Actriţa din filmul lui Cristian Mungiu „După dealuri“ a primit trofeul european dedicat tinerelor talente.
A trecut de la jurnalism la actorie printr-o metamorfoză. Cosmina Stratan şi-a stâns în coconul conştiinţei toate gândurile şi metehnele, apoi a ieşit ca un fluture la lumină. Nu are nostalgia lucrurilor neînţelese. A lăsat viaţa de reporter pentru un altfel de rol, şi deşi sunt două lumi paralele, jurnalismul şi actoria, tânăra a reuşit să găsească o rădăcină comună. Pe ea. „Mi-a luat ceva timp până să-mi dau seama ce drum ar fi mai potrivit pentru mine. E adevărat că am petrecut mulţi ani în presă, înainte să dau la actorie. Am învăţat multe lucruri ca jurnalist şi în continuare folosesc experienţa de pe teren. Mi-a lipsit însă pasiunea pentru jurnalism, şi asta nu mi-a mai dat voie să mă dezvolt mai departe, aşa că mi-am făcut curaj să încerc altceva. Totul s-a petrecut foarte brusc“, povesteşte Cosmina. Tânără actriţă s-a născut pe 20 octombrie 1984 la Iaşi, într-o familie respectabilă. A studiat Jurnalismul la Universitatea „Al.I. Cuza“, iar în tot acest timp s-a şcolit la revista „Opinia studenţească“. După terminarea studiilor a lucrat ca reporter de televiziune la Trustul Media Impact iar timp de trei ani a fost reporter la Antena 3. A făcut parte şi din echipa emisiunii „Reporter special“, mai apoi paşii au purtat-o pe alte meleaguri. În 2008 a intrat la Secţia de Actorie a Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, a jucat în mai multe filme de scurtmetraj ca mai apoi să ajungă în filmul „După dealuri“, regizat de Cristian Mungiu.
A dat probă fără să ştie pentru ce film
Filmul a obţinut premiul pentru cel mai bun scenariu, în timp ce Cosmina Stratan, împreună cu Cristina Flutur, au primit premiul pentru cele mai bune actriţe la Festivalul Internaţional de film de la Cannes, în 2012. Datorită acestui succes, actriţa a fost selecţionată în programul Shooting Stars care a avut loc la Berlin, la începutul acestui an, în cadrul căruia a primit trofeul dedicat tinerelor talente europene. Întrebată dacă acesta este un semn că actoria îi este sortită ori scrisă în palmă, actriţa spune răspicat: „Poate e un semn că n-am treabă în altă parte. Urmăresc şi admir actori din mai multe ţări şi-mi dau seama că noi, actorii români, suntem o specie foarte interesantă. Nu avem nici stilul ruşilor, nici cel al americanilor, nici al europenilor, deşi se regăsesc trăsături comune. Actorii români par să caute în mai multe locuri şi par să înţeleagă cu plăcere că trebuie căutate forme noi“, spune aceasta. A ajuns să joace în „După dealuri“ fără să îşi fi propus acest lucru. A fost sunată de directorul de casting care se ocupa de audiţii şi a dat proba fără să ştie pentru ce film. Consideră că a fost mai bine aşa. Rolul pe care l-a interpretat însă i-a schimbat câte ceva prin suflet. „M-am legat foarte tare de faptul că Voichiţa nu e încă o femeie. Am speculat tocmai această derută care m-a hrănit de la început. E o fetiţă care are toate variantele în faţă şi nu alege niciuna. Rămâne mereu la răscruce de drumuri. M-a sedus nehotărârea ei“, mărturiseşte actriţa. Există însă personajul feminin absolut, pe care ar dori să-l joace chiar şi peste 10 ani. Ar intra oricând în pielea şi gândurile oricărei femei din operele lui Cehov sau Ibsen.
Joacă pe scena teatrului Bulandra
Dacă este pentru ea actoria o hrană sufletească? Nici ea nu ştie. Însă admite acel lucru care pentru ea nu mai are îndoială: „Pentru mine actoria e cel mai onest fel de exprimare şi singurul care mă împlineşte deocamdată. Ia mult şi dă mult“.
Printre actorii dragi ei se numără şi Mariana Mihuţ, cu care a avut şansa să joace pe scenă, şi alături de care şi-ar mai dori. Nu se forţează să găsească o definiţie a acestei meserii, în principiu actorul este în concepţia sa acel „cineva“ care e pe cale să se schimbe. Şi atât. Însă crede în tinereţea fără bătrâneţe şi acesteia parcă i-ar putea găsi o definiţie: „Am auzit de curând o vorbă frumoasă: se spune că îmbătrânim pentru că ne oprim din a face lucruri şi nu ne oprim din a face lucruri pentru că îmbătrânim“.
În prezent, Cosmina Stratan colaborează la Teatrul Bulandra şi Teatrul Foarte mic din Bucureşti. Acasă vine foarte rar, aproape nu mai are timp. Deşi nu are meseria tatălui său, Cosmina spune că totuşi a urmat calea tatălui, precum o fac şi copiii de preot. „Tata e un visător“, şi asta a moştenit de la el.
