spot_img
19.5 C
Vaslui
01-nov.-2024
spot_img

Tânărul găsit mort în stradă, la Rădăuți, a fost înjunghiat în gât de iubita lui, o tânără de 20 de ani

- Advertisement -

Împrejurările morţii suspecte a tânărului găsit duminică dimineața, cu o plagă înjunghiată în gât, pe o stradă din Rădăuţi, la aproximativ 50 de metri de casa în care locuia împreună cu iubita sa, nu au fost încă elucidate în totalitate de anchetatori.

Cert e că varianta unei sinucideri, aşa cum vă informam încă din ediția de ieri, a fost exclusă de criminaliști, cât şi de medicii legişti.

Din scenariul conturat până în prezent de ofițeri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror criminalist, cea care l-a înjunghiat în gât pe tânăr a fost chiar iubita acestuia, o fată în vârstă de 20 de ani, pe nume Oana Georgiana Dobincă, din oraşul Siret. De altfel, şi victima, Claudiu Fediuc, de 21 de ani, era tot din Siret, însă avea domiciliul în Rădăuţi.

Cei doi tineri locuiau împreună, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică s-au certat, pe fondul geloziei.

Agresiunea, din datele strânse de anchetatori, s-ar fi petrecut în următoarele împrejurări: cei doi concubini se aflau în bucătăria locuinţei lor. Tânăra avea un cuțit în mână, iar la un moment dat a fost bruscată de către prietenul ei, după care acesta din urmă a vrut să-și ceară iertare şi s-a apropiat de fată, iar aceasta, într-un gest reflex, l-a împins, moment în care, având cuţitul în mână, l-ar fi înţepat cu lama în partea dreaptă a gâtului. În faţa anchetatorilor, tânăra a mărturisit că nici măcar nu şi-a dat seama că l-a înţepat cu cuţitul.

Imediat, rănit la gât, Claudiu Fediuc a ieşit afară din casă. La ora 4.13 a sunat la 112, cerând ajutor şi susţinând că este tăiat cu cuţitul în zona gâtului şi nu are aer.

Ambulanţierii trimişi la faţa locului l-au găsit pe tânăr căzut în apropierea locuinţei şi, în ciuda manevrelor de resuscitare, victima a decedat.

Lângă tânărul care zăcea fără suflare, potrivit poliţiştilor care au ajuns primii la faţa locului, a fost găsită în acea dimineaţă Oana Georgiana Dobincă, care a declarat că iubitul ei şi-ar fi provocat singur răni cu un cuţit.

Rămâne de văzut dacă tot acest scenariu, al unei „crime accidentale”, va fi confirmat şi la finalul anchetei, însă, până la lămurirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a petrecut agresiunea, suspecta rămâne în stare de libertate.

Surse judiciare ne-au mărturisit că tânăra urmează cel mai probabil să fie dusă la detectorul de minciuni, pentru a se afla dacă varianta prezentată de ea, despre ceea ce s-a petrecut între ea şi iubitul ei, în bucătărie, este adevărată sau nu.

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2014-06-03/Tanarul-gasit-mort-in-strada-la-Radauti-a-fost-injunghiat-in-gat-de-iubita-lui-o-tanara-de-20-de-ani#ixzz33eAlWoJm

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.