SCUZÃ „Am fost un simplu traducãtor!”, este declaratia prefectului Levente Csaba Szekely, cu privire la faptul cã UDMR si-a deschis filialã în Vaslui, filialã care, deocamdatã, nu are un sediu cunoscut. Totusi, respectivul partid are depusã la Biroul Electoral Judetean Vaslui o listã de candidati, pe care apar, în marea majoritate, nume neaos românesti, inclusiv angajati ai celor douã institutii, cea a Prefectului Judetului Vaslui si a Oficiului pentru Ameliorare si Reproductie în Zootehnie Vaslui, conduse de doi maghiari, Levente Csaba Szekely, respectiv Attila Miklos.
Prefectul Szekely sustine cã nu are nimic de-a face cu respectiva initiativã, fãcând doar oficiul de traducãtor din românã în maghiarã si invers, pentru cei care au fost contactati de persoane din cadrul UDMR pentru a fi înscrisi pe listele acestui partid pentru functia de consilier judetean. „Din câte stiu, dreptul oricãrui partid înregistrat de a-si deschide filiale în orice judet este garantat de Constitutie. Eu nu am fãcut niciun fel de presiuni sau propagandã electoralã în scopul înregimentãrii în rândurile unui partid sau altul, ci doar am servit ca traducãtor din limba românã în ungureste, si din maghiarã în românã. Este dreptul fiecãrui cetãtean sã opteze în a fi membru a oricãrui partid politic doreste”, a declarat prefectul Szekely, desi este greu de crezut cã Ioan Vârlan, consilierul prefecturii, sau cetãtenii din Vetrisoaia, recomandati de prietenul de chiolhan al prefectului, primarul Vasile Puiu, s-ar fi înregimentat în UDMR fãrã cel putin aprobarea tacitã a lui Szekely. La rândul sãu, Attila Miklos, directorul executiv al OARZ Vaslui, a fost mai cinstit, în sensul cã a recunoscut faptul cã el i-a îndemnat pe cei doi paznici ai institutiei sã se înscrie în UDMR si sã candideze pentru functia de consilier local din partea respectivei formatiuni politice, motivând cã a fãcut astfel un serviciu unui prieten. „Nu sunt membru UDMR, dacã as fi fost, probabil as fi apãrut pe una dintre primele pozitii pe lista de consilieri locali. La rugãmintea unui prieten maghiar, am intervenit pe lângã paznici, care nu m-au putut refuza, mai ales cã, de când a fost concesionat serviciul de pazã, la nivel national, firmei din Târgu Mures, suntem printre putinele judete în care ne-am pãstrat angajatii, care au fost preluati de Gombos Security, licitatia fiind organizatã la Bucuresti, tinând cont de faptul cã OARZ Vaslui nici mãcar nu are personalitate juridicã”, povestea Attila Miklos, directorul executiv al OARZ Vaslui. . „M-a convins domnul director Miklos sã semnez pentru candidaturã. M-a luat la el în birou, mi-a explicat despre ce este vorba, si am fost de acord. Uite-asa, eu, român si vasluian, am ajuns sã fac politicã pentru UDMR, la 47 de ani!”, a declarat Ioan Amaximesei. Colegul, si totodatã seful sãu, Vasile Moldovanu, este si el pe lista consilierilor judeteni, depusã de UDMR, sustinând, la rândul sãu, cã nu a fost obligat de nimeni, chiar dacã actualii patroni sunt din Târgu Mures.