fost destule, însã prea putine pe gustul participantelor la sedintã, care ar fi dorit în mediul urban sau în apropiere, astfel încât multe candidate, care au avut posibilitatea, au preferat sã refuze si sã ia un post pe a doua specialitate, cea de limba francezã sau englezã. Oricum, au rãmas foarte multe posturi vacante, mai ales fractiuni de normã sau posturi la licee, pentru ultimele dintre ele fiind necesare studii superioare de lungã duratã sau masterat, conditie pe care n-o îndeplineau prea multi. Cele mai vânate posturi au fost cele din zona Husi si Bârlad, care au fost repede ocupate, în schimb prea putini candidati erau din zona Vaslui sau Negresti, unde au rãmas cele mai multe catedre neocupate. Au fost totusi si cazuri în care câte o candidatã nu se putea hotãrâ, pentru cã doreau neapãrat un post care, de cele mai multe ori, fusese deja ocupat anterior, de un candidat cu o medie mai mare. Faptul cã se cereau lãmuriri suplimentare despre metodologia repartizãrii posturilor sau despre unele catedre, chiar în mod repetat de cãtre aceleasi candidate, a mai fost un factor care a dus la nerespectarea, cu ore bune, a programãrii initiale.
Catedre libere si astãzi !
Deci, multe posturi, ceva mai putin candidati, nehotãrâti, profesori obositi si toropiti de cãldurã în urma asteptãrii de ore bune pe holul sau în fata liceului, dar cam toti, mai mult sau mai putin multumiti, s-au ales cu catedrã! Totusi, ca o particularitate a sedintelor publice din acest an de ocupare a catedrelor vacante în învãtãmântul vasluian, si ieri, ca în cazul tuturor materiilor la care s-au tinut pânã acum sedintele publice, au rãmas foarte multe posturi neocupate, pentru o parte dintre ele fiind posibil sã fie nevoie de organizarea unei noi sesiuni de examene de titularizare ori pentru suplinitori. În plus, în orase au fost putine posturi vacante, iar acelea fiind în marea majoritate la licee, neaccesibile marii majoritãti a candidatilor, din cauza studiilor necesare pentru ocuparea lor.