Anca Mezei, profesoară de limba romani şi educatoare în cea mai mare comunitate romă din România, merge din poartă în poartă pentru a-i convinge pe părinţi să-şi lase copiii la şcoală. Îşi împarte pachetul de mâncare cu elevii săi când vin flămânzi la ore şi îi învaţă să îşi urmeze visurile.
Anca Mezei (37 de ani) s-a luptat toată viaţa cu discriminarea. Provine dintr-o familie de etnie romă, iar de loc este dintr-un mic sat din judeţul Braşov, Purcăreni. Mama ei are două clase, iar tatăl, opt, dar au încurajat-o mereu să meargă la şcoală, chiar dacă nu i-a fost deloc uşor. Colegii de clasă o strigau „ţiganca Mezei“, iar învăţătoarea o punea în ultima bancă alături de sora ei şi le dădea ce mai rămânea din ajutoarele pe care le primeau. „Nu prea înţelegeam la acea vârstă ce se întâmplă. Ne făcea pe faţă <ţigani>. Învăţătoarea nu avea niciun respect pentru noi. Mai rău a fost la liceu, când eram domnişoară şi nu era deloc plăcut să auzi când te strigă cineva «ţigancă». Mi s-a părut ceva foarte grav“, spune Anca, tânăra profesoară. În ciuda dificultăţilor financiare cu care s-a confruntat, a excelat mereu la învăţătură. Avea zile când venea acasă plângând pentru că ceilalţi copii o făceau „ţigancă“ şi o loveau, dar asta a şi ambiţionat-o în egală măsură. Aşa a reuşit să urmeze două facultăţi, Ştiinţele Educaţiei şi Sociologie şi un master în Asistenţă şi dezvoltare comunitară. Nu toţi profesorii au privit-o cu ură. Au fost dascăli, ne mărturiseşte, care au încurajat-o să continue pe acest drum şi să înveţe să treacă peste discriminare. „Fata asta merge la cules de cartofi ca să îşi cumpere pantofi şi cărţi. Voi aveţi totul de-a gata şi tot nu învăţaţi“, era dată ca exemplu de profesori la clasă.
Citeste mai mult: adev.ro/r0qwx8
