CONFLICT Un tânar în vârstã de 18 ani, din Bârlad, a ajuns ieri dimineatã la spital mai mult mort decât viu, dupã ce a fost înjunghiat de cel putin zece ori de un fost puscãrias. Amândoi s-au distrat la o petrecere organizatã de niste amici, însã spre dimineatã, pe fondul consumului de alcool, între ei a izbucnit un conflict. Ciprian Rîmboi, de 24 de ani, i-a aplicat victimei mai multe lovituri de cutit în zona membrelor si toracelui. Diagnosticat si cu pneumotorax, prezenta aerului între plãmâni si cutia toracicã (în spatiul plural), pacientul a fost trimis direct în sala de operatii. Chirurgii bârlãdeni s-au chinuit mai bine de douã ore sã-l salveze. În prezent starea sa de sãnãtate este stabilã.
O petrecere banalã, organizatã în noaptea de marti spre miercuri, în locuinta unui amic din cartierul Podeni, Bârlad, s-a sfârsit destul de rãu pentru doi dintre invitati. Unul a ajuns la spital în stare criticã, înjunghiat de mai multe ori în zona membrelor si toracelui, iar celãlalt, cel mai probabil, dupã gratii. Motivul pentru care cei doi s-au luat la bãtaie nu este cunoscut, cel putin pânã la finalizarea cercetãrilor. Ceea ce se stie este cã în jurul orei 07.25, pe numãrul unic de urgentã 112, o persoanã a anuntat cã în timpul unei petreceri la o locuintã de pe strada Decebal, din cartierul Podeni, un tânãr de 18 ani zace într-o baltã de sânge dupã ce a fost înjunghiat cu un cutit. „Politistii s-au deplasat la fata locului în urma unui apel primit pe numãrul 112. Din primele cercetãri rezultã cã cei doi tineri implicati în scandal au fost invitati la o petrecere iar, spre dimineatã, între ei a izbucnit un conflict. Unul a scos un cutit si i-a aplicat mai multe lovituri celuilalt, astfel cã victima a ajuns în stare gravã la spital. Ancheta este coordonatã de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângã Tribunalul Vaslui. În functie de diagnosticul medicilor se va face si încadrarea juridicã a faptei”, a declarat Mihaela Straub, purtãtor de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui. Transportat la Spitalul Municipal de Adulti „Elena Beldiman”, Ionut F. a fost trimis direct în sala de operatii. „Tânãrul era în stare gravã, cu pneumotorax, din cauza unei lovituri de cutit în zona plãmânului drept. Avea cel putin zece plãgi înjunghiate, chiar si pe membrele superioare si inferioare. Totul a decurs normal în sala de operatii si nu am întâmpinat complicatii. În prezent starea de sãnãtate a pacientului este stabilã”, a declarat Octavian Marcu, unul dintre medicii care l-au operat pe tânãr. Agresorul, Ciprian Rîmboi, a fost condamnat la închisoare în trecut pentru mai multe infractiuni de furt. Acum acesta riscã alti ani de puscãrie pentru tentativã de omor. „Agresorul a fost retinut pentru 24 de ore iar mâine (astãzi n.r.) urmeazã sã fie prezentat în fata Instantei de judecatã cu propunerea de arestare preventivã pentru comiterea infractiunii de tentativã de omor. El si-a recunoscut fapta si regretã cele întâmplate. Conform declaratiilor sale, totul a degenerat pe fondul consumului de alcool”, a declarat procurorul de caz, Vasile Selaru.